SACCSIV – blog ortodox

Propunere legislativa (USR, PSD si AUR): introducerea în legea 95/2006, la secţiunea răspunderea disciplinară a medicului, a răspândirii în spaţiul public, prin orice mijloace, a unor infomaţii false sau contrare dovezilor ştiinţifice recunoscute la nivel naţional şi internaţional, care pot pune în pericol sănătatea publică ca abatere de la Codului de deontologie medicală şi a regulilor de bună practică profesională

Posted in PSD, USR, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE, vaccinari, vaccinuri by saccsiv on octombrie 31, 2025

EXPUNERE DE MOTIVE

Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 951 2006 privind reforma în domeniul sănătătii

Descrierea situaţiei actuale

În ultimii ani, s-a constatat o creştere alamantă a cazurilor în care unii medici, beneficiind de autoritatea şi credibilitatea conferite de statutul lor profesional, au răspândit infomaţii false sau înşelătoare privind sănătatea, tratamentele medicale sau măsurile de prevenţie, infomaţii care contravin dovezilor ştiinţifice recunoscute la nivel naţional şi intenaţional. Această conduită a avut efecte negative importante asupra sănătăţii publice, manifestate prin scăderea ratei vaccinării, adoptarea unor tratamente ineficiente sau chiar periculoase, precum şi prin diminuarea încrederii cetăţenilor în actul medical şi în recomandările profesioniştilor din domeniu.

Medicul „antivaccinist” aduce prejudicii majore actului medical şi imaginii breslei. Antivaccinismul militant, profesat public de către cadrele medicale, este dincolo de deontologia medicală. Este incalculabil efectul descurajant asupra populaţiei. Ezitarea la vaccinare şi generaţiile întregi cu rată scăzută de acoperire vaccinală sunt efectul cuantificabil al acestui tip de discurs. Potrivit unui studiu recent al Asociaţiei „Salvaţi Copiii„ peste 77% dintre cazurile de rujeolă din Europa sunt în România. Rata de acoperire vaccinală pentru rujeolă scade dramatic. Avem comunităţi cu acoperire vaccinală la a doua doză, la rapel, de doar 20%. Trendul e vizibil şi pentru alte tipuri de vaccinuri, consecinţa fiind creşterea incidenţei bolilor prevenibile prin vaccinare şi a spitalizărilor evitabile. Povara de boală prevenibilă poate fi ameliorată prin creşterea acoperirii vaccinale.

Necesitatea reglementării

Afirmaţiile, complet false din punct de vedere ştiinţific, legate de riscurile vaccinării -nedovedite, neconstatate în statistici – sunt în conflict direct cu consensul ştiinţific şi contravin flagrant obligaţiei deontologice a fiecărui medic cu drept de liberă practică din România de a prezenta pacienţilor doar informaţii validate ştiinţific. De altfel, Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România, precizează explicit la art. 22-alin.11, lit k), ca fapte şi acte nedeontologice: „k) respingerea publică, cu excepţia dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratamemt şi profilaxie recunoscute de comunitatea ştiinţifică academică medicală, precum şi recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate ştiinţific.”

Obiectivul propuneriî legislative

Prin prezenta iniţiativă propunem introducerea în legea 95/2006, la secţiunea răspunderea disciplinară a medicului, a răspândirii în spaţiul public, prin orice mijloace, a unor infomaţii false sau contrare dovezilor ştiinţifice recunoscute la nivel naţional şi internaţional, care pot pune în pericol sănătatea publică ca abatere de la Codului de deontologie medicală şi a regulilor de bună practică profesională.

Având în vedere gravitatea acestor consecinţe şi necesitatea protejării sănătăţii publice, se impune introducerea unor prevederi legislative specifice care să sancţioneze fem răspândirea de infomaţii false de către medici, să asigure rapiditatea procedurilor disciplinare şi să prevadă sancţiuni proporţionale gravităţii faptei.

Adoptarea acestor măsuri legislative urmăreşte protejarea sănătăţii publice, consolidarea prestigiului profesiei medicale şi asigurarea respectării normelor deontologice, în acelaşi timp garantând drepturile fundamentale ale medicilor. Având în vedere cele prezentate, supunem dezbaterii şi aprobării propunerea de modificare şi completare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în vederea introducerii unor dispoziţii clare şi eficiente referitoare la răspunderea disciplinară a medicilor care răspândesc informaţii false sau contrare dovezilor ştiinţifice recunoscute. Propunerea vizează măsuri menite să protejeze sănătatea publică, să consolideze prestigiul profesiei medicale şi să responsabilizeze cadrele medicale în raport cu obligaţiile deontologice şl profesionale.

Prin aceste modificări, România face un pas semnificativ către consolidarea unui cadru legislativ mai eficient şi adaptat provocărilor actuale din domeniul sănătăţii publice, în special în contextul combaterli dezinformării medicale.

 

Comentariu saccsiv:

Tabelul cu semnaturi la:

https://www.senat.ro/legis/PDF/2025/25b540EM.PDF?nocache=true

Dar nu tot niste specialisti recunoscuti la nivel national au gandit si terifiantul program Vacanta Mare? Sa ne amintim:

Bolsevism total: „Programul VACANTA MARE de prevenire a imbolnavirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19”

Cititi va rog si:

A invatat omenirea ceva din lectia Covid?

“Masurile anti Covid” au fost gandite special pentru a face rau

 

Marcel Ciolacu și-a înaintat demisia din funcția de Prim-ministru. PSD nu sustine public niciunul dintre candidați. PNL și UDMR îl vor susține pe Nicușor Dan. Președintele interimar Ilie Bolojan l-a numit pe Cătălin Predoiu premier interimar

Posted in MARCEL CIOLACU, PSD, Romania by saccsiv on mai 6, 2025

Adevarul: Marcel Ciolacu a anunţat oficial că PSD iese de la guvernare şi nu susține oficial niciun candidat la preşedinție. „Fiecare e liber să voteze cum vrea”

Hot News: VIDEO PSD nu îl va susține public pentru turul 2 nici pe George Simion, nici pe Nicușor Dan / Anunțul lui Ciolacu

PSD a decis să nu îl susțină public pe niciunul dintre candidații care se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a anunțat Marcel Ciolacu, luni seară. Atât UDMR, cât și PNL au anunțat luni că îl vor susține pe Nicușor Dan în finala prezidențială cu liderul AUR.

„Am luat decizia de a nu sustine public unul dintre candidați. Fiecare simpatizant va vota cum dorește, după propria conștiință, un lucru care mi se pare corect”, a declarat Ciolacu la finalul ședinței Consiliului Național al PSD.

[…]

 

G4Media: BREAKING Cătălin Predoiu, numit premier interimar de Ilie Bolojan după demisia lui Marcel Ciolacu

Image

Președintele interimar Ilie Bolojan l-a numit marți pe Cătălin Predoiu premier interimar, potrivit unui comunicat. Predoiu este și ministru al Afacerilor Interne și a deținut până ieri și funcția de vicepremier. Predoiu este și președinte interimar al PNL.

Numirea lui Predoiu a venit după demisia lui Marcel Ciolacu.

Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu va putea gestiona afacerile curente prin hotărâri de guvern și ordine de ministru, dar nu va putea adopta ordonanțe de urgență și nici proiecte legislative.

Ciolacu a anunțat luni că miniștrii PSD nu vor părăsi guvernul de coaliție, în ciuda demisiei sale din fruntea guvernului.

Comunicatul integral:

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe domnul Marcel Ciolacu, la Palatul Cotroceni, care și-a înaintat oficial demisia din funcția de Prim-ministru.

În temeiul prevederilor constituționale, Președintele interimar al României a luat act de demisia domnului Marcel Ciolacu și a semnat decretul prin care se constată vacanța funcției de Prim-ministru al Guvernului României.

Totodată, Președintele Ilie Bolojan a semnat decretul pentru desemnarea domnului Marian-Cătălin Predoiu ca Prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile Prim-ministrului până la formarea noului Guvern.

Combaterea pseudoștiinței, cu sancțiuni pentru promovarea cercetărilor „false sau dăunătoare” – o prioritate în programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR

Posted in GUVERNUL Romaniei, PNL, PSD, Romania, UDMR by saccsiv on decembrie 23, 2024

Sursa: https://www.edupedu.ro/combaterea-pseudostiintei-cu-sanctiuni-pentru-promovarea-cercetarilor-false-sau-daunatoare-o-prioritate-in-programul-de-guvernare-al-coalitiei-psd-pnl-aceasta-isi-asuma-din-nou/amp/

[…]

CERCETARE

[…]

  1. Creșterea contribuției cercetării la alfabetizarea științifică a populației și combaterea pseudoștiinței.
  • Comunicarea rezultatelor cercetărilor (introducerea în toate granturile de finanțare a obligativității comunicării rezultatelor cercetării către publicul larg), cu excepția celor în domeniul securității naționale, cu protejarea drepturilor de proprietate intelectuală;
  • Înființarea și finanțarea cu prioritate a: dezvoltării de canale de comunicare a rezultatelor cercetării în limbaje accesibile populației (platforme online, bloguri, vloguri, canale de social media etc.), materialelor didactice despre utilele descoperiri în știință (videoeducaționale);
  • ⁠Dezvoltarea unui portal național de informare științifică, în care să se publice în regim open science și care să cuprindă toate rezultatele cercetărilor finanțate din surse publice sau rezumatele acestora, atâta timp cât acestea nu au caracter secret;
  • Susținerea unor sisteme de monitorizare a dezinformării: crearea unei platforme care să monitorizeze activitatea pseudo-științifică online și să atragă atenția autorităților și publicului asupra acestora;
  • Granturi specifice pentru cercetări care abordează subiecte de combatere a pseudo-științei;
  • Descurajarea fraudelor științifice: dezvoltarea de norme legislative specifice care vor include sancțiuni pentru cei care promovează cercetări false sau dăunătoare, cum ar fi fraudarea datelor, publicarea de studii false sau promovarea de teorii fără fundament științific. Mai mult, propunem adoptarea unor mecanisme de raportare a fraudelor în cercetare independent de actualele instituții”.

 

Comentariu saccsiv:

Intregul program de guvernare la:

https://www.scribd.com/document/807681115/Progam-de-guvernare-coali%C8%9Bia-PSD-PNL-UDMR#from_embed

Si cine anume stabileste care sunt „teoriile fara fundament stiintific”?

Clipurile electorale ale lui Marcel Ciolacu si ale PSD-ului incepeau cu fraza „V-au inchis in case”. Dar pe vremea aceea ni se spunea ca este total stiintific sa fim inchisi in case deoarece astfel luptam impotriva Covid.

De fapt, insa, era pura dictatura in numele unei asa zise „lupte impotriva Covidului”, fara absolut nici un temei stiintific. La fel cu scanarea temperaturii, cu masca de protectie, cu vaccinarea…

Cum va fi in viitor? Cum se va impaca promisiunea electorala a PSD-ului si programul de guvernare de mai sus?

Ca daca vine vreo „boala X” guvernantii iar vor „lupta” impotriva ei dupa modelul din 2020 – 2021. Si nu vor fi pedepsiti doar cei ce nu stau in case, nu poarta masca si nu se vaccineaza (pe motiv ca „zadarnicesc combaterea bolilor”), ci vor fi bagati in temnita grea mai ales cei ce vor spune ca n-au nici o noima stiintifica astfel de modalitati de a lupta.

Si nu-i vorba doar despre „pandemii”, ci li se va aplica acelasi tratament si celor ce critica nebunele strategii de „lupta impotriva incalzirii globale”. Ba poate chiar si cei ce nu cred ca ne tragem din maimute…

Crin Antonescu va fi candidatul comun la alegerile prezidențiale din 2025 al PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităților

Posted in alegeri, PNL, PSD, Romania, UDMR, VOT by saccsiv on decembrie 23, 2024

Cateva dintre articolele despre Crin Antonescu ce le-am postat pe blog, in ordine cronologica:

Iunie 2013

NIELS SCHNECKER este directorul de campanie al presedintelui PNL, CRIN ANTONESCU, pentru alegerile prezidentiale din 2014

Septembrie 2013

STIRILE ZILEI (04.09.2013): Natural News – ce sunt de fapt armele chimice din Siria. S-a sucit Putin? Crin Antonescu vrea ca romanii sa fie in prima linie in razboiul cu Siria

Octombrie 2013

PRIGOANA BATE LA USA: Crin Antonescu vrea INCHISOAREA pentru fapte, simboluri si organizatii cu caracter LEGIONAR. Si o vrea in procedura de urgenta in Parlament

STIRILE ZILEI (10.10.2013): Detalii – Crin Antonescu INTERZICE SI IDEI. Aurul Germaniei mai e in cladirea Federal Reserve? Aurul de la Rosia Montana la schimb cu aderarea la NATO?

PANA LA 15 ANI INCHISOARE … Iata proiectul legii Elie Wiesel – Crin Antonescu depus de urgenta la Parlament. Ce inseamna „idei, conceptii sau doctrine legionare”? Dar „nationalismul extremist”?

Mai 2014

CRIN ANTONESCU invitat in SUA la CONGRESUL MONDIAL EVREIESC “la o conferinta ce are drept subiect recrudescenta unor manifestari anti-semite”

 

Rezultate alegeri parlamentare 2024

Sursa: https://hotnews.ro/rezultate-alegeri-parlamentare-2024-partidele-desprinse-din-usr-se-situeaza-sub-3-si-rateaza-intrarea-in-parlament-1851338

[…]

După centralizarea datelor din 99,38% dintre secțiile de votare, clasamentul arată în felul următor:

Camera Deputaților:

  • PSD – 2.023.504 (22,27%)
  • AUR – 1.622.499 (17,86%)
  • PNL – 1.219.048 (13,42%)
  • USR – 1.106.904 (12,18%)
  • SOS – 655.230 (7,21%)
  • UDMR – 583.595 (6,42%)
  • POT – 575.703 (6,34%)
  • SENS- 270.509 (2,98%)

Senat:

  • PSD – 2.059.733 (22,63%)
  • AUR – 1.652.830 (18,16%)
  • PNL – 1.310.470 (14,40%)
  • USR – 1.099.019 (12,08%)
  • SOS – 693.219 (7,62%)
  • UDMR – 589.052 (6,47%)
  • POT – 570.883 (6,27%)
  • SENS – 257.311 (2,83%)

Raman la parerea de a NU VOTA. In numele luptei impotriva extremismului, PSD si PNL au hotarat COMASAREA si LISTE COMUNE

Posted in alegeri, PNL, PSD, Romania, VOT by saccsiv on februarie 21, 2024

Vor comasa alegerile europarlamentare cu cele locale pe 9 iunie 2024

Vor fi liste comune la europarlamentare
Alegerile prezidentiale vor fi in septembrie 2024

Alegerile parlamentare vor fi pe 8-9 decembrie 2024

Dar ce e aia extremism? Tot ce nu e ca ei si ca „valorile” europene? Adica trebuie sa devenim ca Grecia?

Turbarea diavolului prin uneltele sale: GRECIA a devenit PRIMA TARA MAJORITAR ORTODOXA care a LEGALIZAT CASATORIILE HOMOSEXUALE cu dreptul de a adopta copii

Pentru ei pana si un Roexit este extremism:

Campania Anti-Ro-Exit: PSD vrea ca România să își treacă în Constituție apartenența la UE

Acestia nu trebuie votati.

Dar altii merita votati? Eu nu cunosc vreun partid care sa se incadreze in notiunea de nationalism definita foarte bine de Mugur Vasiliu:

Daca va era dor de fratele Mugur Vasile. O inregistrare inedita din 2011 despre nationalism

Personalitati ce inca nu sunt membrii de partid dar care sunt vedetele luptei anti-sistem? Iata comentariul fratelui Mircea postat la Video: THE WAR ON CHILDREN (Razboiul impotriva copiilor):

„In acest moment, vedetele luptei anti-sistem sant ips Teodosie si Dan Puric, Pana la acest moment eu ii consider ca fiind cei mai periculosi/perversi/alunecosi.

Vorbesc vorbe frumoase, dar nu si ca digitalizarea e rea, actelele electronice sant rele, disparitia cash e rea. Toate cele de mai sus se vad deja in viata de zi cu zi, sant prezente, nu mai e ca va fi, ca mai e pana atunci… Idem de implantul de cip a lui Elon Musk care e chiar insemnarea de care vorbeste Biblia.

Ecumenismul e alta tema, dar nu am mari pretentii sa fie dezbatuta la TV-uri. E esentiala si tema asta, dar aici rezolvarea in plan individual e mult mai simpla.

Daca are cineva vreun material cu Puric care sa vorbeasca ce trebuie pe temele referitoare la digitalizare, il rog sa posteze aici. Poate nu stiu eu ultimele evolutii.”

Pentru cei ce inca nu stiu, cu IPS Teodosie ne-am lamurit:

IPS Teodosie e mai rau decat un PION ALB, e SARPE. Nu este doar activist pro cip, ci si minte ingrozitor despre parintele Justin Parvu

 

Campania Anti-Ro-Exit: PSD vrea ca România să își treacă în Constituție apartenența la UE

Posted in MARCEL CIOLACU, PSD, Romania by saccsiv on ianuarie 31, 2024

Stiri pe surse: ‘Anti-Roexit’. Marcel Ciolacu susține propunerea lui Victor Negrescu de modificare a Constituției

ciolacu satu mare

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, după ședința PSD, că susține propunerea europarlamentarului Victor Negrescu de modificare a Constituției.

„O susțin categoric și eu, și colegii mei”, a spus Ciolacu.

Întrebat dacă va lansa în spațiul public această dezbatere, Ciolacu a răspuns afirmativ. „Categoric! Poate fi inițiată de Parlament (c.n. modificarea Constituției) sau prin semnături cetățenești”, a spus premierul.

 

Stiri pe surse: Introducerea în Constituția României a apartenenței la UE, propusă într-o reuniune PSD cu miniștri

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a lansat, duminică, o campanie națională Anti-Ro-Exit, pentru a arăta avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană, în cadrul evenimentului fiind prezentată și propunerea ca România să își treacă în Constituție apartenența la UE, conform unui comunicat de presă.

„Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers și un dezastru economic și social pentru români. Nu putem accepta acest tip de discurs care riscă să-i afecteze în mod direct pe cetățenii noștri. Astăzi, împreună cu colegii mei din PES activists România și Partidul Social Democrat, am aprobat o rezoluție prin care începem campania Anti-Ro-Exit, cu scopul de a arăta avantajele apartenenței la Uniunea Europeană și de a prezenta riscurile reprezentate de acest tip de narativ anti-european inspirat de Moscova. România a înregistrat de la aderarea la Uniunea Europeană până în prezent un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro, în termeni de fonduri primite comparativ cu obligațiile sale financiare ca stat membru. Totodată, românii circulă astăzi liber în UE, fermierii au la dispoziție anual peste 3 miliarde de euro în termeni de subvenție, iar împreună beneficiem de drepturi esențiale conferite de legislația europeană”, afirmă Negrescu.

În Constituție

Europarlamentarul PSD a adăugat că PES activists România susține introducerea în Constituția României a apartenenței la Uniunea Europeană, „deoarece acesta ar fi cel mai patriotic și naționalist demers pentru securitatea și dezvoltarea țării noastre”.

PES activists România susține și introducerea în Constituția României a apartenenței la Uniunea Europeană deoarece acesta ar fi cel mai patriotic și naționalist demers pentru securitatea și dezvoltarea țării noastre. Ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană, o țară reprezentată cu profesionalism la Bruxelles și Strasbourg, în așa fel încât noi să fim cei care dau tonul și influențează deciziile europene”, a explicat Negrescu.

La eveniment au participat Radu Oprea, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Alexandru Rafila, ministrul sănătății, Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Janina Sitaru, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și secretar general al PES activists România, Thomas Vaupel, secretar general adjunct al PES alături de numeroși parlamentari și secretari de stat axați pe componenta europeană.

 

Comentariu saccsiv:

In Constitutia Romaniei, la art.1, scrie acum asa:

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Cum vor vrea sa scrie in viitor?

Cititi va rog si:

Turbarea diavolului prin uneltele sale / Marcel Ciolacu: “Este cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare, dacă nu se poate cu vorba bună, forţat” / Băncile blochează conturile clienților care nu au un act de identitate valid

 

PNL-ist: Niciodata de la Revolutia din 1989 incoace nu m-am simtit atat de liber ca acum, cand nu mai folosesc deloc cash

In aceasta dimineata, la Antena 3, un PSD-ist „explica” faptul ca nu ar exista vreo legatura intre interdictia de a folosi cash si pierderea vreunei libertati. I-a urmat apoi un PNL-ist care a declarat ca niciodata de la Revolutia din 1989 incoace nu s-a simtit atat de liber ca acum, cand nu mai foloseste deloc cash.

Nu stiu cum ii cheama pe acesti indivizi.

Este limpede ca aceste partide nu trebuie sub nici un chip sa mai fie votate la nici un soi de alegeri, daca chiar cineva vrea musai sa mai mearga la vot. Si este la fel de limpede ca, din cauza unor astfel de declaratii, mult mai multi vor vota cu AUR decat la precedentele alegeri. Cate dintre aceste voturi se vor vedea si la rezultatele oficiale, nu stim. Poate mai putine, poate chiar mai multe, depinde de ceea ce hotarasc papusarii, caci, vorba lui Mark Twain:

„Daca prin vot am putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lasa sa votam”

Si se procedeaza dupa cum spunea Iosif Stalin:

„Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”

Se vorbeste mult zilele acestea pe tema cash – libertate dar aproape deloc pe tema disparitia cash – semnul fiarei:

Categoria SEMNUL FIAREI: Guvernul României vrea să reducă plățile în numerar de la 10.000 de lei la 2.000 de lei

Nimic deci despre legatura cu antihrist si sfarsitul vremurilor in mass-media, nimic la AUR (chiar daca declara ca vor ca dreptul platii cash sa fie inscris in Constitutie) si din pacate aproape deloc pe site-urile ce se definesc a fi ortodoxe sau pe conturile personalitatilor anti sistem.

Iata, de exemplu, discursul lui Mircea Badea (l-am gasit pe Daniel Vla):

 

Deputatul Dumitru Coarnă catre unii parlamentari PSD: „Știu că sunteţi homosexuali!”

Posted in CAMERA DEPUTATILOR, copii, HOMOSEXUALITATE, PARLAMENTUL Romaniei, PSD by saccsiv on mai 14, 2023

Sursa: https://www.national.ro/politica/declaratii-incredibile-in-parlament-coarna-stiu-ca-sunteti-homosexuali-nu-puteti-avea-copii-nu-va-bateti-joc-de-tara-asta-794404.html

Image

Ziua începută cu tensiuni în apropierea Parlamentului pare să continue și în interiorul sediului Legislativului. Au fost declarații ce n-au fost trecute cu vederea, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor.

Deputatul Dumitru Coarnă, fost membru al grupului PSD, și-a atacat foștii colegi, pe parlamentarii social-democrați.

În timpul dezbaterilor din Parlament, Dumitru Coarnă a acuzat că printr-un proiect de lege se separă copiii de familii, potrivit news.ro. „La Senat este COM 695 prin care permiteţi adopţiile copiilor români de cuplurile de homosexuali. Eu ştiu că avem în sală la PSD mulţi de tipul ăsta, haideţi să protejăm copiii României. Eu ştiu că voi nu puteţi face copii între voi, că nu aveţi cum, cei din PSD. Dacă vreţi, pot să vă spun lista în direct”, a susținut Coarnă, conform sursei citate.

„Eu ştiu că sunteţi homosexuali şi aţi văzut la televizor, în grup, ce aţi făcut între voi. Nu puteţi avea copii, nu vă bateţi joc de ţara asta. Lăsaţi familia normală să trăiască în România cum a trăit de mii de ani. O să vă vină rândul, trădătorilor!”, a mai spus Coarnă, în timp ce sala huiduia.

[…]

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Categoria „COPIII VOSTRI SUNT AI NOSTRI”. Judecator Ioana Tripon: Separarea copilului de familie devine norma

 

Fermierii români nu mai au voie să crească găini în curte

Posted in PSD, Romania by Vali on iunie 3, 2022

Sursa: https://4media.info/psd-a-decis-fermierii-romani-nu-mai-au-voie-sa-creasca-gaini-in-curte/

Image

Matei Alexandru

Direcția Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, aflată în subordinea Guvernului Ciucă, a transmis un comunicat prin care anunță că vor fi luate măsuri suplimentare de biosecuritate în exploatațiile de păsări și controale suplimentare, mergând până acolo încât ”se interzice creșterea păsărilor domestice în aer liber”.

Dacă în Franța creșterea găinilor în curte ține de patrimoniul național, mai marii de la Guvern s-au gândit să distrugă și sectorul avicol din România la fel cum se întâmplă și la carnea de porc. România importă peste 80% din carnea de porc din cauza așa ziselor măsuri de protecție împotriva pestei porcine care a distrus sectorul suinelor. Dacă la păsări stăm bine și exportăm carne Ciucă s-a gândit că ar fi bine să radă și acest sector, pentru că ar fi în avantajul nostru să fim protejați de pericolul aviar. Se pare că avem un guvern de găinari.

În comunicatul transmis se arată că având în vedere contextul epidemiologic european privind gripa aviară înalt patogenă și în special evoluția în proximitatea graniței României cu Ungaria, se vor aplica măsuri sporite de biosecuritate în exploatațiile de pasări, se vor demara controale în trafic împreună cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, se va monitoriza comerțul itracomunitar cu pasări.

De asemenea, la nivelul exploatațiilor nonprofesionale vor fi luate o serie de măsuri specificate în informarea transmisă de DSVSA Argeș, printre care:

  • interzicerea accesului pasărilor domestice la luciul de apă, lacuri, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală;
  • separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;
  • interzicerea creșterii păsărilor domestice în aer liber;
  • interzicerea adăpării păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;
  • interzicerea depozitării hranei pentru păsările domestice și a păsărilor captive într-un mod neprotejat de păsările sălbatice sau de alte animale;
  • prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și alte animale de companie;
  • se vor aplica măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecții prin folosirea de încălțăminte diferită în spațiul de exploatare a păsărilor domestice;

Totodată, la nivelul exploatațiilor comerciale vor fi respectate măsurile de biosecuritate:

  • împrejmuirea exploataţiei, astfel încât să nu poată permite intrarea sau ieşirea animalelor şi a persoanelor neautorizate, cât și înăsprirea măsurilor de biosecuritate;
  • prevenirea accesului mamiferelor-controlul rozătoarelor precum și interzicerea altor animale domestice și sălbatice (de exemplu pisicile și câinii);
  • atât spațiul de depozitare pentru materialele de așternut cât și furaje vor fi acoperite și închise;
  • se va avea în vedere crearea unui mediu neatractiv pentru păsările sălbatice, precum și drenarea apelor existente;
  • nu va exista nici o amenajare sau spațiu de cazare a altor păsări (de exemplu păsări de companie sau pentru hobby);
  • toate persoanele vor respecta normele de biosecuritate;
  • dezinfector rutier, filtru sanitar veterinar corespunzător și funcțional;
  • echipament de protecţie pentru personalul de serviciu şi vizitatori, precum şi a condiţiilor pentru decontaminarea acestuia;

DSVSA Argeș a precizat și care sunt măsurile de la nivelul fondurilor cinegetice, unde s-a dispus intensificarea supravegherii oficiale a populațiilor de păsări sălbatice, în special a păsărilor de apă, precum și continuarea supravegherii păsărilor moarte sau bolnave, și notificarea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor – Biroul Control Oficial Sănătate Animală a păsărilor descoperite moarte, precum și o atenție sporită și o conștientizare asupra riscurilor introducerii și diseminării bolii a vânătorilor, care pot transmite virusul sălbatic la domestic atât în exploatațiile non-profesionale cât și în cele comerciale.

De asemenea, a amintit despre obligativitatea notificării medicului veterinar de liberă practică concesionar sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș asupra oricărei suspiciuni de boală, caz de mortalitate și morbiditate manifestate la păsările aflate în proprietate.