Neîndoios, „Guvernul Bolojan” a căzut! Este dat jos cel ce-l dă jos pe Octavian Goga!
La București a fost dat jos, prin vot parlamentar, „Guvernul Bolojan”!
Ca român din teritoriile rupte de la România, nu-mi place să vorbesc și să aud de păcatele oricărui guvern al României.
Pentru că România este Țara noastră de la care noi, basarabenii, am fost rupți, este Țara noastră la care țin ca la tot ce am mai sfânt pe lumea asta și este Țara noastră la sânul căreia visăm să revenim și vom reveni!
În clipa asta însă sunt pus în situația de a pomeni de unul dintre cele mai mari păcate ale unui guvern al României, „Guvernul Bolojan” – păcatul de a atenta la ființa noastră națională prin dărâmarea statuilor și busturilor înaintașilor noștri!
„Guvernul Bolojan” este cel care și-a bătut joc de bustul lui Octavian Goga!
„Guvernul Bolojan” și majoritatea parlamentară (inclusiv PSD) care a votat legea Vexler antiromânească!
Anume exponenții acestui guvern și acestei majorități parlamentare s-au răstit, din nou, după zeci de ani de la destrămarea imperiului sovietic, la Eminescu, la Eliade, dar și la Biserica Ortodoxă Română și la martirii noștri care au apărat, cu prețul vieții, credința în Hristos și în veșnicia Neamului Românesc!
Doar bolșevicii au comis… și mai comit asemenea crime!
Noi le-am simțit – poate mult mai mult decât alții pe pielea noastră! – aici, în Basarabia furată și… rusificată (de asta suntem numiți încă „ruși” sau „putiniști” de mulți dintre frații noștri „europenizați” de dincolo de Prut!).
Neîndoios, „Guvernul Bolojan” a căzut!
Ce guvern și ce majoritate urmează la București?
Ce statui și ce busturi urmează să mai dați jos la București, la Iași, la Cluj, la Oradea și în toată Țara?!
Care guvern și care majoritate parlamentară de la București va mai îndrăzni să atenteze la statuile și la busturile din sufletele noastre?!
Cine urmează să vină și-apoi… să cadă?
Sturza Ion și interminabila „perioadă rușinoasă Șor” pe care o traversează Republica Moldova
Sturza Ion, de la București, își exprimă, în limbaj calchiat din rusă, bucuria de pe urma „unui dialog între autoritățile centrale și autonomia găgăuză”.
„„Dialog”-ul s-a primit”, scrie, înaripat, prietenul meu de pe Fb, fost prim-ministru.
„Găgăuzia are o șansă reală să pună capăt perioadei rușinoase „Șor””, precizează colegul meu de studenție ce anume „s-a primit” în legătură cu „Găgăuzia”.
Aș fi bucuros și eu ca „Găgăuzia” „să pună capăt perioadei rușinoase „Șor””!
Dar pentru ca „Găgăuzia” „să pună capăt perioadei rușinoase „Sor””, este nevoie ca Republica Moldova „să pună capăt perioadei rușinoase „Șor””!
Pentru că „perioada rușinoasă „Șor”” pe care ar trebui s-o depășească „Găgăuzia” își are începutul și a fost programată de statul Republica Moldova, conceput, de clasa ei politică de esență antiromânească, a se afla într-o permanentă „perioadă rușinoasă Șor””.
Doar într-o asemenea „perioadă rușinoasă Șor””, pe care Republica Moldova a fost programată, odată cu destrămarea imperiului sovietic, să o parcurgă la nesfârșit a fost posibilă adoptarea unei legi cu privire la o „autonomie găgăuză”.
Prin urmare, doar atunci când va fi anulată o asemenea lege monstruoasă, menită să asigure continuarea și permanentizarea stării diabolice de dominație rusească în acest teritoriu, va fi posibil ca găgăuzii „să se ocupe de economie, de problemele sociale și de renașterea națională”, cum scrie Sturza Ion.
Legea respectivă a fost gândită și adoptată de clasa politică antiromânească de la Chișinău cu scopul neadmiterii „renașterii naționale” a românilor și găgăuzilor basarabeni deopotrivă, dar întâi și întâi, cu scopul neadmiterii afirmării și recunoașterii identității românești a majorității populației din acest teritoriu rupt de la trupul României!
„Autonomia” băgată, prin această lege, în subliminalul grangurilor de la Comrat a fost sclipuită pentru a ne menține într-o interminabilă „perioadă Șor” de învrăjbire și îndobidocire a populației.
Câtă vreme vom tolera și vom acționa în baza acestei legi, toate „dialogurile” cu „autonomia găguzia” ni se vor „primi”, cum spune Sturza (de la rusescul „poluciti”, „polucitsea”, „polucilosi” etc.), dar nu ne vor reuși.
Menținerea unei legi cu privire la „autonomia găgăuză” nu înseamnă altceva decât menținerea Republicii Moldova într-o veșnică „perioada rușinoasă „Șor””.
Șoigu ne amenință?
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, ne amenință că Federația Rusă „este pregătită să intervină, dacă va fi necesar, pentru a-și proteja cetățenii din regiunea transnistreană”.
Mai mult: insul a precizat că Moscova analizează toate scenariile posibile, inclusiv opțiuni considerate „mai puțin probabile”.
Păi, cine i-a permis lui Șoigu, în vara lui 2019, când acesta era atunci pe post de ministru al Apărării la Moscova, să viziteze Tiraspolul cu câteva zeci de ofițeri ai armatei ruse după el (prima dată după 1991 când un ministru al Apărării rus a pătruns în teritoriul legal al R. Moldova pentru a-și vizita trupele de ocupație și a opera rotația cadrelor de conducere ale acestora, dar și pentru a înmâna ministrului Apărării din guvernul condus atunci de Maia Sandu așa-zisul „drapel de luptă transmisibil al forțelor armate ale Rusiei”!).

Cine v-a îndemnat atunci să mergeți, noaptea, la ambasada Rusiei pentru a bate palma cu trimisul lui Putin, Dmitri Kozak, în vederea guvernării comune cu Igor Dodon și șleahta lui politică, anti-națională și total a Moscovei?
Cine merge să guverneze cu ocupanții acceptând și primind și „drapelul lor de luptă”?

Nu v-ați gândit atunci la urmările catastrofale ale acestui pas de trădare națională?



„Podul Minciunilor” al lui Alecu Reniță

După mai multe atacuri murdare ale publicației obscure (securistice) Podul, promovată ani de zile de „verdele”, adică ecologicul și învechitul în rele manipulator Alecu Reniță, asupra Mitropoliei Basarabiei, dar și asupra echipei frontiste care s-a îngrijit exemplar de reactivarea și introducerea în legalitate a Bisericii Românești din stânga Prutului (lucru despre care au scris atât subsemnatul, cât și colegul meu Vlad Cubreacov: https://secareanu.wordpress.com/2023/02/17/atac-murdar-in-stil-securistic-al-pretinsului-ziarist-bucurestean-razvan-gheorghe-in-portalul-podul-ro-asupra-mitropoliei-basarabiei/; https://secareanu.wordpress.com/2025/11/30/operatiunea-podul-sau-razboiul-rece-intretinut-de-alecu-renita-si-valentin-dolganiuc-impotriva-romanilor-de-pe-ambele-maluri-ale-prutului/; https://cubreacovblog.wordpress.com/2024/02/02/podulusie-recidivanta-cazul-razvan-gheorghe/; https://rgnpress.ro/2023/02/vlad-cubreacov-podul-minciunilor-sau-cine-il-pune-pe-razvan-gheorghe-sa-minta/ ) iată că obscurii (anonimii și securiștii) autori ai respectivei fițuici (fără adresă oficială arătată în căsuța-i tehnică, dar înregistrată, de fapt, în dreapta Prutului, pe adresa de domiciliu a numitului Răzvan Gheorghe) își continuă „opera” de distorsionare și falsificare a realităților din Republica Moldova, proferând noi atacuri abjecte și injurii inclusiv asupra umilei mele persoane.


Constatând zelul și viteza halucinantă cu care numitul promotor și autor din umbră al „Podului minciunilor”, Alecu Reniță (vedeți imaginile), distribuie pe Fb asemenea denunțuri cu intenția vădită de a mă dicredita și a induce o imagine negativă a subsemnatului, îl atenționez pe acesta asupra următoarelor:

1. Când scrii punând în discuție aspecte legate de mișcarea de eliberare națională a românilor din teritoriile rupte de la România atacându-mă și insultându-mă, îți recomand să nu te ascunzi ca lașul, ci să-ți semnezi scabrozitățile cu numele tău (îți cunosc stilul de când îmi aduceai la ȚARA textele-ți cu pseudonim), adică să discuți cu mine și despre mine în chip deschis, onest și sincer, nu ca ipocriții și atacatorii din spate, așa cum făcea Roșca (văd că i-ai însușit strălucit metodele acestui ins foarte fricos).
2. Când vei îndrăzni să mai scrii despre mișcarea de trezire în conștiință a românilor basarabeni și trădătorii acestei mișcări, să scrii, cu numele tău, cum a zăcut, luni întregi, în 1988, în sertarele „Literaturii și Arta”, acolo unde lucrai și tu și unde Dabija Nicolae (Dumnezeu să-l ierte!) îți era șef, manuscrisul eseului „Veșmântul ființei noastre” al lui Valentin Mândâcanu, eseu care a declanșat practic această mișcare, dar pe care voi, „ecologiștii” de la respectivul săptămânal l-ați respins. A trebuit s-ajungă Dumitru Matcovschi pe post de redactor-șef al revistei „Nistru” ca această lucrare monumentală de apărare a identității noastre românești să vadă lumina tiparului în respectiva publicație datorită curajului manifestat de poetul Dumitru Matcovschi, strivit mai apoi de Ikarusul KGB-ului.
3. Dacă vei cugeta a scrie vreodată despre trădătorii mișcării românești din Basarabia, să nu uiți cumva să pomenești despre actele mârșave ale șefului tău de la „Literatura și Arta” săvârșite, chiar în anii de avânt ai mișcării noastre românești, în raport cu patriotul basarabean Nicolae Lupan, ziaristul de la Radio Moldova, refugiat în Occident în timpul regimului de ocupație sovietică, colaborator activ al postului de radio „Europa Liberă”, președinte al Asociației mondiale „Pro Basarbia și Bucovina” și unul dintre autorii, prietenii și sprijinitorii publicației „Țara” a Frontului Popular din Moldova, al cărei redactor- șef am fost. Cred că știi foarte bine că autorul emisiunilor denigratoare la adresa lui Nicolae Lupan, realizate, în stil bolșevic, la baștina acestuia, satul Cepeleuți din raionul Edineț, și difuzate în 1989 de postul public de televiziune, nu era altcineva decât colegul tău șef la „Literatura și Arta”.
4. Când vei catadicsi a te mai pronunța în legătură cu realitățile politice din Republica Moldova și uneltele Kremlinului din sânul puterii de la Chișinău, să explici doveditor de ce frate-tău, Iurie Reniță, ajuns ambasador la București, iar mai apoi deputat, a mers în noaptea de 7 spre 8 iunie 2019 la ambasada Rusiei, la braț cu alți granguri din coaliția ACUM, pentru a bate palma cu trimisul lui Putin la Chișinău, Dmitri Kozak, în vederea alianței de guvernare cu Dodon? De asemenea, să spui drept de ce frate-tău a votat în vara acelui an 2019, alături de toată șleahta pro-rusească a lui Dodon, pentru alegerea comunistei Zinaida Greceanîi în fruntea Parlamentului, pentru numirea comunistului și antiromânului Vladimir Țurcan în fruntea Curții Constituționale, pentru trecerea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea Parlamentului direct în mâinile lui Dodon etc., etc. Să ne mai spui, totodată, cu penița ta de jurnalist ecologist de ce frate-tău deputat nu a crâcnit nimic împotriva vizitei ministrului rus al Apărării Serghei Șoigu din vara aceluiași an 2019 la Tiraspol cu peste 40 de ofițeri de grad superior ai armatei lui Putin, vizită încuviințată și coordonată de guvernul Maiei Sandu în cadrul căreia ministrului Apărări din acest guvern i s-a înmânat așa-zisul drapel transmisibil de luptă al armatei ruse, iar întreg comandamentul armatei ruse de ocupație de la Tighina și Tiraspol a fost reînnoit cu cadre proaspete, zâmbitoare și dolofane până azi?! Și, în cele din urmă, să răspunzi lumii, adică întregului spectru unionist din Basarabia (ești unionist, nu-i așa?) de ce tu, jurnalistul ecologist și unionistul ipocrit de doi bani, nu ai ridicat atunci măcar un deget ca să te opui acțiunilor de trădător ale lui frate-tău deputat? De ce nu ai scris nimic ca să trezești atunci prostimea la realitate? De ce, lașule, nu te-ai dat, în semn de protest, cu curul de scările Parlamentului, unde se afla frate-tău, sau de scările Guvernului, unde se afla Maia Sandu?
5. Dacă vei mai dori să discuți cu mine despre caracterele tari ale mișcării românești din Basarabia, să spui curat aceleiași lumi, adică tuturor unioniștilor basarabeni, câți bani ai făcut și faci din toate proiectele „de mediu” (sunt cele mai bănoase, nu?!) pe care le derulezi ani la rând sub toate guvernările de la Chișinău? Spre exemplu, în anul 2021, când nepoată-ta se afla pe post de ministru al Mediului în guvernul PAS, funcționarii corecți și cu demnitate de la „Apele Moldovei” care s-au opus abuzurilor și ilegalităților administrației de acolo (exponentă a lui Plahotniuc și Șor, dar trecută la PAS) erau eliminați din funcție (se luptă până azi în instanțele de judecată pentru a-și recâștiga dreptul la muncă și pentru a-și apăra demnitatea profesională și omenească!), pe când tu, onegistul ecologist, derulai împreună cu această administrație criminală proiecte bănoase de mediu. Lașule!
6. În cele din urmă, când te vei apuca să-mi dai replica în fițuica securistă Podul, să-l sfătui pe Răzvan Gheorghe să elimine de pe frontispiciul fițuicii drapelul Statelor Unite ale Americii: de ce să fluturi drapelul americanilor când tu promovezi pe pagina ta de Fb enunțurile antiamericane ale neomarxiștilor (vedeți imaginile alăturate). Nu-i frumos, ipocritule! Te-ai supărat cumva că Trump a pus capăt finanțărilor „ecologiste” sau că l-a pus pe fugă pe sponsorul vostru dintotdeauna Soros? Și-apoi tu chiar crezi că americanii nu văd și nu știu cât de ipocrit ești tu, neomarxistule?

După ștabii armatei ruse de ocupație de la Tiraspol și Tighina, când va fi declarat indezirabil și Nicu Popescu?
Un pas salutar al Chișinăului, chiar dacă este unul întârziat: mai mulți ștabi din fruntea Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) au primit interdicție pe teritoriul Republicii Moldova. Printre aceștia se numără comandantul Dmitri Zelenkov, adjuncții săi Dmitri Opalev, Serghei Mașenko și Serghei Șirșov, șeful statului major Marat Iarulin, dar și Alexei Bogomolov, responsabil de schemele de finanțare ilegală.
Să înțelegem acum că președinta Maia Sandu, care, sunt sigur, a avut un rol hotărâtor în luarea deciziei de mai sus, s-a detașat cumva de poziția fostului ei ministru de Externe, Nicu Popescu (decorat de ea cu cea mai înaltă distincție a statului – Ordinul Republicii – și inclus de ea în primii zece din lista electorală a PAS-ului la ultimele alegeri parlamentare din 2025), față de rolul trupelor ruse de ocupație de la Tiraspol și Tighina, poziție care coincide perfect cu punctul de vedere al Federației Ruse pe marginea războiului de la Nistru din 1992 și care a fost exprimată „științific” de acesta la pag. 119 din teza lui de doctorat, susținută în 2009 la Budapesta?
Potrivit lui Nicu Popescu, nu Rusia (prin structurile ei militare și securistice) a declanșat războiul sângeros de la Nistru din 1992, ci „Guvernul Republicii Moldova”, armata rusă stationată ilegal la Tiraspol și Tighina având atunci un rol pacificator: ea nu a agresat Republica Moldova, ci a „intervenit militar” pentru a opri „ostilitatile”!
Vedeți aici citatul întreg din „teza științifică” a absolventului MGIMO (Institutul de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse) de la Moscova: „În 1992, Guvernul Republicii Moldova a început să se angajeze într-un scurt război cu autoritățile din Transnistria, în urma căruia au fost ucise aproximativ 1.500 de oameni. Ostilitățile s-au încheiat după o intervenție militară rusă a armatei a 14-a ruse de atunci staționată în Transnistria”.
Să mai înțelegem, de asemenea, că președinta Maia Sandu își toarnă acum cenușă pe cap, dezaprobând, abia azi, după aproape șapte ani de zile, decizia ei, din vara lui 2019, în calitate de prim-ministru al Guvernului ACUM-PSRM, de a încuviința vizita la Tiraspol a ministrului rus al Apărării S. Șoigu și a unui număr de câteva zeci de ofițeri ai armatei lui Putin, vizită care s-a soldat cu rotația și consolidarea comandamentului forțelor ruse de ocupație de la Tiraspol și Tighina, care, iată, abia azi are interdicție pe teritoriul Republicii Moldova?
E prea târziu, stimată doamnă Președinte al Republicii Moldova!
În același timp, zic, e mai bine mai târziu decât deloc, stimată doamnă Președinte al Republicii Moldova!
Rămâne să vedem acum ce veți face cu Ordinul Republicii pe care i l-ați înfipt în pieptul eroic al lui Nicu Popescu, cel care a lucrat eroic și dezinteresat, atâția ani la rând, în folosul unui stat străin, Federația Rusă, care ocupă militar până în această clipă o parte din teritoriul Republicii Moldova.
În același context, rămâne să mai vedem ce veți face cu grangurii separatismului banditesc de la Tiraspol și Tighina – Krasnoselski și ceilalți, inclusiv „ministrul” lui „de Externe” și restul uneltelor? Ei nu au „interdicție pe teritoriul Republicii Moldova”? O fi având cumva și cetățenia Republicii Moldova? Dacă nu puteți sau nu aveți cadrul legal necesar pentru a le institui interdicția, atunci sunt sigur că aveți toate reglementările legale pentru tragerea lor la răspunderea penală pentru crimele săvârșite împotriva statului.
Așa cum aveți, sunt sigur, tot cadrul legal necesar pentru pedepsirea grangurilor politici din interiorul puterii de la Chișinău, care au făcut și fac jocul separatiștilor pro-ruși de la Tiraspol și Tighina lucrând metodic, „științific” și dezinteresat în interesul Moscovei.
Preotul Ioan Ciuntu, „spărgător de gheață” al Kremlinului?

Iată ce și-a dorit el, provocator și subversiv, pe Fb, în Sfânta zi a Învierii:
„Mi-aș fi dorit să fiu un „spărgător de gheață” între cele două Mitropolii, așa cum suntem în această imagine, pentru PACEA și UNITATEA Bisericii, pentru noi, cei de un neam și de o credință…”
Deci, insul recunoaște că nu este cu Biserica Neamului, Mitropolia Basarabiei, trup din trupul Bisericii Ortodoxe Române! Noi știm asta de mult timp: niciodată preotul Ioan Ciuntu nu a recunoscut Mitropolia Basarabiei, nu a aderat la ea și nu face parte din ea până în această clipă.
Doar unul străin de Biserica Neamului Românesc poate considera, în chip blasfemitor, că Mitropolia Basarabiei este rece și înghețată!
Doar un vrăjmaș al Bisericii Neamului Românesc acționează ca un „spărgător de gheață” în raport cu Biserica Neamului Românesc!
Doar un hulitor al Bisericii Neamului Românesc poate să pună pe picior de egalitate Biserica Neamului Românesc cu o structură ecleziastică necanonică, de ocupație străină, care nu recunoaște identitatea noastră românească, care promovează în chip anticreștinesc ideologia moldovenistă a regimului stalinist de ocupație.
Or, la ortodocși, Biserica este una cu Neamul! Adică noi, românii din teritoriile rupte din trupul României, avem o singură Biserică, cea românească!
Doar un agent în sutană al structurilor moscovite poate ignora cu bună-știință canonul 34 apostolic, a cărui esență a fost explicată temeinic de PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în scrisoarea, din 1993, adresată Patriarhului Alexei al Rusiei, după ce acesta s-a împotrivit reactivării Mitropoliei Basarabiei.
„Acesta, scria Patriarhul nostru, stabileşte modalitatea de conlucrare între „episcopii fiecărui neam” şi statorniceşte principiul sinodalităţii în cadrul unei etnii bine definite. Se prevede aici ca episcopii fiecărui neam să aibă un Întâistătător al lor, pe care să-l consulte, iar acesta să hotărască împreună cu ei lucrurile mai importante. Acest principiu canonic fundamental în conducerea bisericească ortodoxă s-a perpetuat de-a lungul istoriei, în ciuda tendinţelor imperiale de hegemonie romano-bizantină sau de altă natură, şi el este valabil şi azi în toate Bisericile autocefale, care nu fac abstracţie de realitatea istorică a unui popor sau neam. Aşa se explică faptul că, în majoritatea cazurilor, însăşi titulatura oficială a Bisericilor Ortodoxe autocefale conţine numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte Biserica respectivă. De aceea, pretenţiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicţie peste ortodocşi de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral”.
Deci, doar „spărgătorii de gheață” ai FSB-ului continuă să plutească nestingheriți și azi prin Basarabia tulburând sufletele și mințile oamenilor.
Pentru pace între unioniști, să-i facem o pensie mai mare lui Valentin DOLGANIUC!
Văd că internetul tună și tună cu Lista privilegiaților a lui Alecu Reniță, citită de Valentin Dolganiuc.
Știți care-s concluziile trase de mine după ce am parcurs-o?
1. Întâi și-ntâi, am înțeles că în lista respectivă nu a fost inclus nici un om de creație care a participat activ la protestele anticomuniste din iarna-primăvara anului 2002, organizate de PPCD, cum ar fi: distinsa interpretă de muzică românească, Maria Sarabas, care mai deținea atunci și funcția onorifică de președintă a Organizației femeilor creștin-democrate; cunoscutul pictor Anatol Rurac, inimosul nostru bucovinean care nu a lipsit de la nici una dintre zecile și sutele de manifestații anticomuniste de atunci, inclusiv cele de pe timpul nopților la rând în Orășelul libertății din fața Președinției; talentatul compozitor Timofei Tregubenco, un acordeonist desăvârșit, aranjor inspirat și, mai presus de toate, un artist care i-a susținut, aproape în fiecare seară, de pe scena improvizată, pe protestatarii din Orășelul libertății, dăruindu-le profunde și autentice emoții împreună cu distinsa sa soție, interpreta Lidia Tregubenco și alți artiști; frumoșii membri ai ansamblului „Ștefan Vodă” în frunte cu Tudor Ungureanu; tinerii interpreți din formația Ozon etc., etc. Ce să-i faci, frontiștii inimoși și adevărați niciodată (mai ales azi!) nu s-au bucurat de privilegii, din contră todeauna au fost stigmatizați, puși la zid, învinuiți de toate relele de toate regimurile începând cu cel sovietic.
2. Am mai înțeles de asemenea care este adevărata cauză care i-a determinat pe unii dintre prietenii și prietenele mele de pe Fb să mă elimine din listele lor de prieteni, invocând fel de fel de pretexte (în comentarii aprinse pe Fb), mai ales cel legat de accentele critice pe care le puneam în postările mele față de președinta Maia Sandu și PAS (cum ar fi cele din ultimele campanii electorale prezidențială și parlamentară din 2024 și 2025). Una dintre acestea este, de exemplu, fosta mea colegă de la Radioteleviziune, regizoarea Lidia Marcu, prezentă în „lista viagerilor” cu numele „Lidia Marco”. E un bun prilej acum să îi rog pe toți cei care se simt incomodați de prezența, mai ales din întâmplare, a numelui subsemnatului în listele lor de prieteni Fb, să mă elimine de acolo neîntârziat pentru a nu-mi lua asupra mea și păcatul lipsirii voastre de privilegii și pace viageră.
3. În vederea înlăturării noianului de suspiciuni ce s-a ridicat odată cu dezvăluirea de către omul de creație Alecu Reniță (evident, prin intervenția constructivă și total dezinteresată a inginerului agricol Valentin Dolganiuc) în rândurile „intelectuale” din stânga Prutului, cred că s-ar impune cu necesitate să ne iertăm unii pe alții (mai ales că suntem în preajma marii sărbători a Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos!) pentru a instaura pacea și buna înțelegere între toți cei care ne răspundem ca români și care considerăm că reprezentăm spectrul unionist din Basarabia. Pentru asta s-ar cădea ca puterea actuală să intervină imediat cu ajustările de rigoare la legislația în vigoare astfel încât să fie întroduse în buclucașa listă a privilegiaților și numele sonore ale celor doi dezvăluitori de viagere – Alecu Reniță și Valentin Dolganiuc (am înțeles că omul este nemulțumit de pensia mică pe care i-au fixat-o autoritățile și caută să se războiască cu toți privilegiații; am putea să facem o chetă noi, românii basarabeni, să ne unim punând mână de la mână ca să-i plătim noi o pensie ceva mai mare doar să fie pace și liniște între noi pentru a ne putea realiza idealurile naționale de reîntregire!), eventual, și pe cel al lui Ion Hadârcă (mare nedreptate că lipsește cu desăvârșire din lista cu pricina!) sau chiar și pe alte nume luptătoare din BUN, din PUN, din PRN sau din alte entități reîntregitoare din cadrul „primului Parlament” și al „votanților Declarației de Independență”.
4. În afară de asta, cred că ar trebui ca Parlamentul de la Chișinău să instituie în regim de urgență o zi de lectură obligatorie de către toți cei care se consideră intelectuali ai Basarabiei a neuitatului articol al lui Mircea Eliade „De ce sunt intelectualii lași”! Sunt sigur că Igor Grosu, cahuleanul meu îndrăgit, ar fi cel dintâiul dintre intelectuali care ar citi articolul dat și m-ar susține în acest sens.
Doar astfel am putea consolida spectrul unionist basarabean în condițiile vitrege pe care le îndurăm astăzi din cauza escaladării evenimentelor tragice din Orientul Mijlociu.
Kremlinul își freacă palmele de plăcere și bucurie: „românii nu mai au încredere în Republica Moldova”!
Este trist să aud tot mai multe reacții ale fraților români din dreapta Prutului de felul acesta:
„Noi suntem obligați să dăm moldovenilor, să dăm ucrainenilor…”.
Am înțeles că au fost lansate deja și rezultatele unor sondaje care arată că „românii nu mai au încredere în Republica Moldova”.
Știți ce mă doare auzind una ca asta?
Ca român din Basarabia, adică „moldovean”, cum sunt numit dincolo de Prut, mă doare inima pentru că tot mai mulți frați din România cad, inconștient, într-o capcană uriașă: ați ajuns să ne tratați pe noi, „moldovenii”, adică românii din teritoriile românești furate, ca și pe „ucraineni”, deci, ca pe niște străini, fără a face distincția între românii din aceste teritorii și cei care au furat aceste teritorii!
La asta ne-au adus de fapt narativele antiromânești promovate ani la rând de guvernările neomarxiste de la București și Chișinău și organele lor oficiale de presă (unul dintre acestea fiind TVR Moldova care emite la Chișinău)!
Din păcate!
Kremlinul își freacă palmele de plăcere și bucurie.
Feminismul aberant promovat de președinta Maia Sandu și actuala guvernare PAS, prin ideologia neomarxistă de stânga, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce constituie un stereotip discriminatoriu și duce la stoparea și reducerea nașterilor de copii!
Am ajuns s-o auzim și pe asta:
„În Moldova, 30% dintre tați nu se implică deloc în îngrijirea copiilor”, titrează agențiile de presă azi, mai ales cele ale puterii!
Revolta vine, bineînțeles, de la „o ministră”, cea a muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru.
Suntem îndreptățiți, mai ales noi, bărbații, să o suspectăm pe respectiva ministră feministă că a umblat și umblă cu ochii după toți bărbații din RM să vadă ea și să se convingă personal câți dintre aceștia își exercită „dreptul la concediu de îngrijire a copiilor” și cum își exercită ei acest drept, concluzie pe care o tragem după ce am sorbit și motivarea aserțiunii acuzatoare de mai sus, precizată de ministra Natalia Plugaru în contextul conferinței la nivel înalt privind drepturile sociale – Carta Socială Europeană, organizată la Chișinău:
„Deși în Republica Moldova ambii părinți au dreptul la concediu de îngrijire a copiilor, nu toți tații fac uz de această oportunitate. În ultimii zece ani a crescut procentul celor care participă la educarea copiilor, însă aproximativ 30% dintre ei nu se implică deloc în acest proces”, spune ministra.
Sigur că „nu toți tații fac uz de această oportunitate”, stimată doamnă ministru!
Nu o fac pentru că tații, prin tradiție, merg să-și caute de muncă pentru a aduce banul acasă!
Prin urmare, halucinanta constatare-acuzație a ministrei este una păguboasă și generatoare de suspiciune și ură în rândurile cetățenilor acestui stat întrucât este bazată pe un fals grosolan: dacă un tată „nu face uz” de „concediul pentru îngrijirea copilului”, ci muncește din greu sau este mereu în căutatrea unui loc de muncă pentru a asigura traiul decent pentru familia sa, nu înseamnă nicidecum că el „nu se implică deloc în îngrijirea copiilor”!
Din contră, este implicat total în procesul de îngrijire și susținere a familiei sale.
Cred că ar fi mai bine ca droaia de „președinte” și „ministre” ale PAS, care guvernează de atâția ani în stânga Prutului să se îngrijească întâi și întâi de problema fundamentală cu care ne confruntăm în această clipă, problema demografică: din zi în zi și din an în an rămânem fără copii în Republica Moldova, se închid școlile și grădinițele pentru că nu se mai nasc copii, satele noastre rămân fără copii, familii întregi pleacă peste hotare sau nu își mai doresc urmași pentru că nu au condiții normale pentru întreținerea copiilor sau preferă ca urmașii lor să se nască într-o altă țară decât Republica Moldova etc., etc.!
Asta este, stimată doamnă ministru PAS, principala cauză a „neîngrijirii copiilor” în Republica Moldova, dar nu „neimplicarea taților” în îngrijirea lor!
Feminismul aberant promovat de președinta Maia Sandu și actuala guvernare PAS, prin ideologia neomarxistă de stânga, impusă nouă de structurile neomarxiste de stânga din afară, prezintă bărbații drept agresori și duce de fapt la stoparea și reducerea nașterilor de copii!
Acest abuz se constituie într-un stereotip discriminatoriu, care generează în definitiv încălcarea drepturilor bărbaților, stâlpii familiilor!
Voi, deci, sunteți cauza adevărată, pentru că politica voastră și a stăpânilor voștri din exterior are drept scop distrugerea celei mai importante instituții a unei societăți democratice și prospere – familia!
Dezuniții de la Chișinău și București
Sunt îngrijorat, ca niciodată, în aceste clipe de flăcările războiului de sub coastele Basarabiei, declanșate de Rusia în Ucraina.
Sunt îngrijorat, așijderea, de focul aprins în Orientul Mijlociu de Israel și SUA.
Dar și mai îngrijorat sunt acum de flăcările din interiorul României, de flăcările războiului dintre români și români după un vot care ar fi avut loc, ieri, în Parlamentul de la București la cererea lui Nicușor Dan sau a CSAT-ului pe marginea nu știu cărei cereri a lui Donald Trump referitoare la folosirea bazelor americane de pe teritoriul României pentru operațiuni militare asupra Iranului.
Grupările exponente ale internaționalismului liberal, neomarxist și globalist, care guvernează azi la București, au acționat de așa manieră încât au transformat cererea, clasificată, a blondului de la Casa Albă, pe care l-au beștelit în fel și chip până în ultima clipă, în prilej și motiv de a se gudura scârbos pe lângă el, dar și de a lovi, în chip laș și ipocrit, în opoziția reprezentată de AUR, exponenta curentului conservator suveranist, care vine tot dinspre blondul de la Casa Albă, pentru că s-au abținut în a susține prin vot „chestiunea lui Nicușor Dan” privind demersul secret al lui SUA.
În același timp, un segment minuscul, și mai înfocat, este gata să-i sfâșie și mai tare pe cei de la AUR pentru că nu s-au pronunțat, clar și tranșant, împotriva sus-numitei cereri a SUA adresată Bucureștiului, catalogându-i pe aceștia drept „trădători”, „lași” sau „securiști”. Nu i-am văzut pe furioșii segmentului în cauză să-și emane aceeași furie față de crimele lui Putin în Ucraina sau față de acțiunile criminale ale rețelelor Kremlinului din stânga Prutului. Din contră, unul dintre aceștia susținea zilele trecute asemenea acțiuni împotriva Mitropoliei Basarabiei. După asta, ca să vezi, la câteva zile îl văd apărut intervievat, bineînțeles, în podcastul Nataliei Morari.
Așa stând lucrurile, mă întreb ce facem noi, dezuniții din teritoriile românești furate de fosta URSS și mai ales cei din teritoriile românești stăpânite azi de Ucraina, care-și bate joc de români?
Cum să ne unim dacă dezunirea noastră vine întâi și întâi din dezunirea voastră de la București?
Ce-ați făcut voi din România noastră cu care nădăjduim din tot sufletul să ne reunim?
Nădăjduim încă să revenim la sânul Patriei!
Fals „StopFals”!
Portalul stopfals.md, lansat încă în 2017 de Asociația Presei Independente de la Chișinău pentru a lupta „împotriva informației false și tendențioase”, se preface a combate falsurile propagandei ruse despe „conflictul de pe Nistru în 1992” publicând zilele acestea o „analiză” întitulată „FALS: R. Moldova a agresat militar regiunea transnistreană în 1992, iar Armata a 14-a rusă nu s-a implicat în război”.

Este salutar faptul că respectiva entitate media se ocupă de combaterea falsurilor emise de uneltele Kremlinului, mai ales de cele legate de agresiunea militară a Rusiei asupra Republicii Moldova din 1992!
Mă întreb însă de ce falnicii jurnaliști analiști de la acest portal omit să spună adevărul până la capăt despre toți autorii falsificării realităților legate de provocarea acestei agresiuni militare împotriva basarabenilor?
Este minunat, stimați colegi ziariști, că încercați să scoateți în evidență minciunile sfruntate despre această tragedie lansate de uneltele media pro-ruse de la Tiraspol, Moscova sau Chișinău!
În același timp, este trist și dezonorant faptul că evitați să atingeți falsurile despre razboiul din 1992, în care și-au dat viata circa 400 de apărători ai Republicii Moldova, puse la cale și promovate cu rea-credință de uneltele rusești aflate chiar în vârfurile actualei puteri de la Chișinău în frunte cu președinta Maia Sandu!
În acest context, mă întreb: de ce oare îl scoateți din șirul de falsificatori pe cel mai aprig falsificator al evenimentelor din 1992, și anume ministrul de Externe al Maiei Sandu, prezent și pe lista PAS la parlamentarele din 2025, Nicu Popescu, decorat de Maia Sandu cu Ordinul Republicii, tot el emisar al Maiei Sandu acum pe la porțile Uniunii Europene?
Or, acesta lucrează metodic și „șttințific” în favoarea Rusiei de mulți ani, dar mai ales din anul 2009, când își susținea „teza de doctorat” la Budapesta în care afirma, la pag. 119, că în 1992 guvernul de la Chișinău a atacat Tiraspolul, iar „ostilitățile” Chișinăului împotriva Tiraspolului au fost oprite datorită intervenției armatei a 14-cea ruse pacificatoare (această teză a sa „științifică” fiind în strictă concordanță cu poziția oficială a Rusiei potrivit căreia de declanșarea „conflictului” de la Nistru se fac vinovați guvernul de la Chișinău controlat de „naționaliștii români din Frontul Popular” și România)!


De ce ascundeți aceste adevăruri și mai ales adevărul că președinta Maia Sandu a fost cea care l-a sprijinit pe Nicu Popescu în cele afirmate de el (nu le-a combătut niciodată!) și îl sprijină în continuare?
Ca ziarist, nu cred că voi, cei care vă lăudați că puneți stop falsurilor împrăștiate de propaganda rusă, nu ați citit cele semnalate de subsemnatul de-a lungul anilor!
Nu cred că nu ați știut!
De asta conchid: sunteți falși luptători împotriva falsurilor propagandei rusești!
Doar niște falși luptători cu falsurile (înțeleg că sunteți susținuți financiar pentru „lupta” voastră!) îl pot ascunde pe principalul falsificator (din sânul puterii!) al evenimentelor tragice din 1992 care afirmă negru pe alb că „R. Moldova a agresat militar regiunea transnistreană în 1992”!
Este o crimă să admiți lipsa controlului loturilor de lapte din Ucraina mai ales acum, pe timp de război!

„Controalele loturilor de lapte din Ucraina au fost reduse”, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Sunt verificate doar importurile în vrac, precizează aceasta.
De ce să „reduci controalele”, mai ales ale laptelui intrat la noi dintr-o țară străină, când noțiunea și acțiunea de „a controla” presupun „supraveghere continuă”?!
Prin urmare, „controlul”, mai ales al laptelui destinat consumului și care are o urmare directă asupra sănătății populației, trebuie să fie unul deplin, obligatoriu și continuu din partea agenției respective pe care noi o plătim ca să existe și ca să-și desfășoare activitatea în conformitate cu atribuțiile și cu normele în vigoare!
Or, „a reduce controalele” înseamnă lipsă de control, încălcare de lege și pericol pentru sănătatea populației!
Controlul, oricare ar fi el, ori este ori nu este.
Vă imaginați ce-ar însemna ca un șofer „să reducă controlul asupra mașinii” sau un pilot „să reducă controlul asupra avionului”?
Este o crimă să admiți lipsa controlului loturilor de lapte intrate la noi mai ales acum, pe timp de război, și mai ales pe timp de război într-o țară ca Ucraina.
3 martie 2026
Bombe deasupra Teheranului: A. Șalaru eliberează Iranul! Tot el, posibil succesor al ayatollahului Ali Khamenei și viitor lider spiritual al poporului iranian!
În legătură cu situația tot mai dramatică din Orientul Mijlociu și cu informațiile contradictorii privitor la starea alarmantă în care s-au pomenit mai mulți români aflați acolo (inclusiv români din stânga Prutului!), suntem îndreptățiți a ne întreba și a exprima următoarea îngrijorare:
– Știe cumva cineva unde se află în aceste clipe fostul ministru al Apărării de la Chișinău, Anatol Șalaru, sau care ar fi împrejurările în care proeminentul nostru „luptător pentru libertatea Iranului” ar fi fost surprins de atacurile israeliano-americane asupra Iranului și respectiv de atacurile Iranului asupra Israelului și unor ținte americane sau NATO dintr-un șir de țări din Orientul Mijlociu, dar – se aude! – și din Europa? Întrebarea și îngrijorarea noastră sunt motivate de emoțiile pe care le-am încercat cu toții acum trei săptămâni când falnicul nostru „luptător pentru libertatea Iranului” transmitea în direct de pe „câmpul de luptă” cum luptă el, din inima Germaniei, „pentru libertatea Iranului”, noi, românii de pe ambele maluri ale Prutului, rămânând pur și simplu cutremurați de vâltoarea bătăliei pe care o înfrunta eroic Anatol Șalaru, care reușea totuși (probabil, în dramaticele secunde de răgaz!) să ne informeze, pe Fb, cu lacrimi pe obrazu-i dogoritor din cauza fierbințelii luptelor în aprigă desfășurare, următoarele: „Stimați prieteni, astăzi îmi sărbătoresc ziua de naștere la Berlin, alături de luptătorii pentru libertatea Iranului. Vă mulțumesc din suflet pentru urările frumoase și pentru gândurile bune. Iranul va fi liber!”.

– Întrucât moartea, confirmată oficial deja de Iran, a ayatollahului Ali Khamenei declanșează cea mai sensibilă criză internă din această țară, regimul de aici neindicând încă public un eventual succesor al acestuia, iar informațiile de la fața locului sunt dintre cele mai contradictorii, vrem să știm dacă au un suport real zvonurile precum că, în acest vid clar de autoritate, Corpul Gărzii Revoluționare Islamice – principala forță militară și de securitate a regimului iranian, care are un rol decisiv în desemnarea noului lider spiritual al iranienilor, ar avea în cărți candidatura concetățeanului nostru, „luptător pentru libertatea Iranului”, Anatol Șalaru, pentru această funcție supremă în ierarhia puterii din Iran?
– Dacă zvonurile în cauză au măcar un cât de mic suport real, am fi curioși totuși să aflăm de la eventualul succesor (Anatol Șalaru) al conducătorului islamic al Iranului, ucis ieri de israelieni și americani, dacă ar fi gata, el, Anatol Șalaru, să intervină hotărât și imediat, în numele poporului iranian, pe lângă cancelarul german Friedrich Merz, întors zilele trecute, fericit, din China, cerându-i acestuia explicații în legătură cu lipsa totală de reacție, atenție și sprijin real din partea Chinei față de partenerul său strategic Iran, aflat în vădită dificultate după atacurile cu bombe ale Israelului și SUA asupra lui. Respectivul nostru interes apare în contextul în care „lupta pentru libertatea Iranului” a fost dusă exemplar de neînfricatul nostru „luptător pentru libertatea Iranului”, Anatol Șalaru, tot el posibil succesor al ayatollahului Ali Khamenei, chiar pe „câmpul de luptă pentru libertatea Iranului” din centrul Berlinului, adică din Germania! Evident, în același context, pământeanul nostru, eventualul viitor lider spiritual al poporului iranian, Anatol Șalaru, ne-ar putea ajuta să dezghiocăm și noi un alt mister al tragicelor evenimente din Orientul Mijlociu, și anume: de ce Rusia lui Putin, un alt partener strategic al Iranului, dar și al Chinei, și-a pus coada între picioare și nu sare, în aceste clipe, să apere Iranul de bombele Israelului și SUA?
Evident, am fi nespus de bucuroși ca „punctele pe azi” arătate mai sus să le auzim elucidate de „luptătorul pentru libertatea Iranului” Anatol Șalaru, tot el eventual conducător islamic al Iranului, chiar în emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, acolo unde acesta este invitat, ani și zile la rând, pe post de expert, să puncteze, ayatollahic, lupta pentru libertatea popoarelor, pare-se și a românilor. Eventual, pe post de moderator ar fi indicat să-l avem pe un alt ayatollah – Mădălin Necsutu. Bineînțeles, pentru o mai profundă înțelegere de către noi a „luptei pentru libertatea Iranului”.

1 martie 2026
Facebook, co-autor al crimelor online de înșelare a populației?
De câteva săptămâni bune Fb-ul ne inundă cu reclame înșelătoare care promovează pretinse „oportunități de investiții”.
Se vede cu ochiul liber cum criminalii din umbrele online-ului imită identitatea vizuală a unor instituții financiare și mass-media și folosesc în mod abuziv numele și imaginea unor personalități publice (regretatul fost președinte Mircea Snegur, de exemplu) pentru a crea aparența de credibilitate și a-i convinge pe creduli să investească bani pe platforme fictive.

Evident, utilizatorilor li se promit câștiguri rapide sau randamente garantate, fiind creată impresia unei investiții sigure și aprobate oficial.
Escrocii încearcă să ademenească lumea cu metode criminale, cum ar fi: invocarea unor programe guvernamentale inexistente sau a unor „proiecte inovatoare” de sprijin financiar; prezentarea unor „mărturii” fabricate sau documente falsificate; clonarea unor site-uri oficiale și publicarea de imagini sau videoclipuri modificate; mesaje de tip „ofertă limitată”, însoțite de presiuni pentru transferuri imediate de bani etc. – tactici înșelătoare pentru a crea o stare de urgență și a câștiga încrederea victimelor astfel încât acestea să fie puse în situația de a divulga date bancare, coduri de confirmare și în cele din urmă să efectueze plăți…
Abia astăzi, autoritățile Republicii Moldova (Comisia Națională a Pieței Financiare, de exemplu) ne avertizează, cu jumătate de gură, „asupra unor platforme false de investiții promovate online”, subliniind că „informațiile prezentate în aceste reclame sunt false, iar scopul real este obținerea datelor personale și financiare ale victimelor sau determinarea acestora să transfere bani către conturi controlate de escroci”!
A venit și peste mine o asemenea „publicitate”, dar nu i-am căzut pradă, ci am raportat-o imediat Fb-ului, așa cum ne îndeamnă acesta prin „standardele comunității” sale.
Ce credeți că mi-a răspuns Fb-ul?
Mi-a răspuns, acum două zile, la 18 februarie, ceea ce vedeți în imagine: „Nu am șters reclama”!

Fb-ul a refuzat, deci, să pună capăt unei crime online, chiar dacă suntem tratați în chip fariseic cu îndemnurile lui libidinoase de felul: „Asemenea informații (adică, „rapoarte” – n.n.) ne ajută să îmbunătățim integritatea și relevanța publicității pe Facebook”.
Dacă această rețea online a refuzat, absolut neîntemeiat, să șteargă reclama menită să înșele milioane de oameni, înseamnă că aceasta este plătită din gros de escroci și are interesul ca în capcana criminală a acestora să nimerească cât mai multe victime, adică este co-autor al crimei!
În contextul dat, ne întrebăm:
1. De ce instituțiile abilitate ale Republicii Moldova admit comiterea unor asemenea crime de către platformele online, în cazul dat Facebook, neluând nicio măsură legală în vederea tragerii lor la răspundere penală?
2. „Patriot”-ul Maiei Sandu, acest „Centru național de apărare informațională și combatere a propagandei”, plătit cu bani grei din buzunarele cetățenilor, cu ce se ocupă dacă sub nasul lui au loc crimele de jefuire a populației prin înșelăciune și dezinformare online? Parcă așa spunea Maia Sandu în motivarea ei, pompoasă și arogantă, de la fondarea entității respective: „Centrul PATRIOT va avea misiunea de a coordona politica statului în domeniul securității informaționale și de a combate dezinformarea la nivel național”? Acest „Centru” se ocupă doar de cenzura politică și de marginalizarea și înlăturarea vocilor care nu sunt pe placul puterii?
3. De ce statul Republica Moldova admite ca o rețea ca Facebook să practice cenzura politică interzicând și eliminând, sub pretexte supte din deget, din fluxurile de noutăți materiale care nu convin regimurilor politice de aici și din afară, dar tolerează crimele de felul celei descrise mai sus ziua în amiaza mare?
Ne-ați speriat și umilit cu „încălzirea globală”, cu „schimbările climatice” și cu toate ideologiile voastre satanice, dar nu v-a ieșit nimic!

Ieri ne-ați speriat din nou…
Ne-ați spus, în chip alarmist, să stăm acasă, să nu ieșim, să nu mergem la școală… etc., etc.
V-ați deprins a ne lua cu tot felul de „avertizări”: „de cod roșu… cod portocaliu…. cod galben de vreme rea” etc., etc.
Ați deprins năravul prost de a băga frica în populație prin toate instrumentele care vă sunt la dispoziție: serviciile meteo, dar mai ales presa!
În ultimele zile, nu am auzit la niciun post TV sau radio să ne bucure pur și simplu și să ne spună adevărul curat: afară e iarnă frumoasă, așa cum ne-am dorit-o de mai mulți ani!
Nu e „cod roșu de vreme rea”! E pur și simplu iarnă-adevărată!
V-ați deprins să semănați panica și frica, ca în pandemie.
V-ați deprins să restricționați, nu să bucurați!
Pentru că vremea de afară nu e rea, ci e bună, că ninge frumos, ca în poveștile lui Creangă și în poemele pline de lumină ale lui Eminescu sau Alecsandri.
V-ați deprins să vorbiți cu noi în tot felul de „coduri de vreme rea”, ați uitat să vorbiți cu noi în codurile bucuriei!
Ne-ați speriat și umilit cu „încălzirea globală”, cu „schimbările climatice” și cu toate ideologiile voastre satanice, dar nu v-a ieșit nimic!
Afară pur și simplu ninge frumos!
E o iarnă care aduce bucurie, chiar dacă suntem avertizați că vine viscolul.
Viscolul cel mare și urât nu e afară, ci în mințile și sufletele celor care s-au deprins a vorbi cu noi codificat.
19 februarie 2026
Secretarul de stat american Marco RUBIO scoate măștile de pe fețele agenturii Kremlinului de la Chișinău și București
În preajma Conferinței de Securitate care se desfășoară acum la München, unul dintre cei mai înverșunați atacatori ai Statelor Unite ale Americii în frunte cu președintele Donald J. Trump – fostul prim-ministru de la Chișinău, Sturza Ion – dezinforma publicul basarabean în modul cel mai abject posibil în legătură cu politica promovată de administrația Trump, debitând pe pagina sa de Fb următoarea monstruozitate:
„America pare decisă să lovească în UE, în euro, în cultura și valorile ei. Da, ați citit bine. Nu e un citat din Putin. Vorbesc despre America lui Trump”.

Atacul mârșav și minciunile lansate de această unealtă a sistemului preparată încă de structurile securistice sovietice, minciuni menite să-i manipuleze grosolan pe basarabeni, au fost combătute chiar astăzi de Secretarul de stat american Marco Rubio în discursul său ținut la Conferința de Securitate de la München, într-un moment de tensiune a relațiilor dintre Europa și Statele Unite.

Iată ce a spus Rubio:
– „Ne pasă profund de viitorul vostru și al nostru, iar dacă uneori nu suntem de acord, dezacordurile noastre provin din profunda noastră preocupare pentru o Europă cu care suntem legați, nu doar economic, nu doar militar, ci și spiritual și cultural”;
– „Am externalizat din ce în ce mai mult suveranitatea noastră către instituții internaționale, în timp ce multe națiuni au investit în state sociale masive, cu prețul menținerii capacității de a se apăra. În căutarea unei lumi fără frontiere, am deschis porțile unui val fără precedent de migrație în masă care amenință coeziunea societăților noastre, continuitatea culturii noastre și viitorul poporului nostru. Statele Unite și Europa trebuie să fie împreună. Suntem parte a unei singure civilizații, civilizația occidentală. Știm că soarta Europei nu va fi niciodată independentă de a noastră”;
– „Noi, în America, nu avem niciun interes să fim îngrijitori politicoși și disciplinați ai declinului controlat al Occidentului. Într-o perioadă în care titlurile din presă anunță sfârșitul erei transatlantice, să fie clar pentru toți că acesta nu este nici obiectivul, nici dorința noastră, deoarece pentru noi, americanii, casa noastră se află poate în emisfera vestică, dar vom fi întotdeauna un copil al Europei”;
-„Vrem aliați care să fie mândri de cultura și moștenirea lor, care să înțeleagă că suntem moștenitori ai aceleiași civilizații mărețe și nobile și care, împreună cu noi, sunt dispuși și capabili să o apere”.
Vom observa aici că printre miile de susținători ai afirmațiilor lui Sturza Ion prin care se denaturează în mod deliberat adevărul se regăsesc o duzină de reprezentanți ai statului, inclusiv ambasadorul moldovean Viorel Cibotaru, de falnici spălători de imaine (a puterii, bineînțeles!), adică ziariști, comentatori politici etc. (Mihai Cernenco, Valeriu Saharneanu, Alexandru Cozer, Ala Mândâcanu etc.), dar și mândri și grandioși întâistătători ai Blocului Unirea Națiunii (BUN), cum ar fi, să zicem, Pintilie Pîrvan sau – de ce nu? – chiar Valentin Dolganiuc, unul dintre cei mai înverșunați anti-americani de la noi (evident, cu basca lui Che Guevara peste chica-i aflată zi și noapte în plină rebeliune!).







Așa stând lucrurile, suntem îndreptățiți a adresa către instituțiile de pe ambele maluri ale Prutului (Sturza Ion este și cetățean al României și locuiește la București!) care se ocupă nemijlocit de contracararea războiului hibrid dus de Moscova împotriva României și Republicii Moldova, instituții plătite cu bani grei din buzunarele cetățenilor din România și Republica Moldova, următoarele întrebări:
1. De ce aceste instituții, inclusiv posturile de radio și televiziune publice de pe ambele maluri ale Prutului, în loc să combată actele de dezinformare, vădite și permanente, ale lui Sturza Ion îndreptate împotriva partenerului strategic al Republicii Moldova și României – Statele Unite ale Americii cu liderul ei actual Donald Trump în frunte, le promovează metodic, manipulând în chip criminal cetățenii acestor state?
2. De ce respectivele instituții încurajează deschis activitatea agenților Kremlinului pe teritoriile celor două state, semănând ura și panica în rândurile populației?
Donald TRUMP nu-l va uita pe STURZA Ion de la Pârjolteni

Din zi în zi, fostul prim-ministru de la Chișinău, Sturza Ion, pare tot mai alarmat și obosit: practic, el nu mai are somn din cauza lui Donald J. Trump!
Din cauza invidiei, neputinței și oboselii cronice, el a ajuns să întoarcă pe dos tot ce este legat de administrația actuală de la Casa Albă și de reprezentanții acesteia așa încât aceasta să fie total compromisă în ochii publicului basarabean.
Zilele acestea, de exemplu, Sturza Ion nu a putut să doarmă din cauza audierilor din Camera Reprezentanților a SUA pe marginea dosarelor Epstein, pe care le-a urmărit cu gura căscată și care l-au marcat atât de rău încât s-a „prăbușit în direct”, nu a mai răbdat și a scris pe Fb astfel:
„Dar ce am văzut aseară, în audierile din Camera Reprezentanților a SUA, m-a zguduit profund. A fost ca o prăbușire în direct. Și nu doar pentru că ies la iveală detalii îngrozitoare despre pedofilie cu copii de 10 ani, sau pentru că apar nume de oameni pe care i-am cunoscut, i-am respectat – oligarhi din tehnologie, miniștri, lideri religioși, artiști. Mă devastează atitudinea administrației actuale, care pare că încearcă să măture sub preș tot ce ține de caracatița hidoasă a lui Epstein. De ce oare? Poate ca…”.
În primele clipe după ce i-am citit impresiile colegului meu de studenție am fost pe punctul să cred că el s-a „prăbușit în direct” mai mult ca urmare a impactului pe care l-au avut asupra ființei sale „detaliile îngrozitoare despre pedofilie cu copii de 10 ani”, acte zguduitoare în care ar fi fost implicați „oamenii pe care i-a cunoscut și respectat”, adică „oligarhi”, „miniștri”, „lideri religioși”, „artiști” (Sturza întoarce lucrurile astfel încât toată prostimea care citește să înțeleagă că această faună de pe tot globul l-ar cunoaște pe el și ar fi avut ocazia, în viața lor tumultuoasă, să stea cu el la o cafea sau la o șuetă!) și de care acum pur și simplu îi este rușine!
Până la urmă însă Sturza Ion ne dă de înțeles că el nu s-a „prăbușit în direct” la auzul crimelor comise de cunoscuții și respectații lui din toată lumea, ci din cauza… cui credeți? Din cauza lui Donald Trump!
Așa explică el dezinformându-i și manipulându-i fără pic de rușine pe toți credulii care-i dau laicuri pe Fb:
„Mă devastează atitudinea administrației actuale, care pare că încearcă să măture sub preș tot ce ține de caracatița hidoasă a lui Epstein. De ce oare? Poate ca…”.
Cum poți să insinuezi că administrația Trump ar „încerca să măture sub preș tot ce ține de caracatița hidoasă a lui Epstein” în situația în care chiar el, Donald Trump, a inițiat desecretizarea dosarelor Epstein cu toată „caracatița hidoasă” din ele?
Chiar să ne ia Sturza Ion de proști pe toți cei care știm cu exactitate că anume președintele Donald Trump a promulgat în ziua de miercuri, 19 noiembrie 2025, proiectul de lege care obligă administrația să publice toate documentele oficiale legate de cazul Epstein (vedeți imaginea alăturată)?!
„Tocmai am semnat legea pentru a publica dosarul Epstein!”, a scris atunci președintele SUA într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, acuzându-și încă o dată adversarii democrați că au ascuns adevărul ani la rând în legătură cu „pedofilia cu copii de 10 ani” și alte crime abominabile de care Sturza Ion se arată îngrozit, dar fără a pomeni măcar un cuvânt despre faptul că în comiterea acestor crime erau implicați „democrații” din administrațiile Clinton, Obama sau Biden și fără a-i informa pe mai puțin informații de basarabeni că numitul Jeffrey Epstein, care a fost inculpat de către Departamentul de Justiție din timpul lui Trump în 2019 (nu de către democrați!), a fost democrat toată viața!
Anume el, Epstein, precizează liderul de la Casa Albă pe rețeaua sa de socializare Truth Social, „a donat mii de dolari politicienilor democrați și a fost strâns asociat cu multe figuri democrate binecunoscute, precum Bill Clinton (care a călătorit cu avionul lui de 26 de ori), Larry Summers (care tocmai a demisionat din mai multe consilii, inclusiv cel de la Harvard), activistul politic dubios Reid Hoffman, liderul minorității Hakeem Jeffries (care i-a cerut lui Epstein să doneze pentru campania sa după ce Epstein a fost inculpat), congresmanei democrate Stacey Plaskett și multor altora”.
„Poate că adevărul despre acești democrați și despre asocierile lor cu Jeffrey Epstein va fi în curând dezvăluit, pentru că EU TOCMAI AM SEMNAT LEGEA PENTRU PUBLICAREA DOSARELOR EPSTEIN!”, mai scria Donald Trump.
În cele din urmă, care credeți că ar fi concluzia?
Concluzia este că fibrilațiile și îngrijorările care-l chinuie zilele acestea pe fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Sturza Ion, sunt cauzate nu atât de adevărurile despre crimele din dosarele Epstein, care ies la iveală tot mai multe și mai năucitoare, cât de hotărârea și determinarea blondului de la Casa Albă de a dezvălui aceste crime și de a-i trage la răspundere pe autorii lor.
Cred că anume hotărârea și determinarea lui Trump și a echipei sale de a-și respecta și îndeplini angajamentele în fața americanilor în campania electorală (desecretizarea dosarelor Epstein este unul dintre angajamentele electorale ferme ale lui Trump!) îl marchează atât de profund pe colegul meu de studenție Sturza Ion încât acesta își pierde cu totul echilibrul și orientarea, ajungând chiar să-și încheie a nu știu câta postare a sa anti-Trump cu o monstruozitate strigătoare la cer:
„America pare decisă să lovească în UE, în euro, în cultura și valorile ei. Da, ați citit bine. Nu e un citat din Putin. Vorbesc despre America lui Trump”, zice Sturza Ion de la Pârjolteni.
Ca și cum noi nu am cunoaște adevărurile pe care Bruxelles-ul nu vrea să le audă, inclusiv cele rostite de liderii americani de nenumărate ori, și anume că în Europa degradează democrația și este aplicată dubla măsură libertății de exprimare, că Uniunea Europeană se îndepărtează tot mai mult de valorile democratice reale, că lumea occidentală este în criză din cauza politicilor greșite promovate de elitele globaliste, că, în loc de reforme reale, Bruxelles-ul preferă propaganda ideologică și experimentele sociale, că lumea intră într-o nouă eră, iar vechile structuri globaliste se clatină.
Nu doar de asta Sturza Ion este panicat alături de prietenii și „oligarhii” lui anti-Trump. De aici și de dincolo de ocean.
Toată această șleahtă globalistă mai este panicată încă de un lucru: Trump a lansat zilele acestea ancheta asupra Fraudei Electorale din 2020 ordonând CIA și altor agenții de spionaj să predea informații legate de alegerile din 2020, grupurile de anchetatori urmând a stabili dacă Joe Biden a câștigat acele alegeri prin fraudă!
Vor urma, bineînțeles, alte audieri în Camera Reprezentanților a SUA și iarăși Sturza Ion de la Pârjolteni va avea fibrilații și îngrijorări nocturne: anume el susținea în 2020 și promova acea mare fraudă electorală scriind pe Fb în acele zile fierbinți „Marea rușine a Americii – Trump” (https://secareanu.wordpress.com/2021/01/17/un-mare-manipulator/).
Să fii sigur, Ioane, că Trump nu te va uita!
La Dereneu, uneltele propagandei rusești de pe ambele maluri ale Prutului lucrează braț la braț

Acum înțeleg că numitul Dan Tomozei, din dreapta Prutului, se înscrie perfect în șleahta de provocatori ai partidei rusești și anti-românești din stânga Prutului dacă acesta dezinformează opinia publică în halul în care o face în postarea sa de pe Fb!
Adevărul este că grupări criminale reprezentând așa-zisa Mitropolie a Întregii Moldove, structură bisericească necanonică în teritoriul Basarabiei, în frunte cu un ofițer de grad înalt al serviciilor Moscovei, adusă, pe tancuri, aici de regimul sovietic de ocupație în 1944 și instalată în locul Mitropoliei Basarabiei, din cadrul Patriarhiei Române, ai cărei preoți au fost scoși atunci din altare, duși în Siberia de unde nu s-au mai întors sau împușcați pe loc de komisarii enkavediști, au tăbărât în aceste zile, exact ca în 1944, peste preoții și credincioșii din s. Dereneu, Călărași, a căror biserică face parte din Mitropolia Basarabiei, reactivată în 1992, după căderea imperiului sovietic (am scris despre asta aici).
Forțele de ordine ale Republicii Moldova au intervenit la Dereneu pentru a scoate biserica românească din Dereneu din mâinile criminale ale bandelor rusești, de care-i plină Basarabia mai ales în aceste vremuri tulburi!
Întrebarea pe care ne-o punem acum este aceasta: de ce indivizi ca Dan Tomozei ș.a. din dreapta Prutului acționează la braț cu criminalii partidei rusești din stânga Prutului dezinformând și semănând ura între basarabeni?
Partida rusească din Republica Moldova a declanșat un val de atacuri monstruoase asupra Bisericii Ortodoxe din România
Partida rusească și anti-românească a pornit un val de provocări și agresiuni în teren și în mediul online împotriva singurei biserici ortodoxe canonice în acest teritoriu – Mitropolia Basarabiei.
După ce zilele acestea au tăbărât să ocupe Biserica din satul Dereneu, Călărași, care aparține, legal, Mitropoliei Basarabiei, așa cum au făcut-o de când au venit cu tancurile peste noi, exponenții acestei partide au inundat rețelele sociale cu un șuvoi de conturi false, de felul celui prezentat în imaginile alăturate, pline de atacuri monstruoase asupra României, Bisericii Ortodoxe Române și credincioșilor ei din stânga Prutului.

Le amintim acestora și inconștienților (inclusiv celor din lista mea de prieteni pe Fb!) care dau laicuri sub aceste postări abjecte că așa-zisa Mitropolie a Întregii Moldove în frunte cu un ofițer al serviciilor secrete de la Moscova este o structură de ocupație rusească: în 1944, ocupanții sovietici i-au scos din altare pe preoții Mitropoliei Basarabiei, i-au dus în Siberia, i-au închis ori i-au împușcat! Foarte mulți dintre ei nu s-au mai întrors. În locul Mitropoliei Basarabiei, scoasă în afara legii, Moscova ocupantă a sclipuit asa-zisa Mitropoliei a Moldovei, care reprezintă de fapt puterea sovietică de ocupație în acest teritoriu, fiind subordonată Patriarhiei moscovite, deci, reprezintă o biserică străină de neamul nostru românesc!

La ortodocși, Biserica este una cu neamul!
Este necanonic faptul ca o biserică românească să se subordoneze unei Patriarhii de alt neam, în cazul dat Patriarhia de la Moscova, care este a rușilor!
În acest sens, să luăm aminte de canonul 34 apostolic, a cărui esență a fost explicată temeinic de PF Teoctist, @Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în scrisoarea, din 1993, adresată Patriarhului Alexei al Rusiei, după ce acesta s-a împotrivit reactivării Mitropoliei Basarabiei.
„Acesta, scria Patriarhul nostru, stabileşte modalitatea de conlucrare între „episcopii fiecărui neam” şi statorniceşte principiul sinodalităţii în cadrul unei etnii bine definite. Se prevede aici ca episcopii fiecărui neam să aibă un Întâistătător al lor, pe care să-l consulte, iar acesta să hotărască împreună cu ei lucrurile mai importante. Acest principiu canonic fundamental în conducerea bisericească ortodoxă s-a perpetuat de-a lungul istoriei, în ciuda tendinţelor imperiale de hegemonie romano-bizantină sau de altă natură, şi el este valabil şi azi în toate Bisericile autocefale, care nu fac abstracţie de realitatea istorică a unui popor sau neam. Aşa se explică faptul că, în majoritatea cazurilor, însăşi titulatura oficială a Bisericilor Ortodoxe autocefale conţine numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte Biserica respectivă. De aceea, pretenţiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicţie peste ortodocşi de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral” (https://timpul.md/articol/scrisoarea-din-1993-a-patriarhului-bisericii-ortodoxe-romane-teoctist-catre-patriarhul-alexei-al-rusiei.html).
Prin urmare,
1. Care este „numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte” Biserica Ortodoxă Rusă la noi prin intermediul „Mitropoliei Întregii Moldove”, structură necanonică, înființată de regimul sovietic de ocupație după închiderea Mitropoliei Basarabiei și împușcarea preoților ei în 1940 și 1944? Evident, este etnia și neamul rusesc.
2. Care este „numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte” Biserica Ortodoxă Română prin intermediul Mitropoliei Basarabiei, înființată, prin hotărârea Sinodului BOR, exact acum mai bine de o sută de ani, în 1925, și reactivată în 1992, după destrămarea imperiului sovietic? Evident, este etnia și neamul românesc, din care facem parte și noi, basarabenii!
Iată de ce postarea de pe contul fals „Kristian Grăiește”, la care i-am dat replica de mai jos, este un act de provocare, și nu de credință! Cu atât mai mult cu cât după titulatura „Kristian Grăiește”, se vede de la o poștă, se ascund grupări criminale de provocatori ordinari, care caută să cultive ura în rândurile populației. Fapt pentru care acest cont trebuie reclamat ca fiind unul instigator și provocator de ură între credincioșii ortodocsi din stânga Prutului.
Le amintesc pe această cale așa-zișilor prieteni din lista mea de de pe Fb care dau laicuri unor asemenea postări că vor fi excluși din listă, dacă nu-și dau seama pe ce lume se află.

Anatol Șalaru, „luptătorul pentru libertatea Iranului”

Eu mă cutremur de emoție când aud că un ministru sau un fost ministru al Apărării de la Chișinău se declară luptător!
Că așa se cade: un ministru al Apărării, mai ales unul al Republicii Moldova, trebuie să fie un luptător, în primul rând – un luptător în înțelesul direct al noțiunii, adică pe câmpul de luptă, dar și un luptător pentru interesele strategice și libertatea țării sale.
Republica Moldova, de-a lungul existenței sale, a avut mai mulți miniștri ai Apărării, luptători și mai puțin luptători sau chiar deloc luptători pentru interesele și libertatea Patriei lor. Nu voi intra acum în amănunte istorice privind prestația tuturor „luptătorilor” din fruntea Ministerului Apărării de la Chișinău pentru că atenția îmi este furată în această clipă de „eroismul” de moment manifestat de unul dintre foștii miniștri ai Apărării de la noi cei mai proeminenți. El este nimeni altul decât Anatol Salaru, aflat, chiar de ziua lui de naștere, pe „câmpul de luptă” din Germania, unde se luptă eroic – atenție mare! – pentru „libertatea Iranului”!
Aflăm despre asta chiar din cuvintele lui, calde de mulțumire, transmise admiratorilor săi, prin intermediul feisbucului, în minutele, rare și extrem de periculoase, de răgaz pe care îi este dat să le trăiască alături de camarazii „luptători pentru libertatea Iranului”:
„Stimați prieteni, astăzi îmi sărbătoresc ziua de naștere la Berlin, alături de luptătorii pentru libertatea Iranului. Vă mulțumesc din suflet pentru urările frumoase și pentru gândurile bune. Iranul va fi liber!”, scrie Șalaru copleșit de dragoste și avânt patriotic.

Din câte înțelegem din imaginile de pe pagina sa de Fb, el, Șalaru Anatol, luptă pe două fronturi deodată: după culorile galben-albastru care-i înfășurează chipul și întreaga făptură ne dăm seama, imediat și fără tăgadă, că omul este gata să-și dea viața pentru Ucraina, posibil chiar să se fi aflat prin Donbas ori alt punct fierbinte al frontului ucrainean, de unde s-ar fi retras – la indicațiile lui Merz, Macron sau Ursulei – în capitala Germaniei pentru misiuni urgente de eliberare a Iranului!
Ei, cât „eroism” să ai tu în tine ca să reușești să lupți pe două fronturi deodată și să mai ai timp să-ți sărbătorești și ziua de naștere!
Urmărindu-l aproape săptămânal, dacă nu chiar zilnic, la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, unde se produce de obicei ca „analist politic”, eu credeam că Șalaru Anatol chiar este „luptător pentru libertatea Basarabiei”, dacă nu chiar a României întregi!
Nici prin cap să-mi treacă că el „luptă pentru libertatea Iranului”! De Ucraina nici nu mai vorbesc!
Stând așa să analizez și eu, mi-am amintit pe dată că, acum câțiva ani, apărea pe rețelele sociale o imagine cu un alt „erou ”, „luptător” și el pe fronturi străine, și anume I. Roșca! Îmbrăcat în uniformă militară, acesta se afla, din câte am înțeles atunci, într-o misiune urgentă în Siria – insul „lupta pentru libertatea Siriei”!
În situația asta, eu nu am decât să cred că FSB-ul a ajuns la ananghie: nu-i mai ajung „luptători pentru libertatea popoarelor” ca să reușească să facă față cu misiunea respectivă în toate zonele lui strategice de pe planetă!
Slava (Ucraine)! Slava (Iranu)! Slava (Sirii)!
Comentarii recente