Am mai trecut prin astfel de perioade, nu e prima dată și, dacă mai am zile, nici ultima. Am pus de multe ori arta mea, așa mică cum e, în așteptare, uneori ani și ani, dar ea era mereu acolo așteptând răbdătoare să revin. Reveneam de fiecare dată cu alte idei, idei care mă determinau să continui.

Nu, nu m-am apucat de desenat (încă!), dar mă bate gândul să mă întorc la dragostea mea, zentangle. Încă mă fascinează!

Proiectul „Întoarceri în timp”, derivat din „Pui de stea”, este gata. Este punctul terminus în care personajul principal Rusty, adică Roșcatul, își încheie misiunea! O să vi-l prezint pe Rusty în ultimele lui aventuri și după…?! După, am niște idei, dar nimic concret, totul este in faza de înmugurire și până la fructul final e cale lungă. Oricum, un lucru este clar, Rusty va fi în continuare eroul fiecărei compoziții.

ÎNTÂLNIREA

din ciclul ” Întoarceri în timp”

A trecut iarna geroasă

Câmpul tot a înverzit

Melcul a ieșit din casă,

Prea mult timp a adormit.

A ieșit și Puiu-afară

Și se uită lung la soare

Și-l cuprinde doru’ iară,

Este gata de plecare.

Mulțumescu-ți ție, frate,

Pentru buna găzduire

Poate îți voi scrie-o carte

Despre-a mea călătorie .

Frate Melc, aș vrea să știi,

Tot am mers câte un pic

Peste dealuri și câmpii,

Până la…. Atlantic!

Tare-am vrut să o cunosc

Pe cea care m-a creat

Și acuma recunosc,

Drumul meu s-a încheiat.

Stau cu Aura la plajă

Eu, Roșcatul, pui de stea,

Parc-aș fi cuprins de vrajă

Chiar nimic nu aș mai vrea.

Poemul a mai fost publicat, dar acesta este revizuit, tocmai ca să îl pot integra în noua serie de poeme.

Sper să vă bucurați de năzdrăvăniile lui Rusty, care s-a acomodat cam greu în tovărășia mea, dar până la urmă totul a fost și este minunat!

După patru călătorii cu vaporul, îți spui la următoarea plecare că nici o surpriză neplăcută nu poate să apară.

Și totuși…

Surprizele, cele mai multe neplăcute, au apărut încă din momentul în care am parcat și au continuat până la plecarea spre casă. Despre aceste întâmplări nu vreau să scriu acum pentru că nu sunt sigură că interesează pe cineva, dar dacă totuși…scriu! Acum când îmi aduc aminte mă apucă râsul!

In cele cinci călătorii am vizitat zonele costale ale multor țări și/sau insule unele mai dezvoltate, altele aproape în pragul sărăciei.

Intr-un top 3 cele mai frumoase insule, le înșir așa: insula Roatan, St. Maarten și Curaçao. Despre insula Roatan nu am scris nimic niciodată (cred că a fost prima insulă vizitată și am amintiri de ambele feluri!). Despre Curaçao v-am spus, așa că să vedem de ce St. Maarten mi-a plăcut.

Are capitala la Philipsburg și aparține de regatul Țărilor de Jos. Este autonomă, cu parlament și prim-ministru, iar șeful statului este regele din Țările de Jos. Care a fost primul lucru care m-a impresionat cel mai tare?! Oamenii! Toți vorbesc trei limbi: olandeza, franceza și engleză, dar, deși olandeza este limba oficială, engleza domină. Apoi sunt oameni frumoși, foarte îngrijiți și nu este de mirare, pentru că insula se întreține din turism și comerț. Nu cultivă nimic, totul este importat din US. Un alt aspect care mi-a plăcut a fost relieful. Întreaga insulă este înconjurată și străbătută de dealuri acoperite cu vegetație specifică, cactuși și arbuști țepoși.

Însă atracția insulei este plaja Maho Beach. Plaja ca atare nu este cine știe ce spectaculoasă, o fâșie îngustă de vreo 40-50 m, cu nisip ocru-argilos și mulți bolovani. Și atunci de ce toată lumea se bulucește spre această plajă!? Pentru avioane!!!

Peste drum de plajă este aeroportul Princess Julianna, iar la interval de maxim zece minute aterizează un avion, care vine dinspre ocean peste plajă, planând destul de aproape de mulțimea aflată în delir. Cum aeroportul este mic, cred că există 3-5 avioane care fac aceste ture spre deliciul publicului. Vânzările de băuturi și mâncare bubuie.

Deși apa este limpede ca cristalul, nu am intrat în apă, aglomerația era cumplită, dar nici lângă plajă nu era mai bine, abia am găsit un petic de umbră, deci nu am fost foarte încântată. Altceva pe insulă nu am vizitat pentru că timpul de întoarcere pe nava se apropia cu pași repezi.

Au urmat insulele St Croix și US Virgin Islands. St Croix un dezastru. Nu am văzut nimic pentru că o întâmplare total neplăcută ne-a reținut în zona portului. Cealaltă insulă nu este nici ea mai dezvoltată, deși este teritoriu neîncorporat US. Am revăzut Amber Cove și San Juan din Puerto Rico. In Puerto Rico am mai fost de câteva ori și cu avionul, deci nimic nou!

Pe navă au fost multe evenimente organizate, n-aveai cum să te plictisești: concerte (cred că 4-5/seară!), teatru, la fel, seara, filme pentru copii și adulți, gym, piscine pentru copii și adulți, dar și seniori, baruri, magazine, restaurante. săli de jocuri. Lido market, deck 10, unde se servea mâncarea, raiul gurmanzilor și unde găsești aproape tot ce poftești. Deck 3-4 restaurantele unde luam cina în fiecare seară. Am mâncat (sau nu!?) tot felul de trăsnăi.

Următoarea croazieră va fi la începutul lui noiembrie, pe Carnival Celebration, iar în anul următor, pe Carnival Festivale.

Cred că este bine dacă vă spun și vouă ce am pățit cu blogul, în cazul că vi se va întâmpla și vouă, Doamne ferește!, să știți!

Pe la începutul lunii martie, am terminat articolul despre plimbările mele prin Caraibe. Urmez toți pașii și „publică”! Numai că articolul se posta tot pe o „ecoarta”, dar care era gol-goluț. Mai scriu niște baliverne și același rezultat.

Iau urgent legătura cu cei de la WordPress și le explic situația. Știți cât a durat!? Vreo 3 săptămâni, zeci de e-mailuri, precizări, capturi de ecran, o căruță de nervi, dar se pare că până la urmă i-am dat de capăt. Cel mai frustrant a fost că la fiecare email îmi răspundea altă persoană, de altfel bine intenționați toți.

Problema s-a dovedit a fi cele două adrese de email, care, habar nu am cum, și-au „schimbat” rolurile. Adrese care au conviețuit mulți ani fiecare la locul ei și dintr-o dată, ce s-au gândit ele, să-și schimbe locul. Ceea ce nici acum nu pricep este cum s-a întâmplat așa ceva, mai ales că luni întregi nici măcar nu am deschis blogul?! Poate voi înțelegeți, eu clar, nu!

Cert este că în curând voi scrie articolul „Cam târziu”, despre croaziera din toamnă, mai ales că se apropie cu pași repezi următoarea sau următoarele!

Pe la voi toate bune!?

Oare chiar mi-am recăpătat blogul?!

Vedem imediat!

Da, așa este! Pe masa mea de Crăciun nu au fost sarmale, iar restul bucatelor nu a contat oricât de apetisante au fost.

Dar înainte de a vă pune întrebări, aveți o brumă de răbdare să vă explic ce și cum. Știți de ce nu am avut sarmale?! Simplu: pentru că le-am mâncat pe toate înainte de Crăciun!

Nici o mâncare oricât de sofisticată ar fi nu-mi tulbură pofta de mâncare precum uraganul liniștea oceanului, ca sarmalele și iaurtul/ laptele acru. Și, credeți-mă, am mâncat în multe restaurante de top preparate sofisticate, dar….dragii mei, sarmaua este peste toate! Eu am plecat din România, dar țăranca din mine nu a rămas, ci m-a însoțit. După îndelungi căutări, am cumpărat o varză murată de peste 3 kg pe data de 21. Pe 22 am preparat găluștele, le-am pus la fiert cu ciolan afumat și până în seara lui 23 nu mai era nici una. Le-am mâncat pe toate! Asta e! „Boala” asta o am din copilărie când nu aveam opreliște în înfulecarea găluștelor până mi se făcea rău. Luam o pauză și de la capăt!

Ultimele trei sarmale scăpate ca prin minune, dar după ce au fost imortalizate, au alunecat ușor pe șoseaua gâtului!

Mirosul de varză murată m-a trimis în vremuri de demult, amintindu-mi de multe și de mulți.

Să revin la varza murată! Înainte de a pune sarmalele la fiert, mi-am adus aminte de o altă mâncare extrem de simplă, dar cu un gust de neegalat. Și pentru că aveam jumări, trebuia să încerc măcar s-o pregătesc, conștientă că va fi gătită pe o plită electrică cu apă de la dozator și nu pe o sobă cu lemne. Cum am procedat!? Am tocat mărunt miezul verzei, l-am clătit bine, l-am stors și l-am pus la călit într-o lingură de untură. Intre timp am tot picurat câte puțină apă caldă. Când a fost aproape gata, am pus o mână de jumări, piper și un praf de chimion. Am avut poftă!

Aceste mirosuri și mâncări m-au întors în timp, în anii în care toate lucrurile erau simple, iar oamenii mai aproape de natură, de esența vieții.

Cândva, demult, am scris un colind și pe care, recitindu-l azi, m-am regăsit în aceeași stare. Și totuși, unele lucruri nu se schimbă niciodată!

COLINDUL PRIBEAGULUI

Colindăm, colindăm,

Printre frunzele uscate,

Așteptând să vină iarna

Să le-acopere pe toate.

Colindăm prin amintiri,

Căutând un colț de rai

Să ne-astâmpere durerea

Adunată-n ani și ani.

Astăzi ești pribeag prin lume

Și-ai îmbătrânit,

Căutând un colț de rai…

Și-am găsit un colț de rai,

Undeva lâng-o pădure,

Dar atunci copil eram…

Și miroase-a lemn de brad,

Ars în soba veche,

Mere coapte rod în vis,

Căutând un colț de rai!

Până una-alta, aici este colțul meu de rai!

Să aveți parte de liniște, bucurii, de oameni dragi lângă voi și, mai presus de toate, să fiți sănătoși!

Crăciun binecuvântat!

Un an nou mai bun să aveți!

La mulți ani!

( încă lucrez la articolul despre croazieră!)

2025 este pe sfârșite din fericire pentru mine. După ce va înceta să mai existe, îl voi scoate definitiv din toate amintirile mele și-l voi arhiva alături de ceilalți doi „monștri” pe care nu doresc să-i pomenesc după numele lor niciodată. Le spun „urâții” sau ” ăia doi”, iar acum vor fi trei urâți sau trei monștri.

Nu știu cât ați băgat voi de seamă, dar eu cam n-am fost pe-aici. A, nu, nu! N-am fost ocupată cu cantități mari de comenzi, nici n-am scris tone de poeme sau povești. Comenzi nu mai primesc de vreun an, indiferent de sumele oferite.

Păi și-atunci, ce-ai făcut, se vor întreba unii dintre voi. Bună întrebare și încerc să răspund. Câte luni au trecut din anul acesta?! Zece?! Da, zece! Hai să vedem ce am făcut… în primele patru luni din an era să mor de două ori sau poate am și murit și-am înviat cel puțin o dată. Nu sunt sigură, doar zic și eu.

Ce s-a întâmplat de fapt?! Vă spun acum și încerc să fiu cât mai scurtă. Medicii mei de familie au considerat că sănătatea mea „trebuie îmbunătățită” și după câteva seturi de analize au hotărât să „corecteze” o anumită valoare (una singură!), deși nu era absolut deloc necesar și asta nu o spun eu, ci au spus-o alți medici, inclusiv medici din România. Am luat o primă șarjă de medicamente care a „corectat/scăzut” valoarea cam mult, dar a crescut o altă valoare, nu mult, dar a crescut-o. Mi-au prescris o nouă serie de medicamente, în doză dublă, ca să scadă noua valoare. Le-am îngurgitat vreo trei luni.

Plecăm de acasă să asistăm la un concurs de înot. Mi se face rău, cobor din tribună cu gândul să ajung la umbră. Mi-e tot mai rău, mă țin de balustradă și încerc să mă așez pe scări. Gata, din acel moment nu mai știu nimic. Când m-am „trezit” eram tot pe scări, doar că pe unele era o „băltuță” de sânge. Mi se spune că e al meu. Al meu!? „Ți-ai spart capul”, îmi spune o doamnă. Numai cinci copci am avut în dosul capului. Ajung la urgențe, analize peste analize, C.T. și nimic. Totul era în parametri normali. Concluzia?! O deshidratare severă cu demineralizare. Mă trimit acasă. Continui să îngurgitez pastile. Simt că nu e ceva bine, dar continui. La nici o lună, mi se face rău din nou în timp ce luam masa la restaurant. Evident că cineva a sunat la urgențe și toată „flotila” medicală de urgență s-a prezentat la fața locului. Din nou investigații, din nou…nimic. Refuz să merg la spital și, spre rușinea mea, mi-am pierdut bruma de politețe ce-o puteam avea atunci, expediindu-i din fața mea. Abia atunci am început să-mi pun întrebări, să mă documentez, să întreb, să cer păreri despre medicație. Concluzia a fost unanimă: nici unul din medicamente NU a fost necesar.

Problema este că la luni distanță eu încă o „trag” cu starea mea de sănătate. Sunt bine și nu prea și poate nu voi fi niciodată cum am fost. Nu vreau să dau sfaturi nimănui, dar când luați un medicament nou, documentați-vă, cereți și alte păreri. Dacă eu aș fi făcut asta…dar n-am făcut-o. Am avut încredere că sunt pe mâini bune și nu am fost.

In tot acest timp nu am ieșit din casă decât dacă a fost absolut necesar și niciodată neînsoțită. Teama de a nu cădea pe undeva încă mă urmărește și, probabil, mă va urmări multă vreme sau toată viața. Încă mai am din când în când episoade de rău, dar de intensitate mică. Problemă nu este dacă voi fi bine, ci când sau nu când, ci dacă…

Peste câteva săptămâni plec în croazieră. Sper să-mi fie bine, să mă bucur de călătorie și să vă regăsesc pe toți în bună stare!

Poate la anul va fi mai bine!

-din ciclul „Întoarceri în timp”

A trecut pe-aici un cuc

Și-l întreb așa-ntr-o dungă

-Unde oare să mă duc ?

-Colo jos lângă ierugă.

-Ce-o fi, frate, o ierugă ?!

Îl întreb pe zăbăuc

Însă el e pus pe fugă

Și tot strigă: cuc! și cuc!

Și pornesc înspre ierugă

Colo jos printre arini.

Strigă cucul de pe-o creangă:

-Printre flori mai sunt și spini!

Mă înțep la picioruș

Vreau să plâng, dar n-are rost.

De pe-o frunză-un greieruș

Mă privește ca pe-un prost!

-Ce-i cu tine, frățioare?

-De ierugă știi ceva?

-Uite-o colo sub răzoare…

De ce te-ar interesa?

Vreau să știu atâta tot

Ce flori fata culegea?

Și tot stau și mă socot

La ierugă ce făcea?!

IERUGA despre care fac vorbire aici este un loc mlăștinos, cu vegetație specifică, alimentat de un izvor care, puțin mai jos, formează un pârâiaș. Ieruga mea nu seamănă cu cea din DEX.

din ciclul „Întoarceri în timp”!

Stau la soare-s supărat.

Am găsit fântâna, casa,

Dar oricât am căutat

Coteciorul n-am aflat.

Coteciorul, casa mea,

Unde am dormit o iarnă.

Eu, născutul dintr-o stea

Și plecat în lumea largă.

N-o găsesc pe fata dragă

Fata ce m-a-ncondeiat.

Aveam o speranță vagă

Este clar, m-am înșelat.

Am crezut c-o fi pe-aici

Pentru că în seri geroase

Povestea pentru cei mici

Câteva povești frumoase.

Mă învârt încol’ și-ncoace

Să văd ce-o să mai găsesc.

Până vara nu se trece

Locul tre’ să-l părăsesc.

-Întoarceri în timp-

Tot umblând din poartă-n poartă

După casa cu fântână

A ajuns împins de soartă

Dup-o lungă săptămână .

Toate par la locul lor…

Casa e, fântâna este…

Uite mărul ăla chior,

Nimeni însă la ferestre.

Unde-or fi cu toții oare?

Am bătut atâta drum

Si prin ploaie și prin soare

Nici nu vreau să vă mai spun!

Unde-i fata asta, frate!?

M-a lăsat a nimănui

M-a-nvârtit într-o poveste

Iară ea și nu-i și nu-i.

Incotro oare s-apuc?

Unde oare s-o găsesc?

La Atlantic să mă duc?

Nu cred c-o să nimeresc !