gimletleon‘s blog

După zidul de iarnă și frig,

e cerul senin,

eu răsăritul,

cu bucuria că ziua te am în gânduri,

ca un talisman pe sân,

ca un rubin de flăcări prin vene,

ca o mantră de iubire sublimă

prin vreme.

Căci te iubesc

de la cer la pământ,

cu puterea tuturor aripilor

de păsări și fluturi

ce îmi înalță sufletul zburând

spre tine, prin cuvânt.

Și te iubesc

cu toate dorințele gândului

înșirate ca chihlimbarul mătăniilor

prin rugile trupului

tânjind după atingerile versurilor

hipnotizată de proiecția în poem

a ambroziei săruturilor.

Și te iubesc egoist,

uneori altruist,

în insomnii,

în sevraj după tine,

în visul trist,

in visul extatic,

cu trupul arzând

de versul tăcut ce mi se preumblă

ca un argint viu

Pe buzele nevorbite,

pe palme, pe linia inimii neostoite,

pe arcuirile suișurilor și coborâșurilor,

a curbelor, umbrelor și gândurilor tâmplelor,

a moliciunilor tainice și emoțiilor năvalnice…

căci te iubesc poetic, romantic și omenesc,

în fericire.

Perfect caligrafiat,

Ai pătruns hipnotic, adânc,

Prin pupilele mele,

Caracterele au curs ele din însele,

Fluid te-ai întruchipat

Pe comisura cerebrală,

În zona parietală,

Occipitală,

Temporală,

Frontală,

Sentimentală…

Pe mine, de mine m-am refugiat,

În mijlocul pieptului,

În peșterile subconștientului,

De la marea vie,

De la la marea tăcerii,

De la marea iubirii,

Ca un călugăr esenian

Condamnat pe viață să te scrie,

Ca un miraj in pustie,

Ca o fata morgana, ca o oază verde,

Condamnată de bună voie

Să te aștepte, să te intuiască,

Să continuie să te iubească

Așa cum ești, așa cum sunt,

Profund, pe vârfuri, oricând.

Te-am plăsmuit

Ca pe una din cele șapte arte

Ale sufletului meu:

Loc de rugă și ardoare,

Inspirație și visare.

Te-am clădit

Din marmura dorurilor,

Din bazaltul dorințelor,

Taj Mahal, zid chinezesc,

Bazilică păgână, templu lumesc!

Te-am înălțat din visele mele

De la Chichén Itzá până la stele,

De la Gobleki tepe la zigurat,

Clădit din metafore, recitat, murmurat…

Cu pasul Gradivei te-am vizitat

Prin rime tandre lipite cu inima ta.

Iubire, trăiesc dragostea, starea sublimă,
În care albatroșii dorului însăilează emoții pure prin mine.
Mă traversează cu fericirea inimii
Dinspre toate punctele cardinale,
Din gheizerele tandreții sufletului.
Iubirea îmi cotropește toate celulele,
Mă respiră, mă inspiră, mă zboară,
Și mă prăbușește în extazul dulce al absolutului.
Ca in văzduh îmi port visele, așteptările,
Imponderabile, în șapte minuni ale amorului.
Și nu-mi ajunge lumea să mor de dor, să reînviez, să te visez,
Iar in fiecare poem să te tatuez pe suflet, complet,
Ca o nirvană a clipei infinite, desăvârșite…

Când albatroșii dorului îmi zboară prin vene,

Închid ochii și te simt în poeme.

.

Iubire, trăiesc dragostea, starea sublimă,

Când albatroșii dorului îmi însăilează sufletul

Cu emoții pure, cu înfiorări,

Și îmi brodează sub tâmple poezie divină

Cu înălțări pe aripi tivite cu nori.

.

Când dragostea îmi picură ca o beție prin artere

Și mă traversează cu fericirea inimii

Într-o vibrație subtilă a sinelui

Îmi sărută liric pleoapele cu adiere

Dinspre toate punctele cardinale ale lumii.

.

Când iubirea îmi cotropește toate celulele,

Și îmi erup gheizerele dorințelor până-n tandrețea sufletului,

Mă respiră, mă inspiră, mă zboară

Și mă prăbușesc în extazul dulce

Din imponderabilitatea sărutului, absolutului.

.

Și ca in văzduh îți port visele, așteptările,

În șaptezeci și șapte de minuni ale amorului.

Și nu-mi ajung cerul și viața

Să te doresc mereu, să reînviez, să te visez…

.

Și prin fiecare poem te pictez, mi te tatuez

Pe suflet, complet, ca o nirvană a clipei infinite,

Într-o policromie sublimă a inimii îndrăgostite,

A stării de tine și mine, desăvârșite, trăite…

Iubire, am tresărit în gol dintr-un vis

Și ți-am îmbrățișat avatarul

Rămas cu alean sub pleoape,

Sub ochiul tivit cu raze, deschis.

.

Mă frigeai cu lumină sub gene,

Pâlpâia iubirea în noi ca-n neoane,

Te sărutam cu verdele irisului alene

Alunecând voluptos prin privirile tale.

.

Și starea pură, și simțirile aprinse,

Hrăneau fluturii sângelui cu nectarul dorului

Și licării stelelor cu metafore necuprinse

Îmi vibrau pe piele cu petalele neliniștite ale fiorului.

.

Părea că mâna ta împletită cu a mea,

Adâncea cuta de pe marginea pernei,

Că zăpezile troienite ale sânilor se topeau

Sub mângâieri, sub răsuflarea ta grea

Și primăverile pârguiau sub limbă,

Dulceața obraznică a zmeurei.

.

Caisele coapte ale buzelor moi

Flămânde oftau în sublimul sărutului,

Și visând rămâneam suspendați în dorințe

Iar extazul trupului gol vibra obsesiv

Pe linia cerului, pe aripa norilor,

Pe șevaletele arcuite al răsăritului.

Ușor, ușor, cu un picur, îmi așez cuvântul în vers, te visez

Și mă regăsesc- arcuire de dor, printre șapte culori,

Printre șapte fiori, în fiecare din șapte zori.

Și te citesc în armonii de pe clapele sufletului și-ale inimii

În do re mi, în fractali multiplii de poezii,

Cu buricele degetelor înfiorate de șapte note memorate, neuitate,

cu pleoape închise, cu canale senzoriale deschise prin vise.

Și te descifrez, cuvânt îmbobocit din tăcere, cu versul muiat în mângâiere,

cu palma vibrând de ritmurile tumultoase ale inimii,

cu buzele umede fredonând dorul- doină și baladă, în do re mi…

Și te scriu cu amprentele mele, pe mătasea pielii în roiuri de stele,

Străbătând câmpuri energetice, ceakre și erogene spații

cu dragostea pură, vimană de dor, călătoare prin constelații.

Și te deslușesc în oriunde, de la glas până la zâmbetul buzelor,

al ochilor, proiectați pe aripile pictate ale zorilor sau ale faldurilor voluptoase ale nopților.

De la șoaptele cu care îți oftez numele în imaginația sinestezică a poemelor,

cu aburul versului- extaz, prin respirația amplă a universului,

cu imponderabilitatea sărutului, a sublimului, a păpădiilor gândului.

De aceea, scufundă-te și plutește odată cu mine, Dragoste,

În văzduhul dens al poemului meu, într-un fior de amor fără vină și-n lumină deplină.

Dragoste, te gândesc,

cu dorul fredonându-te

sublim,

în arabesc,

în cânt grațios și avântat,

cu buze fremătătoare,

șoptindu-te tandru,

printre refrenele

viselor mele,

tu, amor și zbor,

pe suflet pictat.

Te gândesc

în poezie transfigurată

pe portativul dorințelor,

desenându-mi-te pe piele,

stilizat, de la voluptos,

la cheia sol,

la cheia do,

încuindu-mă în amor,

prin odăile inimii

prin vâltorile sângelui,

baroc, romantic, rococo,

Ah, dragoste, te iubesc.

Dragoste, spune-mi de știi,

Cum, zi după zi,

Suflu vers pe neaua umerilor.

Să nu amuțească zumzetul atriilor

Și încălzesc în creuzetele călimărilor

Cuvinte tandre,

Să topească tăriile aride

Ale împietririlor și tăcerilor.

.

Cum las seva poemelor să-mi picure

Printre silabele îndrăgostite,

Să te îmbrățișeze cu dorurile

Ce-ți caută buzele arcuite

Și genele aproape adormite.

.

Când se lasă serile,

Le presar cu aquamarin

Pe linia amurgirilor,

Să-mi simți adierile fierbinți

Cu miros de frezie

În magia mângâierilor.

.

Tandrețea o aprind,

Stea cu stea,

Cu petale de cireș, de ghiocei,

Atingându-ți,

Cu clinchet de muză,

Sâmburii de lumină

Din spatele pleoapei.

Și-ți sărut poemul

Din pulsația tâmplelor,

Susurul sângelui

Din cascadele pieptului…

.

Cu vers abia șoptit,

Descântat senzual de Dană-Ileană,

Îți pictez traseele înfiorărilor

Pe brațe, pe șolduri, ca o liană,

Și apoi le oglindesc străveziu,

Cu penelul imaginației,

Prin sufletul meu fremătător, pe piele,

Profund, în extazul dragostei,

Al dorințelor transfigurate

Din poemele mele.

Ah, sunt amalgamată,

alchimizată,

printre versurile tale

și privirea ta răsvisată…

Simt cum mă strângi printre gene

și aș ofta de fericire

risipind clipiri și fiori,

de pe aripi de fluturi

în șapte zări.

Mă doare până la înfiorare

gustul de portocale

ale buzelor tale

strivite de dorința poeziei

gurii mele

de fragă dulce și

cireșe amare.

Te-aș striga a primăvară

cu venele pline

de endorfine,

de rimele poeziei din mine.

Chiar și pulsul l-aș acorda

pe ritmul dorurilor ancestrale,

din raiul poemelor

șoptite prin vise

de buzele mele subliminale.

Mă înțelegi ce spun?

Îmi auzi vibrația sângelui

de martie nebun

cum zumzăie a miere

pe amprentele pline de poezie

a buricelor degetelor tele?

Cum urcă prin nervuri,

prin capilare,

prin fascicule lemnoase

și liberiene,

devenind liane

pe coronamentul

înfrunzirilor tale?

Cum se răsfață vibrațional

de lumina ochilor tăi

făcând fotosinteză

prin poezie

cu frunzele înfiorate

ale ochilor mei?

Simți gustul de Sakura

din vertijul iubirii mele,

când îți sărut umbrele

de sub gene

cu fericirea primăverii,

cu dorințele înmuiate

în prafuri opiacee de stele?

Dragoste, lirica mea fericire,

Din intimitatea trăirilor mele sublimate, din minte,

Prin odaia sufletului înfiorat de dor, de azi înainte,

Îți voi scrie poezii la o mașină de scris iubire.

.

În loc de litere voi alinia emoticoane, pe albul hârtiei,

Sărutări, îmbrățișări, zborurile eurilor prin nori,

Zâmbete mici, rotunde, fericite, fiori,

Ca niște inimi care au învățat alfabetul bucuriei.

.

Colile caligrafiate cu iubirea mea scrisă de mână, frumos,

Cu strofe fierbinți și tandre, topite unele-într-altele, senzual,

Au umplut rafturile de poezii, folderele cu amor literar,

Chiar și inimile, cu emoții pulsate prin atrii cu ritm voluptos.

.

Cum după atâtea declarații, s-au golit călimările, penițele s-au tocit,

De azi îți voi scrie scrisori cu noile glife digitale,

Visele mele infinite în tandre în luminoase poezii virtuale,

Cu înflăcărate emojii senzuale exprimând explicit dorul meu nesfârșit.

.

Îți voi scriu cu ele, ca și cum fericirea ar ști să bată la taste,

🙂 😍💋🦋❤️ 🪽🌠🙂 și zâmbetele ar deveni cuvinte nerostite

Suspinând de frumusețe și tandrețe în estetica liricii iubirii infinite,

Așadar voi toci emoticoanele dorului, a dragostei noastre.

.

Tasta pentru iubire va încinge panglica mașinii de scris amorul,

Emoticon după emoticon, dorință după dorință, mă vor face mai vie,

Poezia, nescrisă încă, va erupe din mine, emoție de cerneală spre hârtie,

Ca o lavă de simboluri fierbinți care ne vor topi și ne vor împleti dorul.

.

Printre emoticoane fiori și simboluri grafice cu înfiorări.

Cuvintele vor tresări când îți vor simți gândurile și vor vibra sărutându-te cu poeme,

Degetele vor tremura pe tastatură desenând orgasme sublime, pe piele, sub gene,

Zâmbetele se vor scrie singure, transformându-se în zbor de fluturi și plutire prin nori.

.

Și prin inimile purpurii din poezii, te voi iubi până dincolo de semne, de grafii,

Prin suflet, sânge și trup unde realitatea nu are taste, doar simțire,

Dincolo de hotarul nepalpabil dintre literă și iubire,

Unde imaginația se tipărește direct pe inimă, cu cernelurile sângelui rubinii.

.

Sărutările vor rămâne stocate pe durată nedeterminată,

Ca niște promisiuni incandescente expediate instant cu viteza gândului,

Dar iubirea mea, imponderabilă și nesfârșită pe cerul dorințelor, a amorului,

Va vibra sub terminațiile nervoase ale degetelor noastre, prin noi, neuitată.

.

Însă doar apasând prelungit o tastă invizibilă, doar de noi știută,

Ni se va răspândi prin vene un extaz amplu, înfiorat,

Un ❤️🦋😍 rătăcit din infinit spre alt infinit, care-ți va scrie numele fără cuvinte, excitat,

Cu emoticoane pulsând prin sângele meu, poezie de dragoste nesfârșită.

Nu te iubesc în lut frământat în sudoarea patimei,

Ci în cuvânt descântat pe așternuturile paginii,

Țesându-ți umbra-n borangic de stele, printre perdele,

Dezmierdându-te prin metafore pe ritmul profund al inimii mele.

Îmi ești chihlimbar de mătănii înșirate prin sânge și gând

Și ruga ce-mi pulsează sub clapele sentimentelor, fredonând.

Nu-i patimă de-o noapte, e patima poemului, a iubirii lirice, e legământ

Scris cu azur pe pielea înfiorată de poezie a gândirii mele prin cuvânt.

Ațipind, te zăresc printre gene semideschise

Cum te ridici ca un abur din poem, dintre vise,

Și-mi vorbești cu gândul și mă privești.

Ești zâmbet, vers pur, transparent, transcendent,

Sunt emoție vie, vibrație senzorială, hologramă,

Anagramă, în trupul acestui poem decadent.

Te aud, deși ești sculptat din cuvânt și tăceri,

Pare că mă auzi din inima literelor când, tandru, te chem.

.

Tremură literele când treci pe lângă mine, prin vise,

Iar universul vibrează cu mine în el și te rostesc delicat, oftat,

Când îmi aprinzi sufletul și dorințele sub pleoape încinse.

Când îmi umpli liniștea cu șoapte știute doar de noi doi, fără păcat,

Când stiloul sărută hârtia, cu epitete, vaporos și ușor,

Când gândul tău își lasă umbra de poem, viguros, peste dor,

Într-o re-mitizare a erosului in logos, psyche, carne și adevăr

Sărutându-ne prin caligrafia emoției, sufletul, gurile, șoldul, umărul gol.

Și era o întindere nesfârșită de gânduri ale oricui,

Iar eu, în gândurile mele profunde, a nimănui,

Până ai răsărit tu, nici din est, nici din văzduh.

De oriunde te respiram și mă transfigurai și mă luminai.

Îmi băteai cu fiori prin capilare, nu simțisem îndrăgostire mai mare,

Zorii mă salutau dintr-un alt orizont, amplu și atemporal,

Contau doar momentele de sărbătoare ale inimii, notate cu roșu prin poezie, prin calendar.

Fluturilor le creșteau aripi mai sublime, florile îmboboceau din dorul din mine,

Mă ningea tandrețea cu petale de iubire prin vers, pe foi veline, cu emoții depline.

Și prin atâtea poeme simțeam și trăiam, samsara, alte vieți, alte rime

În care te iubeam în atâtea moduri și metafore-fractali, iară și iară, pe tine, numai pe tine…

Sunt nopți cu vis

Când iubirea se spune,

Se compune,

Cu ploaie de stele,

Pe buzele mele,

Până mă arde încet,

Jar, metaforă, epitet.

.

Și asta mă face

Să te scriu adânc în poezie,

Slovă cu slovă,

Pe pielea mea însetată,

Pe hârtie,

Pe aleile sufletului,

Ca și cum degetele mele

Ar descifra pentru prima dată,

Alfabetul iubirii noastre,

Sublime, albastre.

.

Și te scriu încins,

Cu picur prelins,

Prin vocale

Furate din poemele tale,

Cu consoanele dulci, oftate,

Ale dorurile mele,

Toate, adunate,

Noapte cu noapte…

.

Și mă trezesc printre versuri

Ca-n brațele gândului tău,

Asudată, fericită de poezie,

Scrisă din tălpi până-n creșted

Cu tăceri, mângâieri,

Cu închipuiri dulci-îmbrățișate

Ale visului meu, literă-ntr-o carte…

Ne-a mai rămas o frunză de astă toamnă,

Ruginie, cu margini zimțate, sângerii,

Ca un plasture de pus tăcerilor noastre

Împietrite în miez de chihlimbar…

Ne-a mai rămas doar o frunză

Născută din mugurii înamorării,

În care ne fredona vântul verii iubirea,

Adierile toamnei anotimpul luminos al doririi…

O simplă frunză ne-a mai rămas, suvenir al vremii

În care te simțeam pirogravându-mi simțurile

până-n străfundul sufletului,

Până-n anotimpurile de demult când ni s-au îmbrățișat cel dintâi poeziile,

când te iubeam vijelios cu toate ramurile poeziilor scut ploilor, iernilor, plecărilor….

Mi-a mai rămas această frunză vibrând orgasmic prin gânduri,

prin visele când umbra ta îmi cutreieră visele

Iar eu îți sorb metaforele cu buzele însetate de tine,

Când mă trezesc odată cu zorii cu inima galopând, cu sângele infierbântat,

Cu dorul tors prin fuiorul sternului, prin vârtelnița sufletului,

Țesându-te în orb, din borangicul iubirii,

Mătase intimă pe pielea mea înfiorată de dragoste,

Înflorind cu petale de declarații prin poezii, pe coapse, prin suflet și gânduri.

(

1:
Poem, spațiu vast
Al amorului meu,
Cu slovă romantică,
Cu tandrețe semantică,
Cu suflet îmbătat de tine, mereu,
Sublim senzual
Al poemului meu…

2:
Poem, sentiment sublimat
Al trăirilor mele,
Cu vibrații intense în metafore alese,
Cu emoția iubirii voluptoase pe buze
Și dorințe declarate în versuri ample, profuze,
Senzual sentiment
Al poemelor mele.

3:
Poem, trup senzorial
Al scrisului meu,
Cu sinestezii-mângâieri răsfirate pe piele,
Cu adicția versului pulsându-mi prin vene,
Cu glasul tău, magie prin minte,
Cu setea iubirii pe pleoape, pe gură și coapsă, fierbinte,
Poem, nemărginită trăire
A sufletului meu.