Motto:

Oglindă oglinjoară,
care e
cea mai apreciată competiţie de blogging din ţară?

(Compilaţie inspirată dintr-o poveste pe care-o ştie toată lumea şi din siajul de comentarii al enunţului ultimei probe a concursului SuperBlog, la care participă acest articol.)

Dragă domnule Super Blog,

Sunt eu, Matilda. Nu ştiu cât de bine mă ştii (că nu-ţi sunt partener media sau de alt soi), dar eu te ştiu – ei, nu prea de demult – din 2012, de când te-am descoperit amestecat, de numita Alma Nahe, prin mai multe duzini de cuvinte şi, spre încântarea mea, asezonat şi cu ceva aluzii, nu tocmai discrete, la isprăvile mele tipărite.

Însă faţă în faţă ne-am întâlnit, pentru prima oară, cu un an în urmă. De ce m-am înscris eu la ediţia de atunci am mărturisit aici – dar nu e musai să sari pe link cu clicul, îţi ofer pe tavă răspunsul fotografiat:

A doua întâlnire a fost anul ăsta, în primăvară, când nu m-am aventurat pe teritoriul tău decât vreo cinci ori, neluând în seamă toate provocările tale. Iar tu mi-ai cam străpuns inima, nu mi-a dat decât un bilet la teatru, şi ăla în Bucureşti, şi nu mi-am permis să scot din buzunar bani de drum, aşa că mi-am trimis la spectacol o rudă, căci „dar din dar se face rai”. Însă suferinţa mea a rămas, şi mi-am exprimat-o (adică mi-o exprimasem deja, că uneori am premoniţii 😛 ), uite aici (clic pe link dacă te roade curiozitatea).

A treia întâlnire – că-s trei, ca-n poveşti – e încă în desfăşurare. Te-am vizitat şi-n toamna asta, fiindcă am vrut să mă joc de-a romanul şi am crezut c-o pot face folosindu-te doar ca sursă de inspiraţie, fără să-mi pese de note şi alte alea, însă experimentul a eşuat lamentabil (fapt pentru care recunosc că vina îmi aparţine, nu sunt în posesia dozei de detaşare necesare şi suficiente).

Ei, şi-acum, după ce sper că ţi-ai amintit cine sunt, e cazul să-ţi spun şi de ce-ţi scriu.

Am auzit, domnul meu – zvonurile circulă repede prin blogosferă -, că vrei să candidezi la titlul de cea mai apreciată competiţie de blogging din ţară. Şi, fată bună cum sunt uneori 😛 , m-am gândit c-ar fi cazul să-ţi atrag atenţia că ai oarece carenţe de care-ar fi bine să te ocupi ca să-ţi îmbunătăţeşti imaginea publică, fiindcă ai cam pierdut teren, cunosc ceva superbloggeri care te-au abandonat, preferând să cânte de zor într-o oarecare orchestră. Uită-te şi tu, la început te-au asaltat cu cereri de înscriere 221 de oameni, dintre care 57 s-au răzgândit înainte de scrie primul articol.

Iar din cei 164 care şi-au încercat condeiul la prima probă, la a douăzecea n-au mai rămas decât 77 (până la final, sunt şanse să se mai piardă pe drum şi alţii).

Şi unii au plecat exprimându-şi nemulţumirile pe la colţuri, iar alţii, mai puţini, trâmbiţându-şi-le sus şi tare.

De aceea, dragul meu domn, m-am gândit să-ţi ofer următoarele sfaturi:

• cere-le sponsorilor să dea dovadă de seriozitate:
  • să afişeze notele respectând termenul stabilit;
  • să nu le permită juraţilor să publice, pe blogurile lor, articole injurioase la adresa participanţilor;
  • să nu dea, la contestaţii, răspunsuri doar ca să se afle în treabă („din păcate, articolul nu ne-a impresionat” – şi cu asta basta) şi să nu justifice notele mici invocând greşeli de ortografie şi/sau exprimare inexistente sau nerespectarea unor cerinţe care lipsesc din enunţul probei;
  • să-şi exprime, clar, toate cerinţele în enunţul probei, fiindcă bloggerii concurenţi nu sunt obligaţi să urmărească discuţiile de pe Facebook şi emisiunile de la radio;
  • să adauge comentarii laudative numai la articolele pe care le notează cu cel puţin 95 de puncte; când tu, ca juriu, te apuci să lauzi un concurent, omul ăla începe să spere că va primi o notă mare (şi 85 nu e o notă mare, când articolul considerat cel mai slab primeşte 80 de puncte, sau chiar numai 75);
  • să jurizeze cu mai mult simţ de răspundere. Când, ca urmare a unei contestaţii, măreşti o notă cu 15-20 de puncte, e clar că prima dată n-ai citit articolul cu atenţie – şi ce s-ar fi întâmplat dacă autorul lui n-ar mai fi avut dreptul la contestaţie? Ar fi fost corect să fie nedreptăţit astfel?
• include, în toate juriile, câte o persoană competentă (un ziarist, un scriitor, un profesor – bun – de limba română, un blogger clasat pe primul loc la ediţiile anterioare), pentru ca sponsorii care nu prea au tangenţe cu scrisul să nu mai premieze articole scrise cu picioarele – e o pată extrem de urâtă pe imaginea ta, crede-mă, şi dă din belşug apă la moara aşa-numiţilor hateri de care s-ar părea că nu duci lipsă;
• cere-le juriilor să folosească aceeaşi paletă de note; când unul dă note cuprinse numai între 75 şi 100 de puncte, iar altul coboară până la 35 de puncte, e clar că acesta din urmă influenţează clasamentul într-o mult mai mare măsură, hotărând, el şi numai el, cine se duce vertiginos de-a dura către poale;
• atrage atenţia moderatorilor care intervin în grupul de pe Facebook că e cazul să NU facă greşeli grosolane de exprimare, fiindcă, deh, când e vorba de un blogger partener, „şade ruşine”;
• când intervii în discuţiile de pe grupul mai sus menţionat, nu lua necondiţionat partea sponsorilor; competenţia există, în aceeaşi măsură, şi datorită concurenţilor; plus că, dacă ar plăti toate advertorialele scrise pe durata concursului în folosul lor, investiţia sponsorilor ar fi mult mai mare;
• nu mai înghesui probele de la sfârşitul competiţiei, tăind din timpul concurenţilor, dar nu şi din al sponsorilor;
• deschide bine urechile, ca să nu-ţi scape nicio sesizare şi nicio plângere de-a concurenţilor şi ţine cont de ele; o să mai afli şi alte lucruri, pe care eu le-am omis acum, nu numai pentru că nu sunt infailibilă, ci şi din lipsă de timp – şi fiindcă vreau să cruţ timpul cititorilor mei.

Iar după ce-o să te pui la punct, dragul meu, când, oricât mă voi strădui, n-o să-ţi mai pot găsi cusururi, o să te susţin cu dragă inimă, lăudându-te. Atunci şi numai atunci o s-o fac. Uite, cam aşa, adică exagerând, deh, ca orice lăudător care se respectă:

SuperBlog, concurs bianual, renumit şi imparţial,
Unde-şi convertesc unii greutatea în caşcaval,
Pentru mine eşti imbold, stimulent, drog, pasiune,
Eşti concursul pe care-l visam, neştiind să-i dau nume.
Revin cu elan, concurez la oricare ediţie,
Blogul îmi e mult mai drag când intră-n competiţie.
Las deoparte orice, scriu pentru tine cu patos,
Orele-mi trec val-vârtej, mă avânt în zbor cu folos;
Gândul nu-mi e doar la premii, concursul e frumos!

~

COMPLETARE (1 decembrie 2014):

Ai numai 73 de articole înscrise la ultima probă, faţă de 98 înscrise la ultima probă de anul trecut, când concursul a fost mai solicitant (în acelaşi interval de timp, bloggerii participanţi au scris 28 de articole, nu doar 24, ca anul ăsta).
Ce zici, domnule Super Blog, nu crezi c-ar fi cazul să iei măsuri? Să schimbi câte ceva „pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale”?

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 100 de puncte