AL Pop

„O universitate care a efectuat cercetări asupra durerii a recrutat voluntari pentru a testa cât timp pot aceștia să-și țină picioarele in găleți pline cu apă rece ca gheața. Cercetătorii au observat că atunci când in încăpere a fost permisă prezența unui însoțitor, voluntarul a putut îndura frigul o perioadă de două ori mai lungă decât atunci când a suferit singur. „Prezența unei persoane iubitoare dublează rezistența la durere,” au concluzionat cercetătorii. De prea multe ori, cultura noastră, care neagă durerea și moartea, îi închide pe suferinzi în spitale și în aziluri, izolându-i astfel de orice contact omenesc normal. Doi din trei oameni mor în aceste instituții, adesea singuri.” 

Philip Yancey

De ce permite Dumnezeu atâta suferință, atâtea cutremure, inundații, boli, et c? se întreabă ateii, agnosticii sau scepticii. 

Nu știu, Dumnezeu refuză să răspundă la astfel de întrebări, însă știu că noi, omenirea, am transformat cerul în autostradă, am betonat pământul, am intoxicat mediul înconjurător cu fumul letal al jucăriilor noastre pe patru roți – fără de care viața pare imposibilă. Știu că de mai bine de un secol pompăm afară din adâncimile pământului „aurul negru”, care era pus acolo, se pare, pentru altceva. Știu că am mutat munții, am oprit fluviile, am exterminat plămânii Planetei și am epuizat resursele de apă prin faptul că pentru a face un duș avem nevoie de o sută de litri de apă, iar pentru o spălare pe dinți de o găleată. 

Știu că ne-am construit bombe atomice pentru a ne răzbuna pe vecinul care ne-a călcat pe „bec”, am construit zgârie noi pentru a ne hrăni megalomania din noi, dovedindu-I lui Dumnezeu că și noi putem atinge cerul. Știu că investim zeci de miliarde anual pentru proiecte spațiile încercând a găsi viață in Univers, dar neglijând-o pe cea care o avem deja. Căutăm extratereștri la ei acasă, dar L-am scos pe Dumnezeu din casele noastre. 

Mai știu multe altele, însă ajunge pentru a ne întreba:

„Oare, mai are rost să întrebăm: DE CE?”