„Tot răul se naște din ignoranță. Dar scriitori au luminat lumea, alungând întunericul” (p. 403).
Librarul din Florența. Vespasiano da Bisticci și manuscrisele care au iluminat Renașterea, de Ross King, traducere de Iulian Bocai, București, Nemira, 2022.
Volumul „Librarul din Florența” are toate caracteristicile unei ample și pasionate cercetări, cu trimiteri temporale și incursiuni în destine individuale și colective, demonstrând, pe baza documentelor, modul în care fenomenele culturale s-au condiționat și s-au completat de-a lungul istoriei pentru a configura premisele unei epoci fără egal. Pe fondul spectacular al Renașterii, biografia lui Vespasiano da Bisticci, cartolai florentin, scrib, vânător de manuscrise și negustor de cărți, pare să fie doar pretextul folosit de autor pentru a face un tur întins prin istoria universală a substraturilor culturale, a cărții și a scrisului, având mereu pe fundal Florența și personalitățile ei.
Ne aflăm așadar în fantastica Renaștere, questo secolo aureo, cea care a făcut istoria să strălucească după secolele violente și dogmatice, în care lumea aproape dăduse uitării înțelepciunea clasicilor antici. „Rinascita”, „La Renaissance”, după Jules Michelet (1855) și Jacob Burckhardt (1878), a fost numită așa și datorită unei lucrări aproape necunoscute, „Viețile a 103 oameni iluștrii”, descoperită de un cardinal italian în Biblioteca Vaticanului și scrisă de un anume Vespasiano Fiorentino. Cine era acesta și în ce fel și-a legat numele de cea mai înfloritoare epocă, cea mai efervescentă și mai creativă din istoria omenirii, acestea sunt întrebările la care s-a străduit autorul să răspundă.
Povestea vieții lui Vespasiano da Bisticci (1421 – 1498), „regele librarilor din lume”, s-a intersectat cu momentul înființării primelor biblioteci din Florența și a Bibliotecii Vaticanului, cu tranziția de la manuscris la tipar și cu ridicarea cupolei lui Brunelleschi. Talentatul cartolai a fost contemporan cu ascensiunea familiei Medici, cu momentul întrunirii Conciliului de la Florența și cu evenimentul care a reconfigurat definitiv arealul religios european, Căderea Constantinopolului (1453).
De la vârsta de unsprezece ani și până la vârsta de cincizeci și opt de ani, Vespasiano a lucrat neîntrerupt în librăria lui Guarducci, un atelier de pe strada Librarilor din Florența. Acolo a trăit întregul entuziasm renascentist și toate momentele teribile care s-au abătut asupra orașului: războaie, invazii, crime și intrigi politice, epidemii…. Și-a transformat librăria într-un loc de întâlnire pentru mințile luminate ale vremii și, cu timpul, a câștigat el însuși un soi de senioritate culturală, atât prin rigoarea impusă în colecționarea, copierea și ornamentarea scrierilor, cât și prin clientela aleasă care îi solicita serviciile.
Lucrarea acoperă o perioadă temporală destul de generoasă, de la apariția scrisului și a primelor scrieri, până la epoca incunabulelor și a răspândirii tiparului la scară mare. Evocă, de asemenea, fascinația florentinilor renascentiști pentru vechile texte antice și intensa campanie de căutare a papirusurilor și pergamentelor, entuziasmul și migala cu care copiau înscrisurile abia descifrabile, convinși fiind că readucerea lor în actualitate, „după secole petrecute în întuneric și neglijare” (p. 46), era un fapt civilizator.
De asemenea, Ross a încercat să descifreze subtilitățile sociale și spirituale care au guvernat mentalitățile epocii și a identificat marile schimbări care au contribuit semnificativ la dezvoltarea culturală florentină, printre care: limba greacă, „amănuntul care-i separa pe învățații din secolul al XV de predecesorii lor din Evul Mediu” (p. 53), și schimbarea percepției generale asupra banilor care, pentru prima dată se distanța de cea promovată de biserică. Dacă limba greacă le-a deschis renascentiștilor florentini calea către cunoașterea antică, tot ei au constatat că banii erau un instrument excelent prin care bunăstarea și sănătatea populației, cultura și biserica puteau prospera.
„Demnitatea și excelența minții renascentiste erau de așa natură încât puteau menține într-un echilibru elegant și înțelepciunea păgânilor, și doctrinele creștinilor”.
Vespasiano s-a aflat în centrul vieții culturale florentine și în preajma ilustrelor personalități ale vremii. S-a remarcat prin rigoare și fler în selectarea copiștilor și a meșterilor, iar autorul ne introduce în extraordinara tehnică a miniaturiștilor, pictorii în roșu, și a decoratorilor și a descris complicatele metode de obținere a pigmenților pentru anluminurile care înnobilau manuscrisele. În plus, cartea prezintă o succintă istorie a hârtiei și a pergamentului și explică etimologic care este legătura dintre papirus și cuvântul „carte”, cum s-au format termeni precum „volum”, „pagină”, „colofon”, cum a apărut codexul și care a fost rolul creștinismului în toate acestea. Manuscrisele lui Vespasiano au avut o istorie care demonstrează fragilitatea acestui domeniu. Câteva au supraviețuit și înnobilează colecțiile unor mari biblioteci, dar multe altele au căzut victimă jafurilor, distrugerilor și calamităților.
Volumul descrie explicit marea schimbare produsă de tiparul inventat de aurarul german Johannes Gutenberg și impactul acestuia în ceea ce privește producția de carte. Este remarcabilă grija pe care au avut-o primii mari topografi în a colabora cu învățați pentru a selecta cu maximă precauție manuscrisele pentru tipărire. În primii lor ani, presele scoteau mai ales cărți cu conținut religios sau pe baza tradiției creștine, bule papale, indulgențe, opere literare și filosofice, gramatici, dar și texte în care se consemnau diverse evenimente istorice sau politice.
Autorul vorbește și despre impactul cărților tipărite asupra educației, culturii și economiei din anii imediat următori, iar statisticile prezentate sunt cel puțin neașteptate. Asta dovedește că influența tiparului nu trebuie scoasă din context și că nu i se pot exagera meritele independente. Fără discuție, însemnătatea lui a fost uriașă, dar asta s-a produs numai atunci când demersurile culturale au fost corelate și coerente și au fost susținute de oameni vizionari.
„Vespasiano a ocupat o poziție nesigură și de neinvidiat, prins între două tehnologii ale scrisului. Adusese pe culmile perfecțiunii un mijloc de producție a manuscriselor care era pe cale să fie rapid depășit și, de fapt, distrus cu totul de un altul, pe care refuza cu încăpățânare să-l accepte, oricât de lină și de lipsită de opoziție fusese tranziția aceasta pentru alții” (397).
Scriitorul canadian Ross King (n. 1962), un cunoscut specialist în Renașterea italiană și autorul a numeroase cărți de non-ficțiune istorică, a realizat o fină și deloc simplificată arheologie a epocii în care a trăit și a creat Vespasiano Bisticci. Lucrarea este editată în condiții grafice excepționale și oferă chei de lectură incitante pe parcursul celor douăzeci și șapte de capitole, însoțite de imagini și un amplu corpus de note și explicații.
Recomand!
Imaginary Coffee 
