SACCSIV – blog ortodox

Donald Trump considera ca dezastrul aviatic din Washington „ar fi putut fi” cauzat de politicile privind diversitatea și incluziunea ale Administrației Federale a Aviației

Posted in ACCIDENTE, ARMATA, AVION, DONALD TRUMP, ELICOPTER, FEMEIA, feminismul, SUA, Washington by saccsiv on ianuarie 31, 2025

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/donald-trump-a-dat-vina-pe-echipajul-elicopterului-accident-aviatic-washington-5178510

Președintele american Donald Trump i-a acuzat miercuri pe cei aflați în elicopterul Black Hawk din armata americană pentru producerea accidentului aviatic de deasupra Washington DC, în care au murit 67 de persoane, relatează The Telegraph.
O femeie pilota elicopterul

Președintele american a spus că elicopterul zbura prea sus „cu mult peste limita de 200 de picioare (61 de metri)”.
Black Hawk părea să zboare peste limita de 61 de metri dată de controlorii de trafic aerian, a raportat New York Times, citând persoane familiarizate în această problemă.

O femeie-pilot căreia nu i s-a publicat numele, cu peste 500 de ore de experiență de zbor, era evaluată într-o misiune de antrenament în momentul accidentului. Echipajul exersa evacuarea oficialilor guvernamentali în caz de urgență.
Femeia-pilot era supravegheată de adjudecantul șef 2, Andrew Eaves, care avea peste 1.000 de ore de experiență în zbor și ar fi fost de așteptat să preia controlul în caz de urgență.

Nu se știe cine era la comanda aparatului de zbor
Nu este clar cine era la comanda elicopterului când s-a ciocnit cu avionul de linie.

Aceste informații vin pe fondul unei dispute privind „angajările prin diversitate” în aviație și armata SUA, Donald Trump afirmând ieri că dezastrul „ar fi putut fi” cauzat de politicile privind diversitate și incluziunea ale Administrației Federale a Aviației.
Un avion de pasageri al companiei American Airlines s-a izbit, miercuri, de un elicopter militar Black Hawk în timp ce ateriza pe aeroportul național Ronald Reagan de lângă Washington DC.
Printre cele 64 de persoane aflate la bordul avionului American AirLines în momentul tragicului accident erau mai mulți patinatori americani și antrenorii lor, dar și patinatori ruși, foști campioni mondiali.

Noutati … electronice: Începând cu luna mai 2025, în SUA toți călătorii vor fi obligați să utilizeze un document Real ID pentru a se îmbarca pe curse aeriene interne / Turiștii care vor să călătorească în Marea Britanie vor avea nevoie de o nouă autorizație electronică / Începând din 2025, în supermarketurile din România clienții vor avea nevoie de un smartphone pentru a putea avea acces la cărucioarele inteligente

Gandul: Noi RESTRICȚII privind călătoriile cu avionul, în vigoare începând cu 2025

Image

În Statele Unite, noi restricții privind călătoriile cu avionul urmează să fie puse în aplicare începând cu 2025.

Începând cu luna mai 2025, toți călătorii vor fi obligați să utilizeze un document Real ID – sau o alternativă adecvată, cum ar fi un pașaport – pentru a se îmbarca pe curse aeriene interne sau pentru a intra în unele clădiri guvernamentale, potrivit New York Post.

În Statele Unite, principala diferență dintre un document Real ID și un permis de conducere standard este că documentul Real ID este o formă mai sigură de identificare, cu elemente de securitate acceptate de autoritățile federale.

Punerea în aplicare a regulilor actualizate privind documentele de identificare a fost amânată de mai multe ori din cauza pandemiei.

Înregistrare în sistemele ETA și ETIAS, începând cu ianuarie și mai, respectiv

Începând cu 8 ianuarie, atunci când călătoresc peste ocean, pasagerii americani care se îndreaptă spre Marea Britanie vor trebui să se înregistreze în programul Electronic Travel Authorization (ETA) pentru a fi verificați înainte de a intra în țară.

Orice persoană din afara Marii Britanii și a Irlandei care vine în vizită pentru șase luni sau mai puțin sau pentru afaceri sau studii va trebui să aplice prin programul ETA, care costă aproximativ 13 dolari și este valabil doi ani.

„Extinderea la nivel mondial a ETA demonstrează angajamentul nostru de a spori securitatea prin intermediul noilor tehnologii și prin încorporarea unui sistem modern de imigrare”, a declarat Seema Malhotra, sub-Secretar de Stat pentru Migrație și Cetățenie al Marii Britanii.

În mod similar, călătorii vor trebui să solicite intrarea în Europa prin intermediul Sistemului European de Informații și Autorizare privind Călătoriile (ETIAS), care va intra în vigoare în mai, după mai multe amânări.

În timp ce înscrierea costă puțin peste șapte dolari, primirea unui răspuns poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni, așa că persoanele care planifică excursii în Europa ar trebui să ia acest lucru în calcul.

Aplicația ETIAS necesită informații personale precum numele, data nașterii, datele de contact, nivelul de educație, detalii despre călătorie și multe altele. De asemenea, călătorii vor trebui să aibă un document de călătorie valabil, cum ar fi un pașaport, care să nu expire în mai puțin de trei luni și nici nu să nu fie mai vechi de un deceniu, potrivit site-ului oficial.

Odată aprobat, documentul ETIAS este valabil pentru o perioadă de până la trei ani sau până la expirarea pașaportului, luându-se în considerare data care intervine prima.

Călătorilor li se poate refuza îmbarcarea în avion dacă documentele se apropie de data expirării

Anumite destinații au instituit reguli care nu autorizează călătoria dacă pașaportul unui vizitator urmează să expire în mai puțin de trei sau șase luni. Unele destinații cer chiar un anumit număr de pagini goale din pașaport ca condiție pentru a permite pasagerilor să urce la bord.

„Din păcate, mulți călători nu sunt conștienți de cerințele privind pașapoartele și trebuie să își anuleze planurile sau pot chiar să ajungă la aeroport și să li se refuze îmbarcarea”, a declarat consultantul în turism Sara Russell.

„Pentru o experiență de călătorie fără cusur, recomand ca procesul de reînnoire să fie demarat cu cel puțin un an înainte ca pașaportul să expire, pentru a vă asigura că primiți noul carnet la timp și vă puteți bucura de vacanță fără surprize neplăcute.”

 

Libertatea: Turiștii care vor să călătorească în Marea Britanie vor avea nevoie de o nouă autorizație electronică începând cu 8 ianuarie
Călătorii care doresc să viziteze Regatul Unit vor trebui să se adapteze la noi reguli de intrare în țară începând cu 2025. Conform CNN, sistemul Electronic Travel Authorisation (ETA) va fi introdus pentru cetățenii din 48 de state care nu au nevoie de viză pentru a intra în Marea Britanie.
ETA este un sistem digital de înregistrare pentru călătorii care nu au nevoie de viză pentru a intra în Regatul Unit. Acesta va fi obligatoriu începând cu 8 ianuarie 2025 pentru majoritatea țărilor noneuropene, inclusiv SUA, Canada și Australia.
Cetățenii UE vor avea nevoie de ETA începând cu 2 aprilie 2025, iar rezidenții străini din UK nu vor avea nevoie de ETA.

Sistemul este destinat vizitelor scurte de până la 6 luni pentru turism și afaceri. Există și alte categorii de ETA pentru studii pe termen scurt sau angajamente plătite permise.
[…]

 

Romania tv: Supermarketurile vor funcționa diferit din 2025. Mersul la cumpărături va fi o experiență nouă pentru români

Începând din 2025, o schimbare majoră va avea loc în supermarketurile din România. Clienții vor avea nevoie de un smartphone pentru a putea avea acces la cărucioarele inteligente. Acestea vor funcționa pe baza tehnologiiloe NFC și QR, eliminând necesitatea monedelor sau a altor metode tradiționale de blocare. Mai mult, acestea vor ușura înregistrarea automată a produselor și plata direct pe telefon, timpul petrecut la casă nemaifiind necesar.

[…]

Românii vor trebui doar să apropie telefonul de cititorul NFC sau să scaneze un cod QR pentru a accesa rapid un cărucior de cumpărături. Astfel, aceste cărucioare vor facilita înregistrarea automată a produselor și plada direct de pe telefon, reducând din timpul petrecut la casă. Însă, schimbarea nu este văzută cu ochi buni de toți românii.

Introducerea cărucioarelor inteligente vine cu mai multe beneficii pentru consumatori. Pe lângă dispariția cozilor de la casă, sistemele vor veni cu oferte personalizate pe baza istoricului de cumpărături. Totodată, companiile vor putea colecta date despre comportamentul clienților, astfel, fiind oferite promoții adaptate fiecărui consumator.

Pe de altă parte, schimbarea vine cu provocări pentru cei care nu dețin un smarthpone, dar și pentru angajații magazinelor care nu sunt suficient de adaptați la tehnologie. O parte din populația vârstnică care preferă metodele tradiționale de cumpărături ar putea întâmpina dificultăți în adaptarea la aceste schimbări.

Mai mult, automatizarea procesului de plată și gestionarea cărucioarelor ar putea reduce necesitatea casierilor, ceea ce ar duce la o scădere a numărului de locuri de muncă în vânzări.

Ce n-au reușit în 13 ani, au reușit în doar câteva zile: Bashar al-Assad a fugit cu avionul. Cine este teroristul Abu Mohammad al-Julani, conducătorul rebelilor

Posted in AVION, Siria by saccsiv on decembrie 8, 2024

Ucrainenii au pierdut primul avion F-16 din cele 6 primite

Posted in AVION, razboi, RUSIA, Ucraina by saccsiv on august 29, 2024

Sursa: https://www.antena3.ro/externe/ucrainenii-au-pierdut-primul-avion-f-16-din-cele-6-primite-avionul-de-vanatoare-s-a-prabusit-720004.html

Un pilot ucrainean de top a fost ucis când un avion american de vânătoare F-16 s-a prăbușit luni, a declarat o sursă din cadrul Forțelor de apărare ucrainene pentru CNN.

Forțele de apărare ucrainene nu cred că eroarea de pilotaj a fost la originea incidentului, a adăugat sursa. Acesta este unul dintre cele șase avioane primite recent de Ucraina.

Pilotul Oleksiy Mes, cunoscut sub numele de „Moonfish”, a fost ucis în accident în timp ce „respingea cel mai mare atac aerian” al Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat sursa, adăugând că pilotul a fost înmormântat joi.

Accidentul este în curs de investigare și experți internaționali vor fi invitați să participe la anchetă, a adăugat sursa.

Moartea pilotului este o lovitură majoră pentru Ucraina. Primele F-16 au ajuns în țară abia la începutul acestei luni, iar Moonfish era unul dintre puținii piloți instruiți să le piloteze.

Kievul a așteptat mult timp pentru a intra în posesia avioanelor F-16, iar președintele țării, Volodimir Zelenski, le-a cerut aliaților săi occidentali avioanele de luptă încă de la începutul invaziei la scară largă.

Dar, ca și în cazul altor echipamente, țările occidentale au ezitat înainte de a accepta în cele din urmă să furnizeze F-16. Țările de Jos și Danemarca s-au angajat să le furnizeze la începutul verii, în 2023, dar a fost nevoie de alte câteva săptămâni pentru ca SUA să aprobe transferul.

Când au sosit la începutul lunii august, Zelensky a declarat că el și guvernul său au avut „sute de întâlniri și negocieri” pentru a obține avioanele.

Un grup de piloți ucraineni și-a început pregătirea în SUA în toamnă. În timp ce, în mod normal, este nevoie de un an pentru a fi complet pregătiți să piloteze avioanele, Moonfish și alții au trebuit să o facă în șase luni.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Ucraina mută tancurile americane Abrams departe de linia frontului, de teama atacurilor rusești cu drone

Mai au vreun rol tancurile in razboaiele secolului XXI? Drone rusesti de cateva sute de dolari bucata distrug tancuri Abrams de zece milioane de dolari bucata. Noi vom cumpara zeci de astfel de tancuri…

Blindatele occidentale eșuează în Ucraina deoarece sunt prea sofisticate și nu rezistă intensității luptelor de pe front

Video: 1 Mai sarbatorit la Moscova cu o expozitie de tancuri si echipamente militare capturate in Ucraina

 

Tagged with: , ,

Moscova și Beijingul au operat în premieră zboruri comune de patrulare în zona Alaskăi

Posted in AVION, CHINA, exercitiu militar, RUSIA, SUA by saccsiv on iulie 27, 2024

Sursa: https://www.gandul.ro/international/china-desfasoara-flota-de-portavioane-in-pacific-concomitent-avioane-ruso-chineze-se-apropie-de-sua-20265221

Image

China și-a desfășurat portavioanele în Oceanul Pacific în cadrul unui exercițiu militar. Atunci când atenția era îndreptată spre manevrele marinei militare chineze, Moscova și Beijingul au operat în premieră zboruri de patrulare în zona Alaskăi, aproape de coasta Statelor Unite.

China a desfășurat timp de zece zile flota de portavioane în Pacific. Mișcările marinei militare chineze au fost monitorizate atent de SUA și aliații săi, însă nu au anticipat direcția exercițiului militar, relatează Newsweek.

Patru bombardiere, două rusești TU-95 și două chinezești H-6 au fost interceptate de aviația militară americană și canadiană în apropiere de Alaska. Bombardierele nu au intrat în spațiul aerian al Canadei și Statelor Unite, ci s-au aflat în zona neutră. Manevrele efectuate nu au pus în pericol spațiul aerian canadiano-american, iar piloții ruso-chinezi au fost avertizați în legătură cu pozția lor.

„Nu este ceva neobișnuit ca bombardierele rusești să opereze zboruri aproape de Alaska, dar asistăm în premieră la primul zbor comun ruso-chinez în această zonă”, explică un analist militar, potrivit FT.

Coordonarea ruso-chineză confirmă parteneriatul tot mai puternic dintre cei doi aliați. China deține a doua flotă de portavioane ca mărime din lume, cu trei nave aflate în serviciu. Prima poziție este ocupată de SUA, care deține 11 portavioane.

Statele Unite ale Americii daflate în serviciu, cele mai multe din lume, fiind urmați de China în clasament, cu doar trei portavioane.

Se întâmplă ceva! Turbulențele în timpul zborurilor din întreaga lume continuă să se agraveze. Ni se zice că din cauza schimbărilor climatice

Posted in AVION, incalzirea globala, schimbarea climei by saccsiv on mai 30, 2024

Stiri pe surse: VIDEO Se întâmplă ceva! Turbulențele în timpul zborurilor din întreaga lume continuă să se agraveze

Turbulențele în zbor au crescut în ultima vreme, mai multe zboruri din acest an fiind afectate de turbulențe în aer, unele dintre ele soldându-se cu răniri și chiar cu un deces. Vinovatul pentru creșterea turbulențelor pe care le vedem? Schimbările climatice.

Secretarul american pentru transporturi, Pete Buttigieg, a dezvăluit că schimbările climatice sunt unul dintre vinovații pentru creșterea numărului de întâlniri cu turbulențe pe care le-au înregistrat zborurile în acest an. „Realitatea este că efectele schimbărilor climatice sunt deja asupra noastră în ceea ce privește transportul nostru”, a declarat acesta pentru CBS (via CNBC).

Bineînțeles, aceste declarații sunt susținute și de cercetări. Această cercetare a fost prezentată într-un studiu publicat în revista Geophysical Research Letters în 2023. Constatările din acel studiu arată o creștere clară a cantității de turbulențe în aer liber (CAT) experimentate de zboruri între 1979 și 2020.

Mai mult, cercetarea a constatat că cea mai puternică categorie de turbulențe de zbor, „severe-sau mai mari”, a devenit cu 55% mai frecventă deasupra Atlanticului de Nord în această perioadă de timp. Buttigieg spune că „clima noastră evoluează” și că trebuie să evoluăm în consecință.

Turbulențele în timpul zborurilor continuă să se agraveze

Din fericire, decesele pe care le-am menționat anterior au fost încă excepțional de rare. Dar ideea rămâne valabilă că turbulențele în zboruri continuă să se agraveze și că, probabil, se vor înrăutăți și mai mult, pe măsură ce schimbările climatice continuă să facă ravagii pe planeta noastră.

Problema cu aceste modificări continue ale turbulențelor în zbor este că ne este mai greu să prevedem unde vor apărea pungile de aer și alte cauze ale turbulențelor. Acest lucru face mai probabil ca o aeronavă să se confrunte cu unul dintre aceste evenimente fără prea multe avertismente, putând provoca răniri – sau cel puțin un zbor inconfortabil pentru pasagerii de la bord.

Desigur, nu putem face nimic pentru a reduce șansele ca turbulențele să lovească aeronavele în timpul zborului. Dar, dacă putem încetini lucrurile și poate chiar inversa unele dintre efectele problemelor legate de schimbările climatice în curs de desfășurare, poate că am putea vedea mai puține probleme apărând în viitor.

 

Comentariu saccsiv:

Nu stiu daca sunt mai multe turbulente, iar daca totusi sunt, nu cred ca pe motiv ca ragaie vaca. Mai degraba ar putea fi cauzate de geoinginerie.

Oricum, pana la urma vor limita drastic si zborurile cu avionul…

Haos pe aeroporturile din Marea Britanie. Sistemul de control al pașapoartelor, perturbat la nivel național de o problemă tehnică

Posted in AVION, Marea Britanie, Pasapoarte biometrice, PASAPOARTE ELECTRONICE by saccsiv on mai 9, 2024

Sursa: https://tvrinfo.ro/haos-pe-aeroporturile-din-marea-britanie-sistemul-de-control-al-pasapoartelor-perturbat-la-nivel-national-de-o-problema-tehnica/

Haos, aseară, pe principalele aeroporturi din Marea Britanie, după ce o problemă tehnică survenită la nivel național a afectat controlul pașapoartelor. S-a întâmplat pe Heathrow, Gatwick și Stansted, Manchester și Edinburgh, iar polițiștii de frontieră au intrat imediat în alertă. Ministerul britanic de Interne a anunțat în această dimineață că sistemul a fost repus în funcțiune la scurt timp după miezul nopții, că securitatea frontierelor nu a fost compromisă niciun moment și că nu există vreun indiciu în privința vreunui atac cibernetic.

Totuși, incidentul s-a petrecut la sfârșitul unei zile în care Ministerul britanic al Apărării, a fost ţinta unui atac cibernetic. Atacul a vizat un sistem de salarizare al instituției care include nume și detalii bancare atât ale actualilor, cât și ale unor foști membri ai forțelor armate. Din raţiuni de securitate, baza de date a fost deconectată imediat de la rețelele online. Guvernul de la Londra suspectează China că s-ar afla în spatele acestui Atac. China a negat acuzațiile.

Sute de oameni nedumeriți așteptau aseară explicațiile autorităților pe aeroportul Heathrow, cel mai aglomerat aeroport din Europa și al treilea din lume în topul traficului de pasageri.

Sam Morter, pasager: Am ajuns la controlul pașapoartelor și, deodată, coada s-a oprit. M-am uitat la porțile electronice, e-gates, și toate ecranele erau goale. Toate erau închise. Așa că o mulțime de oameni erau foarte confuzi. Erau o mulțime de oficiali ai Forțelor de Frontieră care se agitau, se grăbeau, încercând să înțeleagă ce se întâmplă.

Polițiștii de frontieră au trecut la verificarea manuală a tuturor pașapoartelor, operațiune care durează mult mai mult decât trecerea prin porțile electronice, unde pasagerii erau scanați facial, iar coordonatele erau confruntate cu datele din pașaport. În tot acest timp, sute de oameni continuau să vină pentru zborurile programate, astfel că totul s-a transformat în haos.

Sam Morter, pasager: Erau mulți pasageri furioși, nemulțumiți, obosiți, mulți oameni care veneau după zboruri lungi și care voiau doar să ajungă acasă. Așa că erau mulți oameni frustrați, ceea ce este de înțeles, și nimeni nu primea nicio informație. Nu a fost niciun anunț la megafon. Personalul nu a oferit nicio informație. Nu cred că știau ce se întâmplă. Vedeam doar informații pe rețelele de socializare.

Pentru cei aflați printre primii la coadă, a durat cel puțin o oră și jumătate să treacă de control. Și aceștia au fost norocoșii!

Sam Morter, pasager: Și se pare că se întâmplă destul de frecvent în Marea Britanie, în Londra. Acest lucru s-a mai întâmplat, așa că nu știu de ce nu au luat măsuri de protecție pentru a se asigura că nu se va întâmpla din nou.

Sistemul automatizat de porți gestionat de polițiștii de frontieră din Marea Britanie a mai picat în luna mai a anului trecut. Mii de pasageri au așteptat și atunci la cozi interminabile, iar zborurile au fost întârziate ore întregi.

Atac israelian asupra consulatului Iranului din Siria. 6 morți. Printre ei, comandantul Quds

Posted in AVION, IRAN, ISRAEL, Siria by saccsiv on aprilie 2, 2024

Europa Libera Romania: Atac israelian asupra consulatului Iranului din Siria. 6 morți. Printre ei, comandantul Quds

Image

Avioanele de război israeliene au distrus consulatul iranian din Damasc, ucigând șase persoane, printre care și un comandant al Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC).

Reporterii de la fața locului din cartierul Mezzeh din capitala Siriei au văzut fum ridicându-se din dărâmăturile unei clădiri care a fost pusă la pământ.

Miniștrii de externe sirian și iranian au fost văzuți ambii la fața locului.

Presa de stat iraniană a declarat că Mohammad Reza Zahedi, un comandant superior al IRGC, se numără printre morți.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a spus: „Nu comentăm relatările presei străine”.

„Generalul de brigadă Mohammad Reza Zahedi, un comandant superior al Forței Quds a IRGC, a fost martirizat într-un atac al luptătorilor regimului sionist asupra clădirii consulatului Republicii Islamice Iran din Damasc”, a informat televiziunea de stat iraniană.

Știrea spunea că lovitura israeliană a fost un atac de „asasinare” asupra comandantului Quds, în ceea ce cu siguranță va crește și mai mult tensiunile în regiunea din Orientul Mijlociu.

Forța Quds este brațul străin de elită al IRGC și a fost declarată organizație teroristă străină de Statele Unite.

Televiziunea de stat iraniană a mai spus că mai mulți diplomați iranieni au fost uciși în atac.

Radiodifuzorul saudit Al-Arabiya a transmis că „o personalitate de rang înalt iranian” a fost ținta atacului.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie, a declarat că „rachetele israeliene” au distrus o clădire anexă a Ambasadei Iranului la Damasc și că opt persoane au fost ucise.

Ministrul de externe al Siriei, Faisal Mekdad, a denunţat atacul, spunând că nu va afecta legăturile dintre cei doi aliaţi. „Condamnăm ferm acest atac terorist atroce care a vizat clădirea consulatului iranian din Damasc, ucigând un număr de oameni nevinovați”, a spus Mekdad într-o declarație transmisă de Sana, agenția oficială de presă a Siriei.

„Entitatea de ocupație israeliană nu va putea afecta legăturile dintre Iran și Siria”, a adăugat el.

Presa iraniană a mai relatat că loviturile de la Damasc au distrus complet clădirea anexă, dar că ambasadorul a scăpat nevătămat.

„Hossein Akbari, ambasadorul Republicii Islamice Iran la Damasc, și familia sa nu au fost răniți în atacul israelian”, a declarat agenția de presă Nour.

Image

Mohammad Reza Zahedi

De la atacul grupării Hamas din 7 octombrie trecut, susținută de Iran, Israelul a intensificat atacurile aeriene în Siria împotriva miliției Hezbollah din Liban, susținută de Iran, și a IRGC, ambele susținătoare ale guvernul președintelui sirian Bashar al-Assad.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul în Marea Britanie, a declarat: „Rachetele israeliene au distrus clădirea unei anexe a ambasadei Iranului la Damasc, ucigând șase persoane”.

Agenția de presă siriană Sana a transmis că „sistemele noastre de apărare aeriană s-au confruntat cu ținte inamice în vecinătatea Damascului”.

De ce nu zboară avioanele deasupra Antarcticii?

Posted in Antarctica, AVION by saccsiv on martie 5, 2024

Fratele Cosmin mi-a atras atentia asupra articolului Motivul pentru care avioanele de pasageri nu zboară deasupra Antarcticii: această decizie a fost stabilită în anii 1950 de pe Stiri pe surse:

Avioanele de pasageri comerciale preferă să ocolească Antarctica, alegând rute de zbor alternative. Această preferință este determinată de reglementările riguroase impuse de Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), în special de regulile referitoare la Operațiuni Extinse (ETOPS).

Cunoscut sub numele de Long Range Twin Engine Aircraft Operating Performance Standards, ETOPS stipulează că avioanele cu două motoare pot zbura doar pe rute pe care pot ajunge la un aerodrom adecvat în 60 de minute, o restricție care le descalifică pe multe avioane să traverseze zone precum deșerturile, oceanele și regiunile polare. Cu toate acestea, această limitare a evoluat, permițând unor modele cu două motoare să efectueze zboruri pe distanțe lungi care erau anterior interzise.

Prin urmare, o aeronavă certificată ETOPS este capabilă să zboare la o distanță maximă de 60 de minute de un aeroport în caz de defecțiune a unui motor, garantând o aterizare sigură doar cu celălalt motor.

Această regulă a fost stabilită în anii 1950, o perioadă în care avioanele cu două motoare erau mai puțin fiabile, iar un interval de 60 de minute pentru a ajunge la un aeroport alternativ era considerat adecvat pentru situațiile de urgență.

Distanțele mari și numărul limitat de aeroporturi din Antarctica fac ca respectarea acestor reglementări să fie dificilă. Întinderea vastă și îndepărtată a Antarcticii nu are infrastructura necesară pentru zboruri comerciale regulate. Cu un deficit de aeroporturi și stații de realimentare, traversarea continentului ridică obstacole logistice pe care companiile aeriene ezită să le depășească.

Temperaturile scăzute, un alt obstacol dificil

În plus, mediul ostil din Antarctica, caracterizat de temperaturi care scad până la -70°C, prezintă riscuri semnificative pentru aeronave. Aceste condiții extreme pot afecta performanța motoarelor și a sistemelor hidraulice, existând riscul de înghețare a combustibilului de aviație la temperaturi sub -47°C, scrie omofon.com.

Vânturile puternice și furtunile de zăpadă de pe continent cresc probabilitatea accidentelor, ceea ce face ca această rută să nu fie de dorit pentru zborurile comerciale.

În cazul unei aterizări de urgență în astfel de condiții inospitaliere, pasagerii ar avea nevoie de îmbrăcăminte specializată pentru a rezista la frigul extrem, o eventualitate pentru care companiile aeriene sunt reticente să se pregătească, având în vedere că nu este practic să echipeze zborurile cu un set complet de echipament de iarnă pentru fiecare pasager.

În afară de provocările logistice și operaționale, viabilitatea economică a zborului deasupra Polului Sud rămâne îndoielnică. Cererea de călătorii aeriene între punctele din emisfera sudică este semnificativ mai mică în comparație cu cea din emisfera nordică, ceea ce face mai puțin atractivă pentru companiile aeriene investiția în rutele polare.

În cele mai multe cazuri, rutele alternative care ocolesc Antarctica oferă timpi de călătorie mai scurți și o eficiență economică mai mare. De exemplu, zborurile între Australia și America de Sud urmează adesea o rută care ocolește vârful sudic al Africii, evitând condițiile dure și limitările logistice din regiunea Antarcticii.

Există și excepții: Zboruri specializate către Antarctica

Deși zborurile comerciale evită în general Antarctica, există și excepții de la această regulă. Zborurile specializate, în principal pentru cercetare științifică și turism, se aventurează pe continent. Aceste zboruri utilizează adesea aeronave specializate și echipaje instruite pentru operațiunile polare.

 

Comentariu saccsiv:

Articolul e din 3 martie 2024. Am cautat si alte surse din Romania si am gasit o puzderie, toate de la finalul anului trecut si inceputul anului acesta. Si toate trase la indigo. Cu o exceptie: articolul de la https://playtech.ro/2023/de-ce-nu-zboara-avioanele-peste-polul-sud-motivele-pentru-care-zborurile-deasupra-antarcticii-sunt-foarte-rare/ in care apare fraza:

„Mai exact, din cauza câmpurilor magnetice puternice care înconjoară regiunile polare, zborurile acolo, indiferent cât de bine echipat este avionul în ceea ce privește instrumentația, pot fi deosebit de dificile.”

Idee care nu este insa dezvoltata.

Referitor la celelalte cauze, nu le prea inteleg. Deasupra oceanelor cum zboara avioanele? Ca nu sunt aeroporturi pe acele uriase intinderi de ape.

Apoi, nu exista doar avioane cu doua motoare, ci si cu patru:

Si de ce acum aceasta campanie de presa pentru informarea publicului referitor la zborurile deasupra Antarcticii?

Cititi va rog si:

ANTARCTICA: Ce a vazut Amiralul mason RICHARD E. BYRD? De ce i-a finantat ROCKEFELLER prima expeditie? De ce uriasa OPERATIUNE HIGHJUMP a fost intrerupta atat de repede?

Ati auzit de ARCA LUI GABRIEL? De ce s-a dus PATRIARHUL KIRILL in ANTARCTICA, imediat dupa intalnirea cu PAPA FRANCISC? De ce s-a dus Secretarul de stat JOHN KERRY in ANTARCTICA, imediat dupa alegerile din SUA?

 

Curtea Internaţională de Justiţie a respins un caz din 2017 adus de Ucraina în faţa instanţei supreme a ONU şi care acuza Rusia că finanţează terorismul sprijinindu-i pe rebelii pro-Moscova din estul Ucrainei

Posted in AVION, RUSIA, TERORISM, Ucraina by saccsiv on ianuarie 31, 2024

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/ucraina-esec-la-curtea-internationala-de-justitie-cazul-de-terorism-impotriva-rusiei-respins-in-mare-masura_3217923.html

CIJ-HAGA

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga a respins în mare măsură miercuri un caz din 2017 adus de Ucraina în faţa instanţei supreme a ONU şi care acuza Rusia că finanţează terorismul sprijinindu-i pe rebelii pro-Moscova din estul Ucrainei, relatează agenţia de presă DPA și Agerpres.

Judecătorii au respins de asemenea în cea mai mare parte acuzaţiile de discriminare a ucrainenilor şi tătarilor din Crimeea, constatând că aceste acuzaţii făcute de Ucraina nu au fost suficient fundamentate.

Cu toate acestea, judecătorii au declarat că Moscova a încălcat o hotărâre interimară din 2017 ce ordonă ambelor părţi să facă tot posibilul pentru a evita exacerbarea conflictului.

În februarie 2022, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat invazia pe scară largă a Ucrainei. Ea este încă în desfăşurare aproape doi ani mai târziu.

Rusia a respins acuzaţiile formulate de Kiev la procesul CIJ, numindu-le „propagandă” şi „minciună”.

Hotărârile instanţei sunt definitive şi obligatorii.

CIJ a constatat totuși unele încălcări

Agenţia Reuters relatează, pe de altă parte, că judecătorii de la Curtea Supremă a ONU au constatat miercuri că Rusia a încălcat elemente ale unui tratat antiterorism al ONU, dar au refuzat să se pronunţe asupra acuzaţiilor aduse de Kiev că Moscova ar fi responsabilă pentru doborârea zborului MH17 Malaysia Airlines deasupra estului Ucrainei în 2014.

În aceeaşi hotărâre, judecătorii CIJ au constatat că Rusia a încălcat un tratat antidiscriminare nesprijinind educaţia în limba ucraineană în Crimeea după anexarea peninsulei în 2014.

Deciziile reprezintă un regres legal pentru Kiev. Instanţa a respins cererile Ucrainei de a dispune reparaţii pentru ambele încălcări şi doar a ordonat Rusiei să respecte tratatele, notează Reuters.

Procesul deschis de Ucraina

Ucraina a intentat procesul la CIJ, cunoscută şi sub numele de Curtea Mondială, în 2017, acuzând Rusia că a încălcat un tratat împotriva terorismului prin finanţarea separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.

Judecătorii instanţei au declarat că Moscova a încălcat tratatul antiterorism al ONU, neinvestigând acuzaţiile plauzibile că anumite fonduri au fost trimise din Rusia în Ucraina pentru a finanţa eventual activităţi teroriste.

Completul format din 16 judecători a ordonat Rusiei să investigheze orice acuzaţie plauzibilă de finanţare a terorismului, dar a respins cererea de despăgubiri a Kievului.

Instanţa a refuzat să se pronunţe asupra doborârii MH17, declarând că încălcările privind finanţarea terorismului se referă doar la sprijinul monetar şi financiar şi nu la furnizarea de arme sau antrenamentele presupuse de Ucraina.

Ucraina a susţinut că, în cazul MH17, Rusia a furnizat sistemul de rachete ce a doborât aeronava, dar nu a pretins sprijin financiar în acest caz.

Într-o audiere la tribunalul de la Haga în iunie anul trecut, Moscova a respins acuzaţiile Kievului conform cărora a finanţat şi controlat separatiştii proruşi din estul Ucrainei drept ficţiune şi „minciuni flagrante”.

În acest caz, ce a durat aproape şapte ani, Kievul a acuzat Rusia că echipează şi finanţează forţele proruse, inclusiv rebelii care au doborât MH17 în iulie 2014, omorându-i pe toţi cei 298 de pasageri şi echipajul.

În noiembrie 2022, un tribunal olandez a condamnat în lipsă doi ruşi şi un ucrainean la închisoare pe viaţă pentru rolul lor în dezastru.

În Crimeea, Ucraina a spus că Rusia încearcă să şteargă cultura etnicilor tătari şi a ucrainenilor. Instanţa a respins toate pretenţiile legate de tătari, dar a constatat că Moscova nu a făcut suficient pentru a sprijini educaţia în limba ucraineană.

Hotărârile instanţei sunt definitive şi fără apel, dar ea nu are nicio modalitate de a şi le pune în aplicare, mai notează Reuters.

Vineri, CIJ se va pronunţa într-un alt caz în care Ucraina a acuzat Moscova că a aplicat în mod fals Convenţia din 1948 pentru prevenirea şi pedepsirea crimelor de genocid, pentru a-şi justifica invazia din 24 februarie 2022.