E o legendă la Hollywood că, într-o zi, un mare producător de filme se lăuda prietenilor lui cât de șmecher e și câtă influență are și a zis:

– Bă, băieți. Eu sunt atât de bazat încât pot să fac vedetă pe oricine. Oricât de antipatic și netalentat ar fi. Oricine!

La care unul dintre prietenii lui, râzând, i l-a arătat pe antrenorul de karate al fiului său. Un tip prost făcut grămadă, arogant, cu o față serioasă, acră și scremută. Cu zero talent actoricesc și o codiță slinoasă prinsă la spate.

Pe tipul ăla îl chema Steven Seagal.

Îmi aduc aminte de povestea asta de fiecare dată când îl văd pe Păcălin.

Azi a ieșit Păcălin să planteze un copac. În Las Fierbinți. Lângă barul lui Bobiță. Nu poți să inventezi așa ceva. Cincizeci de camere de filmat după el.

Cincizeci de camere de filmat după un tip dubios care n-a făcut nimic interesant sau util pentru societate toată viața și care vorbește în cimilituri, ca un personaj secundar din filmele lui Sergiu Nicolaescu care a picat la montaj.

Fix același sentiment îl am ca atunci când îl văd pe Steven Seagal într-un film.

De ce?

E o glumă? E prank, nebunilor?

Flexează cineva? Vrea să ne arate că e atât de puternic încât poate să ni-l bage pe gât pe ăsta, oricât de dubios ar fi?

E clar că se bagă milioane în producție și în PR. E clar că dacă scoți producția și PR-ul, nu mai rămâne nimic acolo decât un impostor care se crede interesant.

E clar, cum era clar și la Steven Seagal. Și recunosc, e o glumă bună. Apreciez absurdul flexării. Dar gata, ajunge. Bagă-l înapoi în cutia de unde l-ai scos. Ne-am prins, ești cel mai tare. Poți să faci pe oricine președinte. Da’ deja nu mai râde nimeni, dom’ producător, oricare dintre cele șase servicii secrete supradimensionate și suprabugetate ale României ai fi.

USR se laudă zilele astea că a trecut un proiect de lege care a vrut să fie populist, dar a reușit să fie doar cretin:

Interzicerea sălilor de jocuri la mai puțin de 300 de metri de unitățile de învățământ.

Bravo, băieți! Ați reușit. Acum elevii care vor să bage la păcănele vor fi obligați să meargă agale cinci minute până la cea mai apropiată sală sau să bage două minute de jogging.

Ați rezolvat problema. În pauzele alea de 10 minute n-o să aibă timp să dea o gheruță. O să poată merge doar în pauza mare. Sau o să întârzie la ore, ceea ce știm cu toții că n-a făcut niciun elev niciodată.

Sunt total de acord că trebuie descurajate jocurile de noroc, mai ales la copii. Dar măsura asta n-are niciun sens. Educație, interzis până la 21 de ani, interzis de tot, nu știu. Sunt multe alte idei care ar mișca ceva pe bune. Dar asta e doar cretină.

E ca și cum ai pune ciocolata pe raftul de sus, ca să nu mai ajungă copilul la ea decât dacă se suie pe scăunel.

Dacă o vrea, se suie pe scăunel.

Nu e mare lucru să te urci pe un scăunel sau să mergi cinci minute.

E atât de prost gândită, încât numai USR-ul ar fi putut făta asemenea inepție.

Și nici targetul nu-l înțeleg

Lupta cu păcănelele prinde doar în bula de „tineret urban care a făcut o facultate, dar nu prea s-a dus la cursuri”. O mână de oameni. Pentru ăștia faceți voi populisme?

Uite ce legi populiste va propune Partidul Suveranist Adevărat, odată ce va ajunge la putere, prin alegeri democratice sau scheme:

1.

Legea care obligă toți românii să-și facă semnul crucii dacă trec la mai puțin de 100 de metri de o biserică.

2.

Legea care obligă să zici „Doamne ajută” de fiecare dată când vezi un bătrân că se chinuie cu ceva. Să-l ajuți în continuare e opțional; să nu se înțeleagă că ai vreo responsabilitate, să fie clar.

3.

Interzicerea ritualurilor satanice în zilele de sărbătoare.

Dacă faci o lege cretină, trebuie să te adresezi oamenilor cretini cu ea. Altfel nu funcționează, proștilor!

Toată lumea vorbește despre impactul social pe care îl va avea AI-ul, însă există un alt fenomen care, cred eu, va avea un impact social la fel de mare și despre care se vorbește mai puțin:

Medicamentele de tip semaglutidă (GLP-1).

De Ozempic sigur ați auzit. E deja depășit. De anul ăsta intră pe piață Wegovy care, fiind sub formă de pastilă, va fi mult mai ușor de folosit. După el, cu siguranță, vor veni variante generice și ieftine.

Momentan tratamentul variază de la 200 de dolari la 1000 pe lună. Sunt sigur că, în maximum doi ani, o să existe tratamente chiar și mai ieftine. Impactul social e ușor de bănuit.

1. Dispariția oamenilor grași.

Cum efectele secundare sunt minime și poate fi folosit fără probleme de peste 90% dintre oamenii cu probleme de volum, mă aștept ca minimum 4/5 dintre grași să ajungă la greutate normală în câțiva ani. O să dispară grașii mai tare decât au dispărut chelii de când s-au ieftinit operațiile în Turcia.

Practic, doar oamenii foarte săraci, foarte bolnavi sau foarte nepăsători o să rămână în categoria supraponderală. Restul o să intre în normal. În America, 40% dintre adulți sunt obezi acum. Mă aștept ca, în câțiva ani, să se ajungă undeva sub 10%.

2. Dispariția industriei de slăbit.

Cred că 90% dintre vrăjelile cu suplimente alimentare, ceaiuri, tratamente naturiste bullshit sunt despre slăbit. Asta e problema principală a omului care vrea să se trateze cu medicamente fake: slăbitul.

Toate o să dispară. În sfârșit există un medicament care funcționează, deci astea fake o să dispară la fel de rapid cum a dispărut tăiatul sub limbă și tratamentul cu lipitori când a apărut medicina modernă.

Cu ele o să dispară și tratamentele reale, dar invazive, ca cele chirurgicale: inel gastrice și alte prostii. De ce să te operezi când poți să iei pastile?

Evident, și industria de fitness o să fie lovită. Majoritatea oamenilor care se duc la sală se duc ca să slăbească, nu ca să pună masă musculară. Ăștia n-o să mai aibă de ce să se ducă.

Nutriționiști și antrenori personali? Îmi pare rău, dar nu vă văd bine profesional.

3. Dispariția curentului „body positivity”

Sigur, are sens financiar să păcălești oamenii că pot fi sănătoși și frumoși la orice mărime când populația e 40% obeză. Dar acum, când tratamentul există, n-are rost să mai minți.

Să ai organele acoperite de grăsime e extrem de nesănătos. Aș zice că e mai nesănătos decât să fumezi două pachete pe zi. N-o să mai existe vedete și influenceri plus-size, că n-o să fie nebuni să-și pună sănătatea în pericol pentru 150 de dolari economisiți pe lună (și nici ăia, dacă pui și punctul 4).

Deci afișele alea de la Victoria’s Secret cu femei dulăpoase o să ajungă la groapa de gunoi a istoriei, ceva de care o să râdă toate generațiile care urmează.

4. Industria de junk food va fi lovită masiv.

Mai ales cea care se bazează pe drogul preferat al omului: zahărul. Hai să nu ne mai codim. Zahărul e un drog. E cel mai toxic drog. Majoritatea oamenilor cu probleme de volum le au de la zahăr. Zahărul cauzează mai multe morți anual decât toate celelalte droguri adunate.

Oamenii aflați pe tratament consumă cu 40% mai puține calorii zilnic. Majoritatea din snacks-uri și chestii dulci. Se estimează că piața de junk food va pierde 12 miliarde doar în SUA în următorul deceniu.

O să se mănânce mai puțin, mai sănătos, mai fără zahăr. Grașii o să fie rari și cu ei o să dispară o întreagă latură a industriei medicale și 90% din cea pseudomedicală. Mai puțin diabet, mai puține boli cardio-vasculare, mai puține co-morbidități. Întreaga specie va fi mai sănătoasă. De la o pastilă.

Îmi pare rău de bărbații cu fetiș cu grăsane. Va fi greu pentru ei.

Mulți români se întreabă zilele astea cum ar menaja finanțele României Partidul Suveranist Adevărat, partidul meu aproximativ fictiv.

Foarte simplu, dragi compatrioți! Mă pricep la economie. Nu am vreo pregătire formală, dar sunt un „empat economic intuitiv” și asta valorează mult mai mult decât orice diplomă.

Soluția este ușoară și totul se rezolvă în câțiva pași simpli.

1.

Ne împrumutăm.

Ne împrumutăm de peste tot. Cât mai mult, de la oricine ne dă. Chiar și de la Nuțu Cămătaru. Nu ne pasă de dobândă; o să vedeți de ce.

2.
Din toți banii ăia împrumutați, dublăm bugetul administrațiilor locale. Să se mai angajeze pe la primării toți nepoții, amantele și șoferii lor. Că doar nu vă așteptați să-și conducă singuri mașinile luate pe banii statului.

Băgăm sporuri și beneficii la greu. Luăm telefoane și tablete de ultimă generație pentru toți angajații din administrația locală, chiar și portarul că e băiat țiplă și merită. Tichete de vacanță. Spor de antenă. Spor de hemoroizi. Spor de ecran. Spor de calculat sporuri, pentru că dacă ai prea multe sporuri, e o bătaie de cap la fiecare fluturaș de salariu. Și bătaia de cap trebuie plătită.

3.
Evident că economia va crește. Toți oamenii ăia din administrația locală își vor cheltui banii pe sejururi, șaorme și alte lucruri frumoase. Vor consuma și banii vor circula. Vom fi toți bogați. O perioadă.

4.
Normal că, o dată la 5–10 ani, se vor aduna datoriile atât de tare încât va deveni evident pentru creditori că n-avem de unde să le plătim, așa că ne vor amenința că nu ne mai împrumută bani.

Ăsta e momentul în care băgăm niște tocilari la guvernare. Le promitem că nu le mai lipim gumă în păr și nu le mai dăm capace. Că țara are nevoie de ei să facă reforme.

Cum tocilarii sunt fraieri, se vor băga. USR-iștii sunt atât de ciupiți de molii încât, garantat, își vor lua țeapa asta și a patra oară, doar ca să stea la masă cu noi și să se simtă și ei oameni. Dacă nu se bagă ei, găsim niște tehnocrați, nu e problemă. Tocilari fraieri sunt pe toate drumurile. Le dăm vreo 2–3 ministere și poate și un prim-ministru și îi lăsăm să pună numărătorile pe masă și să facă treaba lor cu adunări și scăderi.

5.
Tocilarii o să ne zică că trebuie tăiat de la aparatul de stat. Evident că o să ne opunem. Nu vă atingeți de amante, nepoți, șoferi, sporul de antenă și sporul de hemoroizi. În rest, faceți ce vreți.

Tocilarii, strânși cu ușa, o să propună mărirea de taxe. E singura soluție rămasă. Știam și noi, dar o lăsam așa, să creadă că a venit de la ei ideea.

6.
Cum măresc tocilarii taxele, cum ne dăm toți loviți, apărem la televizor și urlăm că ne-au băgat tocilarii în recesiune la ordinele lui Sororș, Comisia Europeană, globaliștii și curentul woke care vrea să distrugă civilizația tradițională. Oamenii o să pună botul, că nu îi duce capul să facă legături între mașina secretarei primarului și sărăcie.

7.
Stăm pe burtă vreun an, până se obișnuiesc proștii cu taxele mărite și creditorii ne trimit semnale că ne pot împrumuta din nou, și scoatem tocilarii sorosiști și trădători de nație de la cele trei butoane cu care îi lăsasem anterior să se joace, în aplauzele prostimii. După care dublăm iar bugetele de la administrația locală.

––––––
O să spuneți: „Radu, ești genial, dar nu e exact asta strategia PSD-PNL și, prin extensie, și a AUR, care protejează orice tăiere de la aparatul de stat și aruncă tot rahatul spre tocilari, lăsând semnale clare că vor să guverneze exact la fel ca ei? Care e diferența dintre ei și Partidul Suveranist Adevărat?”

Mă bucur că mă întrebați. Diferența e că noi o spunem pe față și asumat; nu ne căcăm pe noi ca toți pungașii ăștia care se dau loviți de propriile decizii.

Lapte și miere tuturor angajaților din aparatul de stat administrativ! Vă promit!

La restul… na… din când în când. Uneori. Cum vă e norocul.

Toată viața am simțit că explodez. Asta a fost senzația mereu când am deschis ochii dimineața. Că a înghețat fitilul la un milimetru de bombă. O secundă dacă mai dormeam, explodam cu realitatea cu tot.

De câteva zile sunt mult mai calm. Mă trezesc încântat de ce o să-mi ofere ziua. Mă plimb de dimineață până seara prin oraș, zâmbesc la oameni, le fac cu mâna. Fredonez. Chiar sunt fericit.

Reacțiile lor când mă văd fac toți banii. Babele își fac cruce, copiii încep să plângă, femeile își întorc privirea, iar bărbații scuipă în direcția mea, printre dinți.

Sunt toți invidioși pe jucăria mea nouă. Mașinuța. Bine, mașinuță e mult zis. De fapt e o trotinetă electrică cu patru roți și caroserie de plastic. 5000 de euro m-a costat și face toți banii.

De la distanță chiar arată ca o mașină. Cumva stâlcită, desenată cu stânga, cu mai mulți cromozomi în plus, dar mașină. Când te apropii, îți dai seama că deja erai aproape; doar ți se părea că e la distanță pentru că e foarte mică.

În trafic e excelentă. Te strecori oriunde. Îți face lumea cărare când te vede. Ca la ambulanțe. Ba chiar, când intru între benzi și mă strecor până la semafor, ăia din stânga și din dreapta mea trec pe roșu numai să nu stea lângă mine.

Dau ture prin parcare. Nu-mi fac griji, că mereu găsesc unde s-o las. Văd un cetățean elegant că tocmai se dă jos dintr-un GLS 600, o mașină de aproximativ 40 de ori mai scumpă decât a mea. Așa că pun frână brusc, încât mă ridic în roțile din față, și mă strecor lângă el. O lipesc bine de a lui, lângă capotă. Mă dau jos și mă minunez. Cred că motorul lui e mai mare decât toată mașinuța mea. E înalt și se uită la mine cu o grimasă acră. Pare politician.

„Ce faci, bă? Ia-ți gunoiul de-aici! Trebuie să fii imbecil ca să te sui în rahatul ăsta periculos!”, zice el, neplăcut surprins de apariția mea.

Îi arunc cel mai larg zâmbet de care sunt în stare și îmi zic replica. Replica pe care o zic toată ziua.

„Mă întrebi dacă-s imbecil? Crezi că nu știu că conduc o bombă cu roți? Poate m-am uitat la prea multe desene animate cu coiotul și road-runner. Poate că sunt un discipol al lui Kaczynski, sau poate-s un fan de-al lui Osama. Sau poate sunt explodatorul de la miezul nopții, care explodează în miez de noapte. Nu e treaba ta. Nu te-ai gândit că poate sunt conștient de ce fac și de ce crater poate să provoace bijuteria asta a mea? Acum probabil te întrebi dacă e atât de puternică explozia cât să-ți avarieze ție mașina. De la distanța asta, îți topește jumătate din blocul motor și nu, nu intră nici în garanție, nici în CASCO un asemenea incident bizar. Nu a inventat specia umană asigurare pentru așa ceva. Acum te gândești că cel mai cinstit ar fi să te sui în mașină și să cauți altă parcare. Ai crede, dar nu merge. Pentru că mă sui în a mea și te urmăresc și tot lângă tine parchez. Nu există loc în tot Bucureștiul unde să nu încap și eu lângă tine. Și acum, după cum ți se ridică sprâncenele, probabil te întrebi dacă aș fi în stare de așa ceva. În al doilea război mondial, piloții kamikaze erau prinși cu nituri în cabina avionului. Nu aveau cum să iasă de acolo sau să se răzgândească. De cum erau prinse niturile, deveneau una cu avionul și una cu țelul lor: de a exploda în inamic. În toate modurile în afară de cel fizic, eu sunt unul dintre acei piloți. Voința mea e nituită în interiorul mașinuței și mi-am acceptat destinul. Sufletul piloților kamikaze urlă prin mine. Le simt răsuflarea în creștet și furia în spatele ochilor. Acum știu că șansa ca mașinuța mea să explodeze fix când sunt eu lângă tine e cât, 1%? Chiar mai mică. Dar șansa să plec în momentul ăsta dacă îmi dai 100 de lei este de 100%. Așa că întrebarea nu este dacă sunt eu idiot, pentru că nu tu pui întrebările. Eu pun întrebările. Și întrebarea e una singură: te simți norocos azi?”

Plec zâmbind să mai dau o tură prin oraș. Fac cam 2000 de lei pe zi. În trei zile îmi termin de plătit mașinuța și intru pe profit.