Explicații la Biblie

Am ajuns cu citirea Bibliei la Ghedeon, omul ales să izbăvească și să judece pe Israel. Eu îl numesc „un erou șovăielnic”. De ce spun că a fost un obraznic și mă mir că Dumnezeu i-a dat atâta har?

I. Mai întâi pentru felul în care i-a răspuns unuia care a intrat politicos în vorbă cu el:

Judecătorii 6:12-13

„Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”
Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Și unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noștri când spun: ‘Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?’ Acum, Domnul ne părăsește și ne dă în mâinile lui Madian!”

În momentul acela, Ghedeon vorbea cu „străin”. Nu știa că este Îngerul Domnului. Va cere un semn că străinul are autoritate divină și când acela și-a întins toiagul spre jertfa așezată pe stâncă și a mistuit-o în foc el se va speria de moarte și își va de seama că era vinovat de ceea ce spusese, de fierea amară din cuvintele sale. Era însă vinovat și de altceva. Răspunsul lui răstit dat celui ce-l invitase să devină căpetenia destinată să izbăvească pe Israel, izvorâse din convingerea că isprăvile supranaturale făcute de Dumnezeu în izbăvirile trecute erau probabil doar basme, de vreme ce Dumnezeu se complăcea acum să-și lase poporul într-o asemenea robie. Ghedeon vedea în toată situația un singur vinovat, iar acesta era Dumnezeu însuși, pentru că îi părăsise.

II. Asta este o și mai mare obrăznicie pentru că aflăm repede cât de idolatră era familia din care făcea el parte și generația aceea de evrei. Nu Dumnezeu îi părăsise, ci ei Îl părăaiseră pe Dumnezeu și aveau în casă idoli pentru Astarteea și Baal:

Judecătorii 6:25-26

“În aceeași noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: „Ia viţelul tatălui tău și un alt taur de șapte ani. Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, și taie parul închinat Astarteei, care este deasupra.
Să zidești apoi și să întocmești pe vârful acestei stânci un altar Domnului Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea și să aduci o ardere-de-tot cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia.”

III. Ghedeon este “obraznic” și pentru că, deși îi este frică de Dumnezeu, se teme parcă mai mult de oameni. Ciudată situație! La fel erau însă și cei din generația lui. Numai mijlocirea înțeleaptă a tatălui său l-a scăpat de la moarte.

Judecătorii 6:27-32

“Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui și a făcut ce spusese Domnul, dar, fiindcă se temea de casa tatălui său și de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua.
Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului de deasupra lui era tăiat și al doilea taur era adus ca ardere-de-tot pe altarul care fusese zidit.
Ei și-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?” Și au întrebat și au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.”
Atunci, oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat parul sfânt care era deasupra lui.”
Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţișat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineaţă. Dacă Baal este un dumnezeu, să-și apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.”
În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal (Apere-se Baal), căci au zis: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul.”

Dumnezeu l-a provocat pe Ghedeon, iar Ghedeon l-a provocat pe Dumnezeu. Vreți o mai mare obrăznicie ca aceasta? Ghedeon trăia sub altarele Astarteii și a lui Baal, dar Îl învinuia pe Dumnezeu că-i părăsise. Ghedeon înclină să-L asculte pe Dumnezeu, dar alege s-o facă noaptea, de frica idolatrilor din jurul lui. Tatăl lui Ghedeon, pus la colț, gândește corect și bine, dar nu iese din caraghiosenia idolatriei decât atunci când este în pericol viața fiului lui. 

Ceea ce credem despre Dumnezeu este cel mai important lucru despre noi înșine. Cartea Judecători descrie tendința noastră vinovată de a-L părăsi mereu pe Dumnezeu și de a ne forma o lume a noastră. Nu există decât două posibilități: ori noi evoluăm în lumea Lui ori El evoluează „în lumea noastră”. Ghedeon este cel mai bun exemplu. El a trebuit să fie scos din lumea lui caraghioasă, caricaturală, și adus, prin experiențe personale, în lumea reală a Creatorului ei. Alternativa unei lumi înstrăinate de Dumnezeu duce la apariția prostească și sinucigașă a idolatriei. Orice înstrăinare de Dumnezeu duce irevocabil la tot felul de forme de robie.

Cât de lipsit de credință poate fi cineva „îmbrăcat cu Duhul Domnului”? Cam atât cât a fost și Ghedeon!

„Tot Madianul, Amalec și fiii Răsăritului s-au strâns împreună, au trecut Iordanul și au tăbărât în valea Izreel. Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiţă și Abiezer a fost chemat ca să meargă după el” (Judecătorii 6:33-34).

Firea noastră pământească rămâne fire pământească cât vom trăi noi pe pământ. Ea se va obrăznicii înaintea lui Dumnezeu chiar și atunci când, aparent, acceptă să se pună în slujba Lui. Ea este de vină că Ghedeon cere iar un semn de la Domnul și … încă unul:

„Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să izbăvești pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.”
Și așa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineaţă, a stors lâna și a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă.
Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea și nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aș vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, și tot pământul să se acopere cu rouă.”
Și Dumnezeu a făcut așa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, și tot pământul s-a acoperit cu rouă” (Judecătorii 6:36-39).

Este păcat să ceri semne de la Dumnezeu? Este obrăznicie să ceri un semn și încă unul?

Ghedeon este un om în planul lui Dumnezeu, dar el continuă să oscileze între credință și necredință. El crede în Cel Atotputernic, dar nu este sigur că Cel ce conduce universul vrea cu adevărat să se implice și în problemele lui. Celui înstrăinat de Dumnezeu nu-i vine să creadă că Dumnezeu poate să-i fie chiar așa de aproape.

„Aș vrea numai să mai fac o încercare” a spus el, dar Dumnezeu îl cunoștea mai bine decât se cunoștea el însuși și avea deja pregătit încă un „semn” pentru el. Îl pregătise, dar mai întâi a vrut să-l dezbrace pe Ghedeon de orice fel de încredere în sine. Atotputernicia lui Dumnezeu începe acolo unde se sfârșesc puterile noastre, așa că Dumnezeu i-a cerut mai întâi să-și reducă oastea de la 32.000 la numai 300 de ostași (Judecătorii 7:1-7). De fapt, nici aceștia nu vor lupta propriu-zis. Ei vor face parte doar din decor. Lupta o va duce Dumnezeu însuși.

Semnul suplimentar dăruit de Dumnezeu lui Ghedeon a fost un vis de noapte din tabăra ostilă și tălmăcirea lui:

„Domnul a zis lui Ghedeon în timpul nopţii: „Scoală-te și coboară-te în tabără, căci am dat-o în mâinile tale. Dacă ţi-e frică să te cobori, coboară-te cu Pura, slujitorul tău. Să asculţi ce vor zice și după aceea ţi se vor întări mâinile: coboară-te dar în tabără.” 
El s-a coborât cu Pura, slujitorul lui, până la întâia strajă a taberei.
Madian, Amalec și toţi fiii Răsăritului erau răspândiţi în vale, ca o mulţime de lăcuste, și cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.
Ghedeon a sosit și iată că un om istorisea tovarășului său un vis. El zicea: „Am visat un vis și se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s-a lovit până la cort, și cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos și cortul a fost dărâmat.”
Tovarășul lui a răspuns și a zis: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel; Dumnezeu a dat în mâinile lui pe Madian și toată tabăra.”
Când a auzit Ghedeon istorisirea visului și tâlcuirea lui, s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel și a zis: „Sculaţi-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian!” (Judecătorii 7:9-15).

Acesta a fost momentul biruinței lui Ghedeon: când s-a aruncat cu fața la pământ, căci adevăratele biruințe ale credinței nu sunt în luptele cu alții, ci în lupta grea pe care o avem de dus cu noi înșine. Restul a fost floare la ureche:

„A împărţit în trei cete pe cei trei sute de oameni şi le-a dat tuturor trâmbiţe şi urcioare goale, cu nişte făclii în urcioare. El le-a zis: „Să vă uitaţi la mine şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu şi când voi suna din trâmbiţă, eu şi toţi cei ce vor fi cu mine, să sunaţi şi voi din trâmbiţă de jur împrejurul taberei şi să ziceţi: ,,Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” 
Ghedeon şi cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la capătul taberei la începutul străjii de la mijlocul nopţii, îndată după ce puseseră pe păzitori. Au sunat din trâmbiţă şi au spart urcioarele pe care le aveau în mână. Cele trei cete au sunat din trâmbiţă şi au spart urcioarele; au apucat făcliile cu mâna stângă şi trâmbiţele cu mâna dreaptă, ca să sune, şi au strigat: „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” 
A rămas fiecare la locul lui, în jurul taberei, şi toată tabăra a început să alerge, să ţipe şi să fugă. Cei trei sute de oameni au sunat iarăşi din trâmbiţă şi, în toată tabăra, Domnul i-a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora“ (Judecătorii 7:16-22).

„Sabia Domnului și a lui Ghedeon” rămâne peste veacuri strigarea victoriilor noastre, vestea că Atotputernicia lui Dumnezeu îmbracă toate neputințele noastre și ne face parte de biruințele Lui.

Până la urmă, Dumnezeu a făcut din Ghedeon ceea ce el ar fi trebuit să fie și n-a fost. L-a luat așa cum l-a găsit, a suportat obrăzniciile și oscilările lui, l-a dezbrăcat de teamă, dar și de încrederea în sine și l-a ajutat să-și împlinească destinul și menirea. Știți ce înseamnă numele pe care-l primise, fără să-l aleagă, de la părinții lui? Providențial și profetic totodată, omul acesta fusese deja așezat în planul lui Dumnezeu. În ebraică, Ghedeon (sau Gideon) este un nume masculin (Gidh′on 𝐺𝑖𝑑ℎ′𝑜𝑛) însemnând „doborâtor”, „tăietor”, „războinic” sau „cel care taie”. Numele reprezintă puterea, curajul și îndrumarea divină.

Dumnezeu l-a făcut părtaș la biruință, dar lucrurile nu s-au terminat așa. Ghedeon n-a scăpat de obrăznicia firii pământești nici după marea victorie repurtată. Deși el a refuzat oferta poporului care ar fi vrut să-l facă împărat, în practică s-a purtat cu excesele unei astfel de demnități. În domeniul religios, el a cerut aurul adunat din jefuirea madianiților și și-a făcut o „invenție“ cultică personală, un efod al seminției lui, afară de efodul purtat de Marele Preot la Cortul întâlnirii.

„Greutatea verigilor de aur pe care le-a cerut Ghedeon a fost de o mie şapte sute de sicli de aur, afară de lunişoare, de cerceii de aur şi de hainele de purpură pe care le purtau împăraţii Madianului şi afară de lănţişoarele de la gâtul cămilelor lor. Ghedeon a făcut din ele un efod şi l-a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul şi a fost o cursă pentru Ghedeon şi pentru casa lui“ (Judecătorii 8:26-27).

În domeniul social, Ghedeon, vrând probabil să asigure puterea și viitorul familiei sale, și-a luat „multe neveste“ (Judecătorii 8:30) de la care a avut nu mai puțin de 70 de fii. O adevărată pepinieră de urmași. N-a fost însă să fie așa. Numeroasa lui familie era întreținută cu sudoarea și munca celorlalți. Acesta a fost motivul, pentru care Abimelec, fiul numărul 71, născut de o „țiitoare“ din Sihem (Judecătorii 8:31) a dat lovitura de stat și și-a asasinat apoi pe toți cei 70 de frați. Cum de a putut face așa ceva? Poate și pentru faptul că tatăl său, Ghedeon, îl alintase cu un nume care a fost și el tot o dovadă de obrăznicie. Vedeți, Abimelec înseamnă simplu și clar „tatăl meu este împăratul“ …

N-ar fi fost mai bine să nu amintesc aceste ultime fapte ale lui Ghedeon? Poate că da, poate că nu. Am vrut să fiu credincios imaginii pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu despre el în textul Scripturii. Țin minte ziua când Richard Wurmbrand mi-a arătat în Biblie ce înseamnă harul dat celor credincioși. Între descoperirile dumnezeiești pe care le-a primit profetul Balaam este una mai mare decât toate, una care-ți taie răsuflarea:

„El nu vede nici o fărădelege în Iacov,
Nu vede nici o răutate în Israel.
Domnul, Dumnezeul lui, este cu el,
El este Împăratul lui, veselia lui“ (Numeri 23:21).

Dumnezeu nu spune că nu există nici o fărădelege, nici o răutate în Israel. Nu! Textul ne spune cu totul altceva! Ne spune că Dumnezeu „nu vede nici o fărădelege, nici o răutate în el“. Cel desăvârșit preferă să nu vadă anumite lucruri, să le treacă cu vederea. Aceasta este descoperirea harului! Dreptatea divină este suspendată și va fi satisfăcută deplin prin marea jertfă ispășitoare de la Calvar. A făcut-o cu Ghedeon și o face acum cu toți cei care-și pun credința în Isus Christos. Este „marele scandal al harului“:

„Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus“ (Romani 3:25-26).

Nu este de mirare că Balaam este invidios pe copiii lui Dumnezeu. Iată ce mărturisește el:

„O, de aș muri de moartea celor neprihăniți
Și sfârșitul meu să fie ca al lor!“ (Numeri 23:10).

Ghedeon rămâne pentru mine un exemplu de fire pământească persistentă învinsă însă de harul divin. Chiar și faptul că un astfel de om este amintit în galeria eroilor credinței din epistola către Evrei dovedește acest lucru (Evrei 11:32). În Isus Christos, Dumnezeu a luat asupra Lui păcatele noastre, ale tuturor, și ne-a îmbrăcat pe veci în neprihănirea Lui desăvârșită. Crezi și tu lucrul acesta?

Este clar că cel de la Roma nu este urmașul lui Petru, nici în fapte, nici în învățătură. Impostorul acela „oprește căsătoria“ (1 Timotei 4:3) și pretinde celibatul, în timp ce Petru a fost însurat și a avut o soacră pe care a vindecat-o Isus Christos (Mat. 8:14). Numindu-se „locțiitorul lui Christos“ pe pământ, papa neagă lucrarea și poziția Duhului Sfânt, așezându-se pe un tron ca un uzurpator.

Tu și cu mine suntem chemați să îl cunaștem pe apostolul Petru și să vedem ce învățăm din relația lui cu Dumnezeu.

Nume :  Petru

Semnificația numelui :  Rock

Strămoși și viață de familie :  Petru avea un frate pe nume Andrei, care era și el ucenic și l-a prezentat lui Isus. A fost căsătorit și soacra lui a fost vindecată de Isus (Mat. 8:14). În reabilitarea de după înviere, Domnul îl numește „Simon, fiul lui Iona“. Apelativul poate însemna că așa l-a chemat pe tatăl său. O a doua interpretare (catolică) ar fi că expresia fiul lui Iona“ însemnă „Simone, fiul Meu“, pentru că Învățătorul S-a asemănat El însuși cu profetul Iona. Asta ar susține „primatul lui Petru“ între ceilalți apostoli. O a treia interpretare este că în gramatica limbii lor nu se foloseauadjective. De exemplu, Ioan și Iacov sunt numiți „fiii tunetului“, în loc să li se spună că sunt tumultuoși, violenți și distrugători. În acest context, „fiul lui Iona“ ar însemna că Domnul cel înviat a vrut să sublinieze caracterul lui Simon, încăpățânat, din când în când obraznic și împotrivitor și având nevoie de o prelucrare spcială din partea lui Dumnezeu.

Când și unde a trăit :  Petru a avut ocazia unică de a trăi când Isus a venit pe pământ și L-a văzut față în față. Israelul era supus Romei și se supăra sub conducerea ei. Existau revolte și răscoale frecvente. Mai multe partide influente s-au ridicat în Israel. Fariseii erau conservatori religioși și erau cunoscuți pentru evlavia lor. Saducheii erau mai liberali și colaborau cu Roma. De asemenea, negau învierea. Zeloții erau împotriva oricărei cooperări cu Roma și erau practic teroriști. Toți cei cu gândire religioasă din Israel așteptau cu nerăbdare venirea lui Mesia. Ar fi fost o perioadă interesantă de trăit. Petru a putut fi martor cu ochii săi la Fiul lui Dumnezeu întrupat, la răstignire și la înviere.

Evenimente legate de naștere :  Nu există informații.

Matei 4:19 – Isus le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.”

Timpul petrecut cu Isus l-a transformat dintr-un om needucat și chiar temător într-un apostol curajos și credincios, care a devenit un instrument esențial în întemeierea bisericii.

Locul în istorie :  Petru a fost conducătorul tacit al celor doisprezece. Se pare că a fost întotdeauna primul care a răspuns la întrebările lui Isus sau I-a pus întrebări. El a făcut parte din cercul restrâns al ucenicilor lui Isus care au fost martori la schimbarea la față (Matei 17). El a fost evidențiat la Cina cea de Taină și în ultimele versete din Ioan (după învierea lui Isus) de către Isus pentru învățătură directă. Evident, el a avut o poziție specială în întemeierea bisericii (Matei 16:18-19).

El este cel mai cunoscut dintre ucenici, atât pentru unele dintre gafele sale, cât și pentru credința sa declarată. Petru a ținut predica de la Rusalii, unde trei mii de oameni au crezut (Faptele Apostolilor 3). De asemenea, el a jucat un rol esențial în întemeierea bisericii din Samaria (Faptele Apostolilor 8) și în aducerea Evangheliei la neamuri (Faptele Apostolilor 10-11). Aceste fapte ne pot ajuta să înțelegem ce înseamnă că Petru are „ cheile cerului ” .

Matei 16:19 – Îți voi da cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Trăsături speciale :  Vorbitor deschis, Excitabil, Încăpățânat, „totul sau nimic”, daruri miraculoase

Puncte slabe :

1. Petru era încăpățânat și uneori vorbea înainte să gândească (Marcu 8:32-33, Marcu 9:5) –  Petru vorbea adesea înainte să gândească . Uneori îi spunea lui Isus ce să facă. Adesea vorbea în grabă și spunea lucruri nebunești. Era o persoană foarte directă și predispusă să se entuziasmeze. Acestea nu sunt neapărat calități proaste și sunt esențiale pentru un lider. Totuși, din cauza acestor calități, uneori ieșea din slujba sa.

Într-unul dintre cele mai clare exemple în acest sens, Petru și-a asumat sarcina de a-L mustra pe Isus pentru că a sugerat că avea de gând să-l omoare.

Matei 16:21-23 – Din vremea aceea, Isus a început să le spună ucenicilor Săi că trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească multe din partea bătrânilor, a preoților celor mai de seamă și a cărturarilor, să fie omorât și a treia zi să învie. Petru L-a luat deoparte și a început să-L mustre, zicând: „Departe de Tine, Doamne! Niciodată nu Ți se va întâmpla una ca aceasta!” Isus s-a întors și i-a zis lui Petru: „Înapoi de Mine, Satano! Îmi ești o piedică! Căci gândurile tale nu sunt ale lui Dumnezeu, ci ale oamenilor.”

Inutil să mai spun că Isus nu a fost încântat de mustrarea lui Petru și l-a corectat cu vehemență spunând: „Înapoi de mine, Satano!”. Petru își permisese firii sale înfumurate și sincere să preia controlul și să uzurpe autoritatea lui Isus.

Redarea tabloului „Dă-te în spate, Satan” realizată de artistul James Tissot – Domeniu Public

2. Slab în trup (deși puternic în Duh) (Marcu 14:37-42, 14:66-72) – Petru avea un Duh puternic și era devotat lui Hristos. Totuși, uneori, trupul său slab a preluat controlul (pe atunci Isus îl numea adesea Simon) și l-a făcut să facă ceva ce a regretat mai târziu. A adormit în grădină când Isus i-a cerut să se roage și s-a lepădat de Isus de trei ori. I-a tăiat urechea sclavului marelui preot. Mult mai târziu, s-a temut de secta credincioșilor evrei și nu a vrut să mănânce cu neamurile. Cel mai rău dintre toate aceste lucruri a fost când s-a lepădat de Isus de trei ori.

Toate aceste slăbiciuni ne amintesc că Petru era din carne și oase ca și noi. Era om. În istoria bisericii, este adesea numit „Sfântul Petru”. Cu siguranță, a fost sfânt, dar a fost făcut sfânt doar de Isus.

3. Inconsecvență – Pe măsură ce Petru creștea în Domnul, el era inconsecvent. Avea mare succes în credință sau faptă, iar acesta era urmat de un eșec. A început să meargă pe apă spre Isus, apoi s-a uitat în jurul lui și s-a cufundat în apă. Și-a declarat credința față de Hristos și apoi L-a renegat de trei ori. A dus evanghelia neamurilor și apoi, mai târziu, nu a mai mâncat cu ele. O parte din această problemă a fost cauzată de faptul că s-a grăbit și nu a gândit lucrurile bine.

Aceste inconsecvențe ne amintesc, de asemenea, că Satana ne atacă adesea imediat după un succes spiritual. În acele momente, tindem să fim mulțumiți de sine și să ne lăsăm garda jos.

Proverbe 16:18 – Mândria merge înaintea pieirii și un duh arogant înaintea căderii.

Puncte forte :  Deși Peter avea unele slăbiciuni evidente, avea și multe puncte forte.

1. Entuziasmat – Petru era entuziasmat de relația sa cu Hristos. Era încântat să poată învăța de la Isus și să fie martor direct la ceea ce a făcut El. Priviți exemplul în care  a alergat la mormânt să verifice dacă era gol și apoi a intrat înăuntru  când Ioan și-a băgat pur și simplu capul pe ușă (Ioan 20:1-9).

Un alt exemplu este după înviere. Isus a apărut pe țărmul Mării Galileii în timp ce Petru pescuia. Observați reacția sa.

Ioan 21:7 – Ucenicul acela, pe care-l iubea Isus, a zis deci lui Petru: „Este Domnul!” Simon Petru, când a auzit că este Domnul, și-a pus haina, căci era gol, și s-a aruncat în mare.

Pictura lui James Tissot despre Peter aruncându-se în mare – În domeniul public

Petru era un credincios fără menajamente. Nimeni nu se poate îndoi că era complet implicat.

2. Dedicat – Petru poate că a căzut uneori, dar a fost dedicat lui Hristos. A renunțat la carieră și la casă pentru a-L urma și a-L sluji pe Hristos. A devenit un lucrător creștin cu normă întreagă.

Marcu 10:28 – Petru a început să-I zică: „Iată, noi am lăsat totul și Te-am urmat.”

A-L urma pe Isus cu normă întreagă nu a fost ușor. Isus Însuși nu avea adesea un loc unde să-Și odihnească capul. Ucenicii Săi s-ar fi confruntat cu aceeași situație. Petru nu câștiga un salariu, dar a fost disprețuit de liderii religioși. Aceasta însemna muncă grea, ore lungi de lucru, călătorii obositoare și opoziție intensă. Petru era dedicat.

Mulți credincioși de astăzi vor să-și separe viața spirituală de viața lor „reală” sau de zi cu zi. Ei vor doar o atingere de la Isus. Petru a vrut ca întreaga sa viață să fie influențată de Isus.

Ioan 13:9 – Simon Petru I-a zis: „Doamne, nu numai picioarele, ci și mâinile și capul!”

Reflecție –  Îți afectează relația cu Hristos fiecare aspect al vieții? Sau există o parte a vieții tale care îți este „proprie” și inaccesibilă?

3. Pune-L pe Dumnezeu pe primul loc – Petru L-a pus pe Isus pe primul loc în viața sa de cele mai multe ori. A făcut-o cu riscul propriei vieți. L-a pus pe Dumnezeu mai presus de cariera sa.

Unul dintre cele mai clare exemple în acest sens este atunci când liderii religioși evrei i-au poruncit lui Petru să nu mai vorbească despre Hristos. L-au torturat, amenințat și l-au convins. Reacția sa clasică este o lecție puternică pentru noi astăzi să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc.

Faptele Apostolilor 5:29 – Petru și apostolii au răspuns: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.”

4. Pocăit – Când Petru a păcătuit tăgăduindu-L pe Hristos, mai târziu s-a pocăit și și  -a reafirmat credința în Hristos de trei ori  (Ioan 21:15-19). Petru pare să fi învățat din greșelile sale, deoarece, în timp, a devenit mai matur și mai curajos în umblarea Sa cu Domnul și în slujirea Sa pentru El.

Nimeni nu este perfect. Cu toții păcătuim și dăm greș. Eroii biblici ai credinței au fost bărbați și femei ca noi. Petru a fost un model pentru ce înseamnă să te pocăiești. Când a căzut, s-a ridicat din nou și a continuat.

Proverbe 24:16 – Căci cel drept cade de șapte ori și se ridică, dar cei răi se poticnesc în zilele necazului.

Nu permite ca o înfrângere să te învingă de mai multe ori.

Pregătire și ocupație :  Petru era pescar. Nu primise o educație sau o pregătire superioară (Faptele Apostolilor 4:13),  dar Dumnezeu l-a chemat să fie pescar de oameni.

5. A perseverat până la sfârșitul vieții sale/transformat – Petru a fost transformat de timpul petrecut cu Isus și mai ales atunci când a fost locuit de Duhul Sfânt. Este într-adevăr un semn al unui credincios adevărat să se pocăiască de păcate, să învețe din greșeli și să crească de-a lungul vieții. Petru a făcut aceste lucruri. În cele din urmă, și-a predat viața lui Hristos.

Acte și evenimente importante : 

1. Chemarea lui Petru (Matei 4:18-22)

2.  Mersul pe apă  (Matei 14:28-33)

3. Martorii Schimbării la Față (Matei 17)

4. L-a lepădat pe Isus de trei ori (Matei 26:69-75)

5. L-a confirmat pe Isus de trei ori (Ioan 21:15-19)

6. A predicat la Rusalii (Faptele Apostolilor 3)

7. A vindecat omul șchiop (Faptele Apostolilor 3)

8. S-a ridicat în fața autorităților (Faptele Apostolilor 4-5)

9. Instrumental în aducerea Evangheliei în Samaria și printre neamuri (Faptele Apostolilor 8, 10-11)

10. Afirmarea lui Petru despre Isus ca fiind Hristos (Marcu 8:29, Matei 16:16)

Marcu 8:29-30 – Isus i-a întrebat: „Dar voi cine ziceți că sunt Eu?” Petru i-a răspuns: „Tu ești Hristosul.” Și le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui despre El.

11. Învierea Dorcai (Faptele Apostolilor 9:40)

Uită-te la evenimentele enumerate mai sus și studiază ce lecții poți învăța din ele.

Cum a murit:  Ioan 21:18-19 este o profeție conform căreia Petru va muri ca martir. Biblia nu consemnează în mod specific această moarte, dar tradiția spune că Petru a murit ca martir la Roma. El a refuzat să fie răstignit cu capul sus pentru că nu se considera vrednic să moară așa cum a murit Isus și a fost răstignit cu capul în jos.

Lecții din viața sa :

1. Gândește-te înainte să vorbești . Câteva secunde în plus petrecute în faza inițială pot scuti de multe bătăi de cap și probleme în partea din spate.

2. Să ne bazăm pe Spirit, să ne întemeiem pe Cuvânt.

Am cucerit un imperiu, dar nu am reușit să mă cuceresc pe mine însumi.

—Petru cel Mare

Avem nevoie de ajutorul Lui pentru a avea victorie. Putem face lucruri mărețe pentru El, dar de multe ori cele mai grele ispite vin din interior.

3. Pune-L pe Domnul pe primul loc.

4. Privește la Isus, nu la împrejurări.

5. Isus l-a transformat pe Petru. Cu toții avem greșeli și nu suntem perfecți. Totuși, dacă petrecem timp cu Isus, El ne va transforma. Dumnezeu ne va transforma prin puterea Scripturii și a Duhului, dacă suntem voitori.

Faptele Apostolilor 4:13 – Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și, înțelegând că erau oameni neînvățați și de rând, au rămas uimiți și au recunoscut că fuseseră cu Isus.

Când Isus l-a numit pe Petru, numele lui era Simon. Isus I-a schimbat numele în Petru, care înseamnă piatră.

Ioan 1:42 – Isus L-a adus la Isus. Isus S-a uitat la el și a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi Chifa” – care se tâlcuiește Petru.

Timp de trei ani, Isus l-a numit „Piatră”. Petru nu era încă ca o stâncă. De fapt, era departe de a fi așa. Era inconsecvent și volatil. Totuși, Isus a văzut ce putea fi. Isus a văzut scopul final. 

Este foarte asemănător cu un maestru sculptor. Un sculptor privește materialele brute, cum ar fi piatra sau lemnul, și vede dincolo de imperfecțiunile lor. El plănuiește cum va îndepărta excesul și va crea o statuie frumoasă. Puțin câte puțin, sculptorul dăltuiește și transformă materia brută în ceva frumos.

Isus a făcut asta cu Petru. El a văzut ce putea fi Petru și l-a transformat pe Petru în asta. 

Isus poate și face același lucru cu noi. Tu și eu nu suntem încă un produs finit. Prin harul lui Dumnezeu, putem fi sfințiți zi de zi.

6. Dacă avem o voință puternică de a-I sluji lui Dumnezeu și o credință puternică în El, El ne va folosi în ciuda greșelilor noastre.

7. Pocăiește-te de greșelile trecute, uită-le și îndreaptă-te spre viitor pentru a te strădui să-I slujești lui Dumnezeu (cf. Filipeni 3:12-14)

8. Nu trebuie să ne fie teamă să stăm pentru Hristos înaintea oamenilor din jurul nostru. Ar trebui să-I slujim lui Dumnezeu mai degrabă decât oamenilor. (Faptele Apostolilor 4:19-20, 5:41). Petru s-a bucurat chiar și că a fost găsit vrednic să sufere pentru Hristos.

9. Petru nu s-a temut să meargă împotriva culturii atunci când aceasta mergea împotriva Bibliei (vezi Împărtășirea Evangheliei cu neamurile și considerarea lor curată Faptele Apostolilor 11-12). Ar trebui să examinăm cultura în lumina Bibliei.

O, Timotei, păzește ce ți s-a încredințat! – 1 Timotei 6.20

Timotei este un exemplu foarte încurajator pentru tinerii credincioși din zilele noastre.

I. l era tânăr, cu o constituție fizică nu prea puternică și știa probabil ce înseamnă să fii disprețuit.

II. De asemenea, el era timid și avea uneori nevoie să fie încurajat. Știa ce înseamnă lacrimile și ce înseamnă ispita de a fi laș (2 Timotei 1).

III. Cu toate acestea, Pavel nu și-a găsit plăcerea în a-l onora pe niciun alt împreună-lucrător cu el așa cum a făcut cu Timotei. El îl numește copil al său preaiubit (2 Timotei 1.2) și copil preaiubit și credincios în Domnul (1 Corinteni 4.17), și spune despre el că făcea lucrarea Domnului, așa cum el însuși o făcea (1 Corinteni 16.10).

Timotei l-a însoțit pe Pavel în Filipi, în Tesalonic, în Berea, în Corint, în Troa, în Milet și în multe alte locuri. În timpul ultimei sale detenții, chiar înainte de moartea sa, Pavel tânjea de dorul de a-l revedea pe Timotei. Nu știm dacă Timotei a ajuns să-l mai vadă în viață sau nu. Acest frate tânăr a fost asociat cu Pavel în scrierea a șase epistole, iar numele său este inclus în salutarea dintr-o a șaptea epistolă. Avem de asemenea două epistole scrise către el de apostol. Știm că a fost prizonier pentru un timp și că a fost eliberat (Evrei 13.23).

Pavel a avut mai mulți însoțitori, însă acest tânăr, slab în trup, dar puternic în duh, pare să fi fost cel mai drag lui și cel în care s-a încrezut cel mai mult. Pavel l-a ales pentru a-l trimite la adunarea din Filipi, atunci când el însuși n-a putut merge acolo.

IV. Nu citim despre faptul că Timotei ar fi avut vreun dar nespus de mare, deși este clar că a avut daruri speciale (1 Timotei 4.14; 2 Timotei 1.6), însă, așa cum a spus cineva: «Dumnezeu nu are nevoie de oameni foarte talentați, erudiți sau pricepuți în a predica, ci de oameni sfinți, care să aibă credință, dragoste și credincioșie față de El».

Să căpătăm curaj privind la exemplul lui Timotei și să căutăm să fim acei oameni de care Dumnezeu are nevoie!

G. C. Willis

În Biblie, Yom Kippur, sau Ziua Ispășirii, este o zi sfântă de post și pocăință, descrisă în Levitic ca o zi a „smerire a sufletului” și un „sabat al odihnei solemne” în care nu trebuie făcută nicio lucrare. Yom Kippur este menționat în Levitic 16 și 23, precum și în Numeri 29

https://www.britannica.com/video/history-observance-Jewish-holiday-Yom-Kippur/-282561

Dumnezeu le-a rânduit evreilor două sărbători anuale pentru rezolvarea a două probleme fundamentale: problema socială și problema spirituală.

Problema socială se rezolva la un interval de 50 de ani în Anul Jubileelor (Anul de veselie), când pământurile vândute și cumpărate trebuiau să fie înapoiate semințiilor cărora le fuseseră dăruite inițial de Dumnezeu. 

„Pământurile să nu se vândă de veci; căci ţara este a Mea, iar voi sunteţi la Mine ca niştestrăini şi venetici“ (Levitic 25:23).

Practic, cei care cumpărau pământ dintr-o altă seminție, îl luat doar în folosință pentru un termen care se încheia la următorul An de veselie sau Anul Jubileelor.

În același mod, ca statut social, evreii nu aveau voie să se ia robi unii pe alții:

„Dacă fratele tău sărăceşte lângă tine şi se vinde ţie, să nu-l pui să-ţi facă muncă de rob. ⁴⁰ Ci să fie la tine ca un om tocmit cu ziua, ca un venetic; să stea în slujba ta până la anul de veselie.⁴¹ Atunci, să iasă de la tine el şi copiii lui care vor fi cu el şi să se întoarcă în familia lui, la moşia părinţilor lui. ⁴² Căci ei sunt slujitorii Mei, pe care i-am scos din ţara Egiptului; să nu fie vânduţi cum se vând robii“ (Levitic 25:39-42).

Pe termen lung, în planul social, evreii n-aveau voie să își fure pământul unul de la altul și nici să se ia robi unii pe alții. Dumnezeu a vrut să-i învețe că sunt frați și trebuie să se respecte între ei ca oameni liberi.

Problema spirituală a vinovăției față de Dumnezeu, nu a vinovăției unul față de altul, era rezolvată o dată pe an, de Ziua Ispășirii.

I. Cea mai importantă zi. Ziua anuală a ispășirii a fost cea mai semnificativă dintre zilele speciale ale Israelului, deoarece în ea au fost ispășite păcatele lor. A fost singura dată când marelui preot i s-a permis să intre în Sfânta Sfintelor. Nadab și Abihu au încercat să o facă în felul lor și au fost judecați (Lev. 10), așa că această ceremonie a fost o chestiune de viață și de moarte. 

II. Cea mai importantă persoană. Îl poți vedea pe Domnul Isus ilustrat în marele preot. A făcut treaba singur. El și-a lăsat deoparte hainele de slavă (Filipeni 2:5–8) și S-a sfințit pentru noi (Ioan 17:19). Diferența este că Isus nu a oferit niciun sacrificiu pentru Sine, deoarece El este fără păcat. El Însuși este jertfa perfectă și finală pentru păcatele lumii (Evrei 7:23–28). 

III. Cel mai important motiv. Marele preot a intrat în Sfânta Sfintelor de trei ori: (1) cu tămâia (v. 12–14), (2) cu sânge pentru păcatele sale și (3) cu sânge pentru păcatele poporului. Norul de tămâie vorbește despre slava lui Dumnezeu, care este întregul scop al răscumpărării (Ioan 17:1; Efeseni 1:6, 12, 14). 

Țapul ispășitor poate proveni dintr-un cuvânt aramaic care înseamnă „a îndepărta”. Eliberarea țapului viu a reprezentat iertarea de către Dumnezeu a păcatelor lor (Ps. 103:10–13), dar aceasta a necesitat moartea celuilalt țap. Mântuirea este gratuită, dar nu este ieftină.

Toate acestea s-au împlinit în lucrarea lui Iaus Christos la Cruce. Ispășirea este una din marile teme ale Noului Testament.

Iată câteva versete care ne arată aceasta:

Romani 3:25

Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu,

Evrei 2:17

Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.

1 Ioan 2:2

El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.In Context | Full Chapter

1 Ioan 4:10

Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

(Acest scurt studiu a apărut în publicația „DOMNUL ESTE APROAPE“)

Și, trecând pe lângă Misia, au coborât la Troa. Și noaptea i s-a arătat lui Pavel o viziune […] Și, când a văzut viziunea, îndată am căutat să plecăm în Macedonia, înțelegând că Domnul ne-a chemat să le vestim evanghelia. Fapte 16.8-10

Slujirea lui Luca (1)

În cea de-a doua călătorie misionară a lui Pavel, el, Sila și Timotei s-au oprit la Troa. Când Pavel a văzut într-o viziune un om din Macedonia cerându-i ajutor, a înțeles acest lucru ca pe o călăuzire din partea Domnului să meargă acolo. Acum însă apare un lucru interesant în cartea Fapte. În timp ce în versetul 8 se spune că ei au ajuns la Troa, versetul 10 ne spune că noi ne-am decis să mergem în Macedonia. Concluzia este că Luca, scriitorul cărții Fapte, trăia în Troa și că acum i se alăturase lui Pavel. Poate că el fusese convertit prin predicile lui Pavel și ale lui Sila, în timpul șederii lor în acea cetate. Sau poate că evanghelia ajunsese mai înainte în Troa prin vreunul dintre cei convertiți de la început în Ierusalim, în ziua Cincizecimii, fiindcă citim că fuseseră acolo unii din Asia Mică (Fapte 2.9).

Ce lucru minunat că Luca a devenit asociatul lui Pavel! Părăsindu-și cetatea, Luca a călătorit la Filipi împreună cu Pavel și cu Sila, a mers la locul de rugăciune de pe malul râului, a văzut convertirea Lidiei și a umblat zilnic pe străzile cetății împreună cu Pavel și cu ceilalți (Fapte 16.11-17).

Dar, după ce Dumnezeu i-a eliberat pe Pavel și pe Sila din închisoare, citim că ei i-au încurajat pe frați și au plecat din Filipi (Fapte 16.40). Pronumele noi revine în text doar în capitolul 20.6, când Pavel a vizitat din nou cetatea Filipi. Înțelegem astfel că Luca trebuie să fi decis să rămână acolo, loc unde a stat vreme de cel puțin cinci ani, ajutând la consolidarea adunării locale. Ce dragoste și grijă a avut el pentru cei ai Domnului!

+++

„[Pavel] a hotărât să se întoarcă prin Macedonia […] Și astfel am ajuns la Roma.“ – Fapte 20.3; 28.14

Slujirea lui Luca (2)

Pe baza textului din Fapte 16.8-40 credem că Luca a părăsit cetatea Troa, de unde se trăgea, pentru a merge la Filipi împreună cu apostolul Pavel. În mod evident, el a rămas acolo pentru a le fi de ajutor celor credincioși, iar Pavel a plecat mai departe. Apoi, în Fapte 20.3-6, vedem că Luca îl însoțește din nou pe Pavel, plecând amândoi din Filipi, după ce apostolul a vizitat din nou această cetate. Cumva Luca a înțeles că timpul său petrecut în Filipi ajunsese la sfârșit și astfel a scris că „noi am plecat“ cu corabia de acolo.

Este izbitor faptul că prima oprire a fost la Troa! Luca probabil lipsise din cetatea sa vreme de mai bine de cinci ani. Trebuie să fi fost o mare bucurie pentru el să-și revadă familia și cunoscuții. Luca însă nu mai era cel de dinainte, și nu venise în Troa ca să rămână acolo. Când Pavel a plecat, după o vizită de o săptămână, Luca a mers cu el, ajungând în cele din urmă la Ierusalim. După o perioadă de alți doi ani, Luca a călătorit din nou cu Pavel, care era atunci prizonier, în drum spre Roma. Luca a fost pe corabie în timpul furtunii descrise în Fapte 27 și l-a însoțit pe Pavel în drumul său către Roma, după cum vedem în capitolul 28.

Fără îndoială că Luca a avut multe conversații cu Pavel în timpul călătoriilor lor. Desigur că a vorbit și cu mulți alți credincioși în timpul șederii sale la Ierusalim. Prezența constantă a lui alături de Pavel și de ceilalți însoțitori ai acestuia l-a făcut capabil de a fi folosit de Duhul Sfânt pentru a scrie o Evanghelie și cartea Faptele Apostolilor – două cărți care conțin mai mult de un sfert din toate versetele Noului Testament, aproximativ egal cu numărul versetelor scrise de apostolul Pavel însuși.

Este mișcător să citim, printre ultimele cuvinte scrise de Pavel, în 2 Timotei 4.11, că „doar Luca este cu mine“. Ce prieten credincios! Domnul să ne ajute să-i urmăm și noi exemplul!

S. Campbell