Pictez peste urme cu roșu și-albastru,
Sting din trecut orice semn de dezastru
Sunt astăzi stăpână pe drum și pe gând,
Dincolo de tăcere… mă regăsesc cântând

Mă ridic din pământ, cu picioarele grele,
Dar cu duhul întins către hăuri de stele.
Chem forța lui Marte, oțelul încins,
Să ardă tot răul ce-n noduri m-a prins.

Ieșiți, umbre vechi, din ungher de tăcere,
Vă tai cu cuvântul, vă scot din putere!
Nu-i loc de blestem, nici de lanț moștenit,
Unde Lilith și Marte în cerc s-au unit.

Sunt stânca ce nu se mai lasă clintită,
Sunt flacăra neagră, de cer ocrotită.
Prin post și prin rugă, prin foc și prin fier,
Îmi iau libertatea ce-mi vine din cer.

Se rupe pecetea, se stinge amarul,
În cupa de aur îmi torn adevărul.
Sunt liber de umbre, de duhuri, de frică,
Puterea în mine din nou se ridică!

În venele de humă, un foc mocnit pulsează,
E Marte-n mers de taur, cu pasul greu și rar,
Pe câmpul de mătase el lumea-și desenează,
Dar poartă-n piept o rană, un vechi și sfânt calvar.

Din umbră vine Lilith, cu plete de tăciune,
Și-i suflă-n ceafă Marte, un dor de neînvins,
Nu-i poftă de putere, ci e o rugăciune,
Un strigăt de sălbatic, în trup de om cuprins.

Ea nu vrea stăpânire, el nu vrea să se plece,
S-au întâlnit în taină, la granița de vis,
Acolo unde dorul în sânge se petrece,
Iar cerul îşi deschide în taină mândru abis.

Ești stânca ce vibrează când noaptea se pogoară,
O forță ce nu știe ce-nseamnă „a ceda”,
Căci Lilith e scânteia ce-n tine se coboară,
Să-ți amintească, Marte, că lumea e a ta.

Nu ești un rob al sorții, nici sclavul unei legi,
Ești libertatea pură, sub mască de pământ,
Din cioburi de tăcere, tu singur te alegi,
Și-ți scrii destinul propriu, cu foc și cu cuvânt

Au ajuns și câmpurile s-au extins

Făr’ de-explicații, făr’ de-ngrădiri

Culori ce se așează, interiorul e cuprins

De roșu acum, venit-a-n pregătiri

S-au învârtit, s-au învârtit

Și chakrele maiastre

Și – au însușit și au vestit

E timpul unic, început de astre

a fost

si încă este!

cruciade, astre și extreme

mistere, trăiri celeste

depărtări, apropieri

unele rămân

A fost!

Garduri

Babe bete

Doctori

trandafiri

Frântă …

O altă poartă apare

albastră și clară

Vinerea cu izvoare

O face legendară

Rotiri și străluciri nemaivăzute

Zbor într-o lume cu destinații cunoscute

}

Flori albe, dese și catifelate

Misterioase, parfumate

Privesc sfioasa lună cum apare

pășind în întuneric, cu taină, cu mirare

E cerul rece, azi? Stelele – s mai aprinse?

Măslinii iar veghează, tăcerii-i scriu povești

Se scaldă diafana, primind daruri cerești

E noaptea iar un dor, un vânt nemuritor

Frunze țesute-n umbră șoptesc de zor

E liniște! Se mai strecoară iară acele ritmuri calde?

Sau luna doar se întreabă… Privind, călătorește

Un sentiment fără nume

răzbate prin furtuni și prin ploi

ajunge unde faptele multe

cultivă pacea, plecând din război

Străbate deșerturi și mări și oceane

păduri pline de brazi ce păzesc

semințe de gânduri fără de nume

Și-ncolțesc peste tot, noua lume trezesc

Privirea

Mintea

și inima ta

curajul ce dă sens

lingușeli ce se ofilesc

tăinele ce adăpostesc

câte gânduri vin firesc

Vrăjitoarea cu stelele se joacă,

Dansând în noaptea – întunecată
Cu glasuri de muzgată, vise rastălmacește
Ori împletești dorințe, ori recreezi poveste.

Tu cine ești?

Privirea-ți strălucește, răsai ca luna-n ape ,
Din vise izvorâte, din timpuri netăcute,

Blesteme dulci aduci, destine cunoscute
Le faci să pară taine, scoți inimi pietruite .

Secunde de magie, vorbesc de un destin,
Din veșnicii sumare,
Pe frunte pui cuvinte de alin,
Și – îmbraci puterea în mătăsuri rare.

Vrăjitoare, tu ești, nemuritoare,
În noaptea fără de sfârșit, visăm o stare.

vânt

luna din noapte

ape de munți

valuri de mare

ploaie și curcubeu

rouă în zori

Devin

las soarele

să îmi cunoască dorințele

să vadă preferințele

tresăriri știute

de zei cunoscute

cultivări-cristal

primăveri pe deal

Neasemuită

Devin

M-a trezit în miez de noapte 

Amintirea din trecut 

Așezată într-o iarnă 

Când văzui un nevăzut 

Rotund, alb cam transparent

În  mișcare dute vino

Chema întunericul 

Să danseze  step by step

Am vorbit cu Miazănoaptea 

Să-nțeleg cum a făcut 

De mi-a-nlocuit ea somnul 

Cu privirea peste tot

mă uit la cum ninge!

făr’ să-mi amintesc de mamă, de tată

de moarte și viață

observ fulgii cum cad,

cum se lasă atinși de aerul rece

albe cristale de gheață

pe paturi de lut!

e liniște!

afară e ger, în casă e cald

și tu îmi răstălmăcești gândurile

culorile se amestecă,

farmecul poveștilor tale

mă îndeamnă să mă alint

lumea, întristată de vreme

emană vibrații cam gri

providența îmi așează pe buze

lumini cu sofisticate memorii

trimit îmbrațișării tale

dorințe

îți admir curajul,

îți observ încruntarea

îți susțin viziunea

te doresc în tăcere

te ating fără grabă

îmi vorbești negrăind

te aud nevăzând

mă ridici neștiind

te iubesc, iubind

cerul,

marea,

zarea

barbatul,

scrisul,

delfinul

nici eu, nici tu

nu suntem, devenim albaștri

Unde se duc primăverile?

Florile ce înfloresc?

Gândurile nerostite

Din ce pământuri se clădesc?

Cum de iarba crește-o vreme?

Cum semințele-ncolțesc?

Cine spune dimineții

Cum și eu să mă trezesc?

Cine – adună vânturile?

În furtuni tăinuitoare?

Care curmă viețile,

Casele și „școlile”

În dilatația timpului,

În umbra vântului

Vieți muribunde

Mai așteaptă secunde

În strigătul nopții

La bătaia porții

Suflete se-întreabă

Cine-s trădătorii?

Nepăsânde ziduri

Așezate iute

Multe-au dărâmat

Nori la schimb au dat

De frică, de teamă

Uiți de frumos

Prin viscol, furtună

Te uiți în jos

Ridică privirea

Spre ceruri te uită

Gândul, revine

Tăcerea e mută

Sensibila moarte

Ce pare rece

Îți lasă destinul

Tu vrei să plece

O, lume, despici nevăzând

E forma de gând, atât

O formă de gând