Anda Dj

Ieri după masă, la un prânz în familie, am început o conversaţie despre donarea de organe. Pentru că despre ce altceva poţi povesti în timp ce mănânci?

Totul porneşte de la legislaţie. În România, ca să fii donator de organe, trebuie să specifici tu că vrei să fii donator de organe. În cazul în care păţeşti ceva ce te-ar face eligibil pentru această poziţie şi tu ai fost prea leneş în timpul vieţii să laşi în scris asta, iar membrii familiei sunt mai religioşi de fel şi zic că nu, atunci rămâi cu organele tale în timp ce altul moare cu ale lui, alea defecte.
În alte ţări, chiar Spania mi se pare (am avut odată tema asta la Etică prin facultate şi aşa ţin eu minte de la curs, posibil să mă înşel), trebuie să specifici dacă NU vrei să-ţi donezi organele. Ceea ce mie mi se pare corect. Nu de alta, dar lenea-i mare.

Dar eu personal chiar nu pot să înţeleg de ce n-ar vrea cineva să-şi doneze organele. Primul lucru care-mi vine în minte sunt motivele religioase, dar aşa, cu mintea mea de om care nu frecventează biserica, dacă tu oricum mori, n-ar vrea Dumnezeu să-l salvezi pe altul? Că tu după ce mori oricum nu le mai foloseşti, dar poate altuia i-ar prinde bine. Sau în cazuri de astea nu se mai aplică faza să-ţi ajuţi aproapele?

Nu ştiu de ce au oamenii aşa o fobie (a.k.a. frică iraţională) de lipsa organelor în mormânt. O să-ţi lipsească un plămân, şi ce? Doar nu o să respiri prea mult în sicriu. Eu cred că există acolo o speranţă ascunsă, că poate poate se trezesc şi măcar să fie întregi când o fac. Eu dimpotrivă, vreau să fiu sigură că nu mă trezesc. Ce poate fi mai îngrozitor decât să te trezeşti la nu ştiu câţi metri sub pământ? Brrrr... mai bine luaţi-mi tot înainte. Şi după aia să mă incineraţi. Să fim cât de siguri posibil.

Aş face eu lobby pentru implementarea acestei legi şi la noi (cea cu specificatul în caz că nu doreşti să fii donator), numai că pe aici nu prea ai cu cine. Da` ar fi fain să le mai pese şi altora.

Am citit alaltaieri o carte, mai contemporana: "Sarpe si cercel". De obicei eu prefer literatura clasica, dar am zis ca avand atata timp liber, imi permit sa mai incerc lucruri noi. Ce am observat in aceasta carte este lipsa completa de substanta ... tot continutul se bazeaza pe socarea cititorului. Imagini de sex sado-maso, mutilari corporale etc. Nu m-ar deranja asta in mod deosebit daca exista vreun substrat filosofic, vreo morala ascunsa... un ceva care sa justifice prezenta acestor scene.

Sincer, nu ma mir ca tipa care a scris cartea (Hitomi Kanehara) e considerata una dintre cele mai celebre scriitoare japoneze contemporane. Daca ne uitam la alti scriitori contemporani care au succes, merg de obicei pe aceeasi reteta: sa socheze. Nici nu tin minte daca am citit vreodata o carte contemporana care sa nu contina cuvinte obscene... ah, ba da, Dan Brown. El incearca sa socheze in alta directie, cu religia. Deci daca vreti sa scrieti un bestseller, e simplu: combinati religia cu sexul :D

Problema insa nu e doar in literatura, ci si in alte forme de arta. Povesteam cu un prieten despre asta (de unde si inspiratia pentru articol) si mi-a zis de Andres Serrano. Tipul asta e un fotograf foarte cunoscut si apreciat, iar una dintre cele mai importante "lucrari" ale sale e un crucifix intr-un borcan de urina (a sa). El mai are fotografii cu cadavre, sange (menstrual), sperma, sau lapte femeiesc. Nu vreau sa pun poze, but google it daca va intereseaza :))

In pictura, Gottfried Helnwein l-a pictat pe Hitler cu propriul sange, sau pe pruncul Iisus ca Hitler.
Marco Evaristi a pus niste pestisori intr-un blender si a invitat audienta sa porneasca blenderul.

Ma rog, cred ca ati prins ideea. Am gasit o gramada de astfel de exemple. Si hai sa nu confundam toate astea cu estetica uratului, care e total altceva.

Ideea e ca rar mai gasesti o lucrare de arta contemporana care sa prezinte o idee. Totul a devenit o chestie superficiala. Audienta e socata, deci artistul reuseste. Cred ca se bazeaza putin si pe snobismul multora care cred ca trebuie sa aprecieze o anumita opera, chiar daca lor nu le spune practic nimic. Dar stiu ca e o noutate, ca individul va deveni celebru si deci nu se risca sa nu aprecieze.
Nu ma deranjeaza noutatea sau elementele socante. Ma deranjeaza ca se considera ca acestea sunt suficiente.

Sa va dau un exemplu si mai concludent. Nigel Tomm. Individul s-a hotarat sa faca un film numit "Catcher in the Rye" ("De veghe in lanul de secara"). 75 minute de ecran albastru. Cica regizorul vrea ca oamenii sa isi imagineze filmul. Daca vreau sa imi imaginez filmul, pot s-o fac citind cartea, n-am nevoie de un ecran albastru pentru asta. NU esti artist. Oare daca postez un articol si nu scriu nimic in el, o sa va imaginati singuri cel mai tare articol ever?

Sunt total dezamagita de arta contemporana. As vrea sa existe mai mult substrat, mai multa substanta, mai multe subintelesuri ... inteleg ca vrei sa ma sochezi ca sa imi atragi atentia, dar dupa ce ai primit atentia mea, cu ce o sustii? Ce vrei sa-mi spui? Care e mesajul important din spatele operei?

Si intrebarea mea pentru cititori este: cunoasteti vreun artist contemporan (din orice categorie de arta) care sa aiba opera cu mesaj? Recomandati-mi si mie.

Tocmai m-a anuntat strumfita de un fel de campanie interesanta, in urma careia ma pot alege si eu cu niste cărţi.

Asa ca o sa va scriu despre cartea mea preferata. Este scrisa de Voltaire si se numeste Candid sau Optimistul.

Am citit-o de 3 ori. Prima oara mi-a fost recomandata si imprumutata de un bun prieten. Este o carte destul de subtire - si aici ma refer strict la numarul de pagini. Eram prin clasa a 11-a si am inceput sa o citesc in banca. M-a pufnit rasul de la prima pagina, chiar daca eram la ora.

Vechii slujitori ai casei banuiau ca era fiul surorii dmnului baron si al unui preacinstit si bun gentilom de prin partea locului dar cu care domnisoara nu voise sa se marite pentru ca nu putuse sa-i faca dovada decat de saptezeci si unu de inaintasi in spita neamului, iar restul arborelui sau genealogic se pierduse cu trecerea timpului.

Simtul fin al umorului (si al satirei) pe care il arata Voltaire m-a cucerit repede si nu am mai putut lasa cartea din mana. Am inchis-o pentru scurt timp pentru ca s-au terminat orele si am mers acasa unde m-am aruncat direct in pat si am citit in continuare aproape pe nerasuflate.

A doua oara am imprumutat-o de la biblioteca, iar a treia oara am citit-o la sfarsitul lui 2008 cand am primit-o cadou de la o prietena *multumesc zazi*. Acum am in sfarsit exemplarul meu.

Personajul principal este bineinteles Candid. Mentorul sau, filosoful Pangloss, il indoctrineaza cu o filosofie a optimismului (Leibniz).

Traim in cea mai buna dintre lumile posibile.

Prin anumite imprejurari nefavorabile, Candid merge intr-o calatorie lunga. Calatorie care am putea zice ca e o la fel de lunga parodie. Toate personajele sunt stereotipizate si intamplarile sunt in acelasi timp amuzante si absurde (cu semnificatii puternice in spatele lor).

Nu vreau sa ii fac un rezumat pentru ca, dupa parerea mea, felul in care este spusa povestea e mai important decat povestea in sine. De fiecare data cand am citit-o am descoperit lucruri noi.
Sfatul meu pentru cand cititi aceasta carte este sa o faceti cu mintea deschisa, fara nici o prejudecata, fara nici o asteptare. Oricum, este unul dintre cele mai bune sfarsituri pe care le-am savurat vreodata, tocmai pentru ca este foarte neasteptat. Intotdeauna imi imaginez toate variantele posibile si rareori ma mai surprinde ceva in carti sau filme, dar Candid este una dintre cele mai originale lecturi din viata mea.

Dragi oameni care va deschideti televizorul,

Cand eram mica ma gandeam ca n-as putea trai fara televizor. Inainte sa ma condamnati, ganditi-va ca pe atunci, din punct de vedere calitativ, erau alte programe.

Astazi lucrurile s-au shimbat. Intrebau oamenii de pe RomaniaForum la un moment dat ce emisiuni romanesti ni se par noua penibile. Eu am zis ca mi se par toate penibile. Inclusiv stirile. De talk-show-uri nici nu mai vorbesc.
Din motivul asta, acum cateva luni, am luat hotararea sa nu ma mai uit la televizor. In rarele ocazii cand deschid televizorul (adica o data pe luna, cam asa) ma uit fie pe Zone Reality (niste emisiuni mai informative, in nici un caz romanesti), fie pe un AXN (adica la seriale, nu romanesti, bineinteles).

Mi se intampla cateodata ca in timp ce se uita altcineva la televizor sa arunc si eu un ochi spre ecran... si realizez de ce am luat hotararea pe care am luat-o. Acum ceva timp am prins emisiunea aia, Nora pentru mama si tot ce tin minte ca erau niste tanti si cu niste pitzi si se certau intre ele ca una i-a mancat snitelul alteia, sau ceva de genul ala. I mean, really? Asta e ceea ce vrea poporul sa vada?

Am mai vazut cateva secvente de "reality showuri" de astea prefabricate cu actori de mana a 16-a la care chiar mi-a fost rusine sa ma uit si m-am uitat vreo 3-4 saptamani la Rataciti in Panama. Adevarul e ca eram entuziasmata la inceput, eu sunt fan mare Survivor, nu ma asteptam oricum sa fie la inaltimea aia, dar macar sa se apropie. De la un moment dat ma luau nervii, nu neaparat din cauza penibilului de Andrei Gheorghe, cat din cauza penibililor aia de concurenti care aveau niste conditii ok (pe bune, eu cand eram mica si mergeam in vacanta de vara 3 luni la tara nu aveam conditiile respective) si se plangeau ca vor acasa. Am asteptat doar pana a ajuns Ramona Gabor pe insula condamnatilor, dupa aia mi-a fost jena sa ma mai uit.

Din cand in cand mai vad cate un talk show de asta politic si daca as fi oripilata de politicienii invitati ar fi una, dar oripilarea mea provine de la gazdele talk showurilor, care pun niste intrebari atat de stupide ca te intrebi cum de nu-i inghite pamantul. Nu exista nici un fel de moderare reala, obiectivitate, impartialitate.... ei isi invita acolo politicienii pe care ii urasc ca sa ii bage in cacat. Si punct. De ce as vrea sa vad asta?

Nici la stiri nu ma uit ca ma enerveaza sa-i vad pe aia vorbind si debitand tampenii. Moderatori care lucreaza in domeniul asta de ani de zile si inca n-au invatat sa citeasca de pe prompterul ala fara sa para niste maimute teleghidate. Stiri de genu "Guta si-a ras mustata" (am vrut sa dau un exemplu de personalitate mai trendy, dar chiar nu ii stiu pe astia noi).

Oare sunt singura care am senzatia ca imi scade IQ-ul cu fiecare secunda la care ma uit pe un post romanesc? Si ce ma deranjeaza efectiv e ca toate cacaturile astea romanesti exista pentru ca LUMEA SE UITA LA ELE!!! Deci va rog, ba nu, va implor, nu mai faceti audienta la toate rahaturile. Daca sunteti ca frate-mio, care iti tine televizorul deschis doar ca sa nu se simta singur in camera (desi nu se uita la el), lasati si voi pe Discovery or something :D
Va multumesc.

Cu sinceritate si respect,
Anda

Frica te paralizeaza. Nu la propriu. Nu ma refer la frica "aoleu, vine un camion spre mine, ar trebui sa plec din mijloc drumului dar nu pot sa ma misc". Ma refer la frica de esec.

Sunt exemplul ideal al omului paralizat de frica. Am mai vorbit despre frica mea de a vorbi in public. Mai am si altele... cum ar fi sa vorbesc cu un strain... sa ma duc la un ghiseu sa cer o informatiee... sa imi fac un simplu abonament de troleu... sa dau un telefon... sa scriu un eseu... sa invat....

Toate aceste lucruri par banale pentru un om banal, dar eu nu sunt un om banal. Mie mi-e frica. Cateodata, nu stiu nici eu prea bine de ce anume mi-e frica. Mi-e frica sa nu dau de un om rautacios. Mi-e frica ca voi fi pusa intr-o situatie penibila. Mi-e frica ca mi se va pune o intrebare la care nu voi stii sa raspund. Mi-e frica ca nu stiu despre ce sa scriu, mi-e frica ca e mult de invatat si n-am timp. Frica asta consuma destul de multe resurse, cum ar fi timpul. Daca pentru unii sa dai un telefon e o chestie de doua minute, pentru minte e o chestie de 15 minute, din care 13 ma plimb prin casa incercand sa-mi construiesc in gand toate scenariile posibile.

Dar cum sunt in plin proces de revolutionare al eului, am invatat ceva. Am descoperit ca "pregatindu-te" psihic pentru momentul decisiv, nu faci decat sa-ti accentuezi frica. Cu cat momentul vine mai repede (si n-ai timp sa te gandesti la el), cu atat trece mai usor. Asa ca de anul asta m-am hotarat sa las ganditul deoparte si sa actionez.

Functioneaza destul de bine. Am inceput cu abonamentul pe troleu. Imi expirase studcardul. In mod normal, mi-as fi luat bilete pana mi-as fi facut un studcard nou. De data asta, i-am intins frumos doamnei carnetul si cardul, sperand ca poate n-o sa observe :D A observat si mi l-a intins inapoi. Cu sangele rece de care nu m-as fi crezut niciodata in stare, i-am spus sa-mi faca un abonament cu pret intreg. Nici un moment penibil.

Azi trebuia sa primesc un telefon de la o persoana cvasi-cunoscuta. Adica ne-am mai intalnit de vreo 2-3 ori. Era deja destul de tarziu si n-a sunat. M-am hotarat sa sun eu. In loc sa stau sa ma gandesc ce anume voi spune, am format numarul (nu, nu-l aveam memorat in agenda). Am vorbit pur si simplu, mi-a spus ca a vrut sa ma sune mai tarziu, conversatia a decurs foarte normal. Nici un moment penibil.

La scrisul eseurilor m-am invatat minte mai demult. Incep pur si simplu.... cuvintele vin natural... ideile curg... adevarul e ca trebuie sa am si putina inspiratie, dar parca lenea si lipsa de chef dispar rapid cand vezi ce repede merge. Incep sa regret toti anii de generala+liceu cand refuzam cu inversunare sa-mi fac temele.

Sunt lucruri marunte, stiu, dar pana la urma, cu lucruri marunte incepi sa-ti schimbi viata. Anul asta fac 24 de ani. Nu cred ca am zis niciodata asta aici, desi unii stiu, dar 24 de ani e varsta mea tinta. Varsta la care trebuie sa ajung la cea mai buna versiune a mea. Probabil voi da gres, dar voi castiga oricum daca voi deveni o versiune macar mai buna decat anul trecut.

Cateodata frica de impedica sa-ti traiesti viata :)

Catalin a initiat o campanie pe care o sa o sustin si eu :) Pentru ca el a scris cam tot si nu prea vreau sa repet, o sa va dau doar un exemplu legat de motivul pentru care sustin campania.

Vremea mea de iesit prin cluburi a cam trecut, anul asta am fost o singura data, in ianuarie (9 ianuarie, ca sa fim mai exacti). “Pe vremea mea” (care a fost cam prin liceu) noi mergeam in club sa iesim cu prietenii, sa dansam, in cel mai rau caz sa bem. Pentru asta ne imbracam in blugi si adidasi. Asa ca va puteti inchipui de ce m-am simtit putin iesita din context cand in clubul respectiv eram in total vreo… doua fete in blugi. In rest, care de care cu fusta mai scurta. Ca sa nu o lungesc pe langa subiect, am mers si eu cu o prietena la baie. Pana am asteptat-o, m-am amuzat copios de doua fete, care isi gasisera locul potrivit sa-si faca poze (cu buze tuguiate si tot tacamul), iar dialogul lor era ceva in genul “putin mai la dreapta, doi pasi mai in spate… prea la dreapta, juma` de pas la stanga… asa.. stai, acolo e perfect”. Pentru ca hai sa recunoastem, sa mergi in club si sa nu-ti faci poza cu vasul de toaleta e ca si cum ai merge in Paris si nu ti-ai face poza cu turnul Eiffel.

Morala e ca s-a pierdut ceva din motivatia noastra. Poate unii va amintiti de aparatele foto clasice, cand aveai 24-36 de pozitii pe film (si costa sa le developezi) asa ca nu-ti permiteai sa faci poze aiurea, singur in oglinda. Faceam poze doar la evenimente speciale sau in vacante, poze cu prieteni si familie… faceam pozele ca sa le pastram ca amintiri.

Acum pozele se fac ca sa strangi cat mai multi admiratori pe hi5 si mai nou Facebook. Ce iti poate aminti o astfel de poza? Daca o vezi peste 3 ani, la ce te gandesti?

Dar exista totusi un alt motiv pentru care campania asta mi se pare importanta. Are exact acel lucru pe care l-am cautat cand mi-am facut blogul. In loc sa stam sa criticam (ceea ce recunosc ca am facut pana acum), mai bine sa dam exemplul pozitiv.

Am cerut si eu niste donatii de poze, poze cu oameni care zambesc, rad, care sunt fericiti, care sunt cu prietenii… si din fericire am primit peste 30 (din care am selectat 27). Va multumesc tuturor :) Si multumesc lui Catalin pentru ajutor, ca altfel imi lua toata noaptea sa scriu articolul asta :D

Am citit in ultima perioada o gramada de articole pe bloguri cu influente politice. Sincer, eu nu ma uit la tv mai deloc si ziare citesc doar din intamplare, radio nu ascult, asa ca singurele mele surse de informare sunt blogurile, forumurile sau prietenii. Deci pentru mine au fost oarecum decisive aceste articole cand m-am hotarat "pe cine votez". Dar asta nu o sa fie un articol de genul... nu o sa toc marunt nici un candidat. Cred ca au devenit deja oarecum irelevanti, am ajuns sa avem impresia ca daca votam cu ochii inchisi tot acelasi lucru o sa iasa.

Dar ma simt datoare, daca tot sunt duminica alegerile... sa sustin mersul la vot. Asta pentru ca am auzit de o gramada de ori in ultimele zile "oricum votul meu nu conteaza". Cand auzi o data, de doua ori, de trei ori... e una. Cand auzi asta de cel putin 15 ori incepi sa te gandesti daca ceva nu e ok....

Eu cred ca am ajuns sa fim putin spalati pe creier. Sa va explic logic. Daca deschidem messengerul si luam 10 oameni la intamplare (peste 18 ani) si ii intrebam daca sunt inscrisi intr-un partid, probabilitatea este ca majoritatea (adica cel putin 6) sa zica ca nu. Puteti sa incercati si sa-mi ziceti daca am dreptate. Deducem de aici ca luat la scara mare, majoritatea populatiei nu e in vreun partid, deci nu e hotarata sa voteze pe cineva anume ... sa zicem ca marea majoritate e influentabila. Ceilalti vor vota partidul in care sunt inscrisi ca noah... sa le fie lor bine.

De cate ori ati auzit pana acum "in turul doi o sa aleg cel mai mic rau" ? Daca ati auzit-o de cel putin 3 ori... nu vi se pare cam ciudat? Ca sunt atatia oameni care nu tin nici cu x, nici cu y, dar sunt siguri ca vor ajunge in turul doi? De ce? Pai exista doua strategii la care recurg cei cu bani de campanie electorala:

1. Incearca sa-i influenteze pe o parte din cei nehotarati. Cel mai usor e sa mergi la tara si sa dai niste ulei, niste zahar, poate cate o paine... Nu stiu daca doar au impresia ca suntem asa prosti sa credem ca o sa faca asta tot timpul (ca si-asa nu stiu ei ce votam), sau chiar suntem.
2. Mai nou, de cand romanii au inceput incet incet sa gandeasca cu propriul creier, se recurge la cealalta strategie: neutralizarea necunoscutei.

Noi, majoritatea, suntem necunoscuta in ecuatia asta. Ei stiu sigur: am atatia membri in partid, atatea voturi asigurate. Pe cativa poate ii conving sa voteze cu mine, si ceilalti? Care nu pun botul nicicum? Daca nu voteaza cu noi, atunci sa nu voteze cu nimeni.

Si nu iti trebuie foarte mult sa te convingi ca votul tau nu conteaza. Ca e doar unul, nu? Si atunci de ce sa mergem la vot? Ca oricum stim deja cine ajunge in turul doi, stim deja cine castiga ... ce rost are?

Pai ... are. Poate nu neaparat pentru alegerile astea. Dar pentru alegerile viitoare. Daca stam toti in varful patului si zicem ca nu ne pasa... atunci de ce le-ar pasa altora de noi? Daca iti pasa si esti nemultumit, mai exista totusi o speranta... poate macar se straduiesc sa ne minta mai pe ascuns. Nu sunt atat de idealista sa cred ca daca ma duc la vot totul o sa fie bine. Probabil ca n-o sa fie. Probabil o sa te duci la vot si o sa castige ala care ai preconizat de la inceput, raul cel mai mic. Dar poate totusi, apare un procentaj semnificativ pentru cineva care conteaza. Si poate oamenii se gandesc: uite ca are totusi sanse. Poate partidul lui se gandeste. Poate la alegerile viitoare, se vor stradui mai mult. Poate la alegerile viitoare, vor merge mai multi la vot. Poate ne mai putem asigura inca un viitor al tarii... macar decent.

O sa va zic un mic secret. Lumea exterioara te percepe asa cu le sugerezi tu sa te perceapa. Iar daca mentalitatea noastra este "eu nu contez", atunci exact asa o sa fim perceputi... noi nu contam. Poate ar fi cazul sa ne schimbam putin atitudinea.

Stiu ca ultimul meu articol care avea legatura cu fumatul a starnit sentimente puternice de dezaprobare intr-unii (si stiu ca "de dezaprobare" e cacofonie), dar am hotarat sa mai incerc odata :D Cu o noua abordare. De data asta ma adresez fumatorilor.

Propunerea de a scrie acest articol a venit din partea celei mai neasteptate persoane, mai ales pentru cititorii mei: Serban, criticul meu numarul unu atunci cand ziceam ceva urat de fumatori :D Ei bine, Serban s-a lasat de fumat si a rezistat eroic doua saptamani *aplauze frenetice din public*. Asta este modul meu de a spune ca il sustin pe Serban si il dau exemplu pentru toata lumea :D

Articolul trecut m-am dat cu parerea, asa, "de la mine" si bineinteles ca am fost subiectiva, doar e parerea MEA. Totusi, cum ziceam, de data asta am o alta abordare. M-am gandit ca subiectivismul meu poate proveni si din faptul ca sunt nefumatoare si am fost toata viata. Poate nu-i inteleg pe fumatori. Asa ca cei mai obiectivi oameni in chestiunea asta sunt cei care s-au lasat de fumat. Asa ca am luat niste interviuri, am citit niste articole, am cercetat putin problema, si mi-am adunat destul material pentru 3 articole. Deci o sa fie o trilogie! Yey! *Anda se face ca nu aude huiduielile publicului*.

Prima parte a trilogiei: De ce sa te lasi de fumat? (Urmeaza Cum sa te lasi de fumat? si Cum e sa te lasi de fumat?). Tin sa precizez de la bun inceput ca nu fortez pe nimeni sa se lase de fumat, dar pentru cei care s-au gandit pana acum sa faca pasul asta si au nevoie de incurajari, that's what I am here for.

Binevoitorii care s-au oferit voluntari la insistentele mele, mi-au zis ca s-au lasat de fumat pentru ca nu le placea mirosul de fum care le ramanea pe haine, degete, respiratie, etc. Altii s-au lasat din motive financiare. Majoritatea celor pe care ii cunosc si s-au lasat de fumat, s-au lasat din motive de sanatate.

Sheeva mi-a aratat cartea care a ajutat-o pe ea sa se lase de fumat, cartea asta. Am descoperit niste chestii interesante inauntru. De exemplu, daca incerc sa ii spun unui fumator despre bolile pe care le poate face din cauza fumatului, frica il face sa fumeze si mai mult. Asa ca, desi tocmai am spus ca cel mai important motiv pentru care oamenii s-au lasat de fumat au fost problemele de sanatate... nu o sa dezbat mai mult problema. Dar va recomand sa cititi cartea. Chiar daca nu intentionati sa va lasati de fumat :)

Oricum, Sheeva mi-a zis un lucru si mai interesant:

Si mai am un avantaj in raport cu ceilalti... cred ca stii ca replica aproape a oricarui fumator e "nu stii cum e, ce placut e sa fumezi, te relaxeaza etc" dar toti fumatorii cu care intru in contact si ajung sa vorbesc cu ei despre asta si sa le spun ca am fumat 2 ani destul de mult, iar de 1 an jumate nu am mai pus gura pe tigara... renunta pana la urma si ajung sa imi spuna "te admir ca ai putut sa faci asta, as vrea si eu sa ma las", asta dupa ce, inainte sa afle ca am fost si eu fumatoare, incearca sa ma convinga cat de bine e.

Pai eu zic ca asta e un motiv destul de bun. Decat sa admiri pe altii, mai bine te admira altii pe tine :P Nu, nu vreau sa-mi dati commenturi in care sa imi spuneti cum voua va place sa fumati si nu ii admirati pe cei care s-au lasat si asa mai departe *yawn* (nu, nu cascam ca ma plictisiti, cascam ca mi-e somn, dupa articolul asta cred ca ma duc la culcare :D ). In ecuatia asta nu e mai important ce cred eu despre voi, ci ceea ce credeti voi despre ... voi insiva. Practic totul se reduce la o chestie: vreti sa fiti liberi sau va place sa fiti controlati de o tigara?

Postul asta o sa fie scurt si la obiect.
Cristina, o fosta colega (de munca, nu de scoala), m-a rugat sa postez un anunt umanitar la mine pe blog. Pentru ca o cunosc si mi-a spus ca persoana in cauza e un prieten de-al ei, am acceptat, dar pentru ca nu ma pricep deloc la anunturi umanitare si nu vreau sa dau eu vreo informatie gresita, va arat direct log-ul cu ce mi-a scris Cristina:

cristina: poti sa pui un anunt umanitar la tine pe blog?
cristina: am un prieten care a fost diagnosticat cu cancer zilele trecute
cristina: si trebuie sa se opereze neaparat in turcia
cristina: ii trebuie 50,000 euro
cristina: a strans majoritatea banilor
cristina: nu stiu exact cat are
cristina: dar nu ii mai lipsesc multi
cristina: si no...e urgent
cristina: ca e o forma foarte violenta
Anda: ok
cristina: uite si linku www.constantin-botezatu.net
cristina: are 23 de ani
cristina: initial i s-a gresit diagnosticul din cauza unor incompetenti de medici care au crezut ca are pietre la rinichi
cristina: de abia au reusit cu mare greutate sa-l stabilizeze sa inceapa chimioterapia
cristina: asta cu pietrele la rinichi o stiu din auzite
cristina: ideea e ca si-au dat tarziu seama ca e cancer
cristina: dar sanse are
cristina: io sper sa se faca bine
cristina: ca e tanar si se poate recupera

Vreau sa precizez de la bun inceput ca tot ceea ce scriu in acest post nu este general valabil pentru toate femeile, insa sunt sigura ca exista o buna parte care gandesc la fel.

Va promiteam in postul trecut un articol destinat barbatilor si uite ca eu ma tin de promisiuni. Azi o sa ma leg complet de aspectul fizic al barbatilor.

Sa incepem cu aspectul cel mai controversat: hainele. Indiferent ce stil adopti, pe mine ma intereseaza in primul rand un singur lucru: ca hainele sa fie curate si eventual calcate. Chiar nu-mi pasa cati bani ai dat pe ceea ce porti, ci vreau sa stiu ca esti ingrijit.
Nu imi pasa de firma de pe haine. Stiu ca atatia oameni sunt pro sau contra firmelor de renume, dar mie mi se pare mult mai importanta croiala hainelor, materialul folosit, cum cade pe tine si mai putin cine a facut-o. Nu sunt contra hainelor de firma, in sensul in care stiu ca exista un nivel de calitate acceptat de un creator ca sa-si puna numele pe o haina. Dar nu imi place deloc sa vad firma la vedere.
Ca sa va dau un exemplu, eram saptamana asta in fata facultatii, stateam pe o banca, mai era vreo juma de ora pana la urmatorul curs. Pe o banca alaturata era un tip ok zic eu. Avea pantaloni de stofa, camasa, pantofi potriviti, dar casual... si in caz ca va intrebati nu, nu e deplasat sa vii la scoala in costum, in cazul multora se intampla sa vina de la lucru direct la scoala. Deci tipul era ingrijit si ma gandeam ca "uite, mai sunt si barbati care stiu sa se imbrace". Cred ca am gandit prea devreme pentru ca tipul si-a schimbat pozitia si am vazut o curea pe care scrie mare cat China "D&G". Urmatorul meu gand? "Mda, cocalar". Turn off clar.

Trecand mai departe, un detaliu la care se uita toata lumea, barbati si femei, sunt unghiile. In cazul asta nu exista scuze sau variante: pentru barbati unghiile trebuie sa fie taiate scurt si curate. Problema cea mare e prejudecata barbatilor. Stiti ca exista acele solutii amarui care se dau pe unghii pentru a "vindeca" oamenii de boala rosul unghiilor. Multi barbati au impresia ca daca o folosesti, esti metrosexual. Nu, nu esti. Nu e oja, nu e nici macar lac incolor, e o solutie unisex ca sa nu-ti rozi unghiile. Si nu te va condamna nimeni daca o folosesti. Si daca tot vorbim despre asta, in cazul in care munca ta este fizica si lucrezi mult cu mainile, nu e nimic rau sa folosesti crema de maini. Arata ca esti ingrijit, nu ca esti metrosexual. Poti sa te dai seara inainte de culcare, ascunde-o sub pat daca vrei, nu trebuie sa stie nimeni, dar cand o femeie va da mana cu tine, va simti ca ai mainile ingrijite.

Un detaliu mai complex este parul. Asta pentru ca aici, ca si in cazul femeilor, nu exista o reteta general valabila... exista preferinte diferite din partea fiecaruia, structura fetei tale ar putea sa conteze, chiar si moda. Singurul sfat in acest caz este ca daca ai ales sa porti parul mai lung, atunci trebuie sa ii acorzi atentia cuvenita... adica taiatul varfurilor, spalat regulat, poate cate un balsam sau o masca. Daca esti genul de barbat low-maintenance, atunci mai bine tunde-te scurt.

Ar putea sa nu fie cazul tuturor femeilor, dar pentru mine exista doua lucruri care sunt cele mai importante la un barbat: zambetul si mirosul. Spalatul de cel putin doua ori pe zi pe dinti e obligatoriu. O dantura perfecta te poate duce foarte departe.
Cat despre miros, asta tine in primul rand de igiena corporala (nu incerca sa acoperi transpiratia cu parfum). Sapunul (bine, ai voie si gel de dus) si deodorantul sunt obligatorii. Si tineti minte ca barbatii transpira mai tare decat femeile, asa ca deodorantul trebuie sa fie bun. Iar parfumul e destul de important, asa ca daca esti la cumparaturi eu zic ca macar la raionul asta sa ai rabdare la alegere, nu te lua dupa cum arata sticluta.

Asta zic eu ca e baza de cunostinte pe care ar trebui sa o aiba orice barbat.

EDIT: Pentru ca cineva mi-a zis ca articolul meu induce in eroare, o scurta precizare -> cand am zis "deodorant" m-am referit la anti-perspirant.

Am sa-mi permit sa scriu un post destinat femeilor (cu toate astea nu impiedic barbatii sa citeasca). Promit ca in viitor voi dedica unul si sexului masculin.

Motivul pentru care am inceput cu femeile se rezuma la o experienta personala, de ieri. Eram in troleu spre scoala. M-am pus ca de obicei la geam (drumul tine 30-45 de minute, deci am timp destul sa meditez). Langa mine s-a pus o domnisoara. Nu pot sa dau prea multe detalii despre cum arata, pentru ca nu am obiceiul sa-mi examinez "colegii de scaun" din troleu, tot ce pot sa zic e ca parea de generala-liceu si ca avea unghii fucsia :D Problema era alta: parfumul. Avea un parfum dulce, greoi si cred ca s-a dat cu o tona. Asta combinat cu raul meu de masina a facut o calatorie extrem de "placuta".

Acum, poate oi fi eu invechita (sa-mi ziceti daca e asa), dar eu stiam ca parfumul, indiferent ca vorbim despre femei sau barbati, trebuie sa fie subtil, sa il simti doar cand te apropii de persoana respectiva, nu cand stai la 5 pasi de ea.

Am observat chestia asta de ceva timp, si anume ca incet, incet, se pierde finetea femeilor. Indiferent de cum areti, ce corp ai, daca esti plinuta sau slabuta, o femeie frumoasa mie mi se pare o femeie finuta, feminina. Ok, unii barbati accepta si femeile sexi, din motive evidente, asa ca nu judec eu decolteele adanci sau fustele ultra-scurte.

Dar exista niste lucruri care mi-e greu sa cred ca ar place macar barbatilor (din nou, corectati-ma daca gresesc). Stiu ca barbatilor le plac detaliile, asa ca incep cu unghiile.

Intrebarea mea e simpla: de ce? De ce si-ar face cineva asa ceva? Ma gandesc ca nu sunt comode. Frumoase sigur nu-s. Vreunui barbat i se pare sexi? Serios, daca s-au schimbat trendurile macar ziceti-mi sa stiu si eu. Unele femei mai vor sa scoata "bestia" din ele, dar floricele alea nu ajuta nici macar la mesajul asta.

Mai exista un alt trend care ma deranjeaza vizual. Din pacate, multe femei, unele chiar cu un simt estetic dezvoltat, il adopta. De ce? Ca e trendy. Cea care a pornit trendul e Rihanna:

Ce ma deranjeaza in mod special e freza. Stiu, stiu, look-ul androgin e in comback puternic anul asta, dar totusi... cateodata mai trebuie sa ne folosim si capul cand ii copiem pe altii. Nu zic ca unora nu le sta bine... daca ai structura fetei care sa iti permita, foarte bine, more power to you. Inseamna ca esti destul de sigura pe feminitatea ta sa adopti genul asta de freza. Dar, si aici e un mare DAR, majoritatea femeilor nu o sa arate bine asa. Si printre majoritatea asta se inscrie si Rihanna, care arata ca un transsexual. Mie imi placea inainte de ea, era draguta, era feminia cu parul ala lung... apoi si-a facut freza bob, a lansat trendul, era ok, parul mediu avantajeaza majoritatea femeilor... chiar si parul ala scurt dinainte, cand macar mai acoperea partea din fata. Dar acum... sper ca e doar o reactie de femeie maltratata care incearca acum sa arate inabordabila, altfel nu-i gasesc nici o scuza. Cu atat mai mult cu cat e un role-model. Genul asta de femei ar trebui sa fie mai atente cu imaginea lor.

Sunt atat de multe de adaugat la capitolul asta, dar intarziu la scoala :))

Ce voiam sa zic, e ca nu e nimic gresit sa iti pastrezi feminitatea. Doar pentru ca esti finuta, nu inseamna ca nu esti puternica. Sau ca nu esti independenta.

Am facut o pauza mai lunga putin intre posturi, pentru ca cel de acum este foarte important.

Noua mea campanie este deosebita de toate celelalte, pentru ca este una activa. Si cum intotdeauna daca vrei sa faci ceva pozitiv, trebuie ca tu in primul rand sa dai exemplu, astazi am facut eu curat in dulap.

Acuma poate va intrebati de ce ma intereseaza pe mine asa mult ordinea voastra, insa partea importanta din toata povestea asta e sa donati hainele pe care nu le mai purtati. Stiu ca multi o sa zica ca e o initiativa buna, dar apoi o sa inchida browserul si nu o sa se mai gandeasca la asta, insa o sa va indrum pasii, si credeti-ma, e foarte simplu. In plus, are multe avantaje si pentru voi.

In primul rand sa va spun ce m-a determinat sa iau aceasta actiune. Eu sunt genul de om strangator. Mai am haine pe care le purtam in generala, deci de aproape 10 ani. Am 3 dulapuri pline ochi si din pacate cateodata trebuie sa mai imping hainele inauntru, ceea ce ma face sa calc haine saptamanal, pentru ca sunt intotdeauna sifonate. Nu va mai zic cand trebuie sa caut ceva anume si am uitat unde l-am pus :D
Prietena mea Anca mi-a sugerat sa-mi fac curatenie, sa pun deoparte toate hainele pe care nu le mai port si sa le donez.

Asa ca azi am chemat-o la mine si ne-am apucat de treaba. Luam un vraf de haine si le separam in categorii: le mai port, nu le mai port si ma mai gandesc. Cand alegeti pe cele care le purtati ganditi-va si la cele pe care le purtati in casa. Eu la cele pe care nu le port le-am ales pe cele care nu mai imi sunt bune (mici sau mari) sau care pur si simplu nu imi plac.

Hainele pe care le vedeti in imagine sunt hainele pe care am reusit sa le strang. 4 saculeti mai exact. Mi-am facut fapta buna pe anul asta :D

Motive pentru care sa iti faci curat in dulap:

1. O sa ai mai mult spatiu pentru hainele pe care ti le vei cumpara in viitor si hainele nu ti se vor mai sifona doar pentru ca le bagi in dulap.
2. Faci o fapta buna si ajuti niste copii sa aiba haine noi.
3. Crezi sau nu, ajuti mediul. Donand haine le repui in circulatie, ceea ce este echivalent cu a le recicla.


Pentru cei din alte orase, sunt sigura ca nu va fi greu sa gasiti unde sa le donati. Pentru cei din Cluj, puteti sa ma contactati si Anca va da hainele voastre unor copii care chiar au nevoie. Desi orice haine sunt binevenite, cele de baieti cu atat mai mult cu cat se primesc mai rar. Pentru cei care nu ma cunosc, va dau o adresa de mail: [email protected]

Si cum ziceam, nu imi doresc ca postul asta sa fie considerat literatura, chiar vreau sa puneti pana si sa faceti ceva. De aceea, as vrea sa-mi ziceti si mie rezultatele :D Si cum va simtiti dupa aceea. Si incurajati-va prietenii sa faca acelasi lucru.

Daca pana acum toate campaniile mele erau impotriva a ceva (cersetori, violenta, fumat), m-am gandit sa fac si o campanie in care sa sustin ceva. Acest ceva este mersul la cinematograf.

Daca traiesti in Romania, probabil esti obisnuit sa-ti downloadezi filmele cele mai recente de pe torrente sau DC++. Pana la urma de ce nu? Sunt gratis, mai nou apar chiar in calitate dvd (gen dupa o saptamana dupa premiera la cinema), si stand confortabil in pat cu sticla de 2,5l langa tine si mancand...ce vrei tu, iesi mult mai ieftin decat iesi cu sucul la 6 lei din mall si portia de nachos sau popcorn care te seaca de bani (desi daca e sa fim perfect cinstiti, nachos cum sunt la cinema Odeon nu mai gasesti nicaieri :-D ).

Cu toate astea, hai sa intelegem putin cum merg lucrurile. Un film costa sute de milioane de dolari sa fie facut. De unde vin banii astia? Din castiguri. Cinematografele cumpara filmul si producatorii scot profit (mai ales daca ne gandim cate cinematografe sunt in toata lumea care cumpara un anumit film). Cinematografele isi scot banii din bilete. Asa ca daca ne gandim acum la reactia in lant: mergi la film => cinematograful cumpara filme => filmul este produs, nu putem decat sa deducem logic ca daca nu mergem la cinema, in curand nu vor mai exista filme de downloadat pe gratis. Pentru ca nu vor mai exista filme.

Cum ziceam, sunt constienta ca nu e ieftin. Dar nu zice nimeni sa mergeti in fiecare zi. Insa poti renunta intr-un weekend la o iesire in club si sa mergi O DATA PE LUNA. Un bilet e 13-15 lei (iesi la 11 daca ai carnet de student si daca alegi un cinematograf clasic, nu unul din mall, poti iesi si la 5 lei). Iti mai iei un suc, o portie de popcorn... eu zic ca nu treci de 20-25 lei (asta daca nu mergi la un film 3D, unde e 21 lei biletul). O daca pe luna, 20-25 lei nu mi se pare mult.

In plus, e total alta experienta, pe care dvd-urile si home system-urile nu o sa o egaleze prea curand. Si asa te gandesti ca poate nu se vor desfiinta prea curand cinematografele in Romania.

Ideea mi-a venit in urma unui topic de pe RomaniaForum.

Stiu ca multi fumatori imi citesc blogul si probabil o sa se simta ofensati de postul asta, dar tot ce pot raspunde la asta e: "nu prea imi pasa :-D"

Deci nu, nu este o campanie pentru fumatori sa se lase de fumat. S-a incercat chestia asta de atatea ori incat mi se pare aproape imposibil. Este o campanie pentru nefumatori.

De cate ori ies cu cineva in oras, cu o persoana sau un grup intreg, daca exista un singur fumator printre noi (chiar daca sunt 10 nefumatori), cu totii trebuie sa mergem la sectiunea unde se fumeaza, pentru ca acel unu sa se simta bine. In timp ce noi, ceilalti 10, ne expunem la fumatul pasiv, despre care se zice chiar ca e mai periculos decat cel activ. Daca am fi vrut sa fumam, ne-am fi apucat de fumat (sunt plina de truisme azi).

Hai sa nu mai fim mototoli si sa ne aparam dreptul de a avea plamani sanatosi. Hai sa mergem la nefumatori, poate asa si localurile vor pune mai mult de 3 mese in acea sectiune si poate in loc mai bun. 70% din populatie e nefumatoare, de ce ceilalti 30% sunt avantajati?

Am observat ca noua moda a fumatorilor este sa "ne convinga" (desi as spune mai degraba ca incearca sa se convinga pe ei insisi) ca nu fumeaza din teribilism, ci pentru ca asta ii caracterizeaza. Nu stiu ce as putea spune despre personalitatea omului care trebuie sa fie definit de o tigara, dar ma rog. Pana la urma exista un motiv pentru care s-au apucat de fumat, si asta este de a se integra intr-un context social. Poate daca o sa se simta exclusi cand nu mai vrem sa mergem cu ei sa fumeze, o sa se lase de fumat din acelasi motiv pentru care s-au apucat: sa se integreze in contextul nostru social.

Daca esti un nefumator, inseamna ca esti un om destul de sigur pe tine, astfel incat nu trebuie sa dovedesti altora prin mijloace de astea ca esti "tare". Atunci, daca nu am putut fi manipulati sa ne apucam de fumat, de ce ne lasam manipulati sa inspiram totusi fumul? Daca suntem nefumatori, sa fim nefumatori pana la capat, nu?

Una dintre cele mai importante campanii pentru mine (pe langa cea cu cersetorii), este cea impotriva violentei domestice. N-am scris inca despre ea pentru ca asteptam sa detin o informatie mai interesanta decat cele pe care le stim cu totii.
Se pare ca acea informatie a aparut.

Este vorba de un scurtmetraj de 2 minute... sau mai bine zis o reclama facuta de Women's Aid. Keira Knightley s-a oferit sa apara in aceasta reclama voluntar. S-a dorit de la inceput sa fie ceva socant si mie cel putin mi se pare ca mesajul e foarte clar si bine spus. Si acum vine controversa: reclama a fost interzisa! Motivul: prea multa violenta explicita.

Ha ha ha. Nu stiu daca ar trebui sa rad sau sa plang. De parca femeile care-s batute acasa n-au parte de violenta explicita.

Oricum, un alt lucru bun la reclama asta este ca nu se adreseaza barbatilor (pentru ca cei care isi bat nevestele clar n-au urechi sau neuroni sa asculte), ci femeilor. Ca asa, in teorie, stim cu totii ca violenta domestica nu mai e demult rupta din rai. Ce nu prea stiu femeile e cum sa se apere de ea in conditiile in care ajung sa fie dependente din diverse motive (cel mai des intalnit motiv fiind cel financiar) de partenerul abuziv. Am citit niste povesti ingrozitoare despre femei carora li se intorcea spatele de propria familie (replici de genul: "stie el de ce te-a batut").

M-am gandit ca daca tot n-o sa vedeti reclama la televizor, macar sa o vedeti online. Va prezint THE CUT:

Eram intr-un taxi acum cateva zile... ne oprisem la un semafor si am remarcat autocolantul din imagine. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost: "IN SFARSIT!!!"

Ma bucur ca se incearca macar o initiativa de genul asta si cu ocazia asta m-am decis sa-mi aduc si eu contributia la societate si sa sustin campania.

Un cersetor in Cluj face in medie 100 lei pe zi. Asta inseamna cel putin 2000 lei pe luna (presupunand ca-si mai ia si zile libere). La ultimul interviu la care am fost, cand mi s-a pus intrebarea de care ne temem cu toti: "Ce salariu vrei?" am cerut cu timiditate 1000 lei (in conditiile in care la anteriorul cerusem 1500 si mi s-a oferit 1200, pe un post mai mare). Pai daca un om care nu face nimic ia 2000 pe luna, un om care face "multe" (ceea ce intra in descrierea jobului pentru care aplicam) ar trebui sa se imbogateasca din prima luna de activitate.

Mie nu mi se pare corect ca un om mai bogat ca mine sa imi ceara bani. Insa din pacate faptul ca doar EU nu dau nu prea ma ajuta la nimic. Cel mai bine e sa nu dea nimeni.

Am inteles ca se incearca diverse strategii, cum ar fi in loc de amenzi sa se dea munca in folosul comunitatii. Va dati seama ce zi frumoasa ar fi aia cand in loc de cersetori am vedea strazi curate?

Stiu ca imaginea Romaniei in afara e cam patata in special din cauza cersetorilor, dar daca tot merg la ei, macar sa nu mai fie la noi :D

Asadar, deci si in concluzie: NU MAI DATI BANI LA CERSETORI!

Mai bine cumparati-va o inghetata, ca oricum e cald.