Colaborare 4. Posirca

Poşirca
Dacă organismul unei persoane, se obişnuieşte cu o substanţă străină, cum ar fi: alcoolul, cofeina şi nicotina, la lipsirea lui de aceasta, el nu mai poate funcţiona normal; avem atunci de-a face cu fenomenul de dependenţă. Cercetarea ştiinţifică a stabilit, că la baza stării respective, se află prezenţa unor substanţe chimice. In fapt, este vorba, despre dependenţa plăcerii, al cărei mecanism este tot chimic. Se întâmplă astfel: la nivelul creierului, un grup de substanţe, chimice, numite neurotransmiţători, transmit semnale între neuroni şi creier. Când aceste semnale, sunt de satisfacţie, excitare şi recompensă, dorim ca ele sa se repete mereu, motiv pentru care adaugăm substanţa, căreia îi asociem percepţia acestor sentimente. Alcoolul, nicotina, cofeina, marijuana, amfetaminele, sunt câteva dintre substanţele care cresc nivelul neurotransmiţătorului, aşa zis al fericirii şi mulţumirii: dopamina, responsabil cu stările de satisfacşie sufletească şi alte procese biochimice, nelipsite viului. Asocierea celor două momente: ingestia substanţei care creşte nivelul dopaminei în creier, şi efectele consecutive, crează aşa zisa dependenţă la substanţa respectivă, viciul aferent, în final. Se pare că intensitatea sentimentului transmis, este atât de puternică, încât plăcerea pentru lucruri care bucură în mod obişnuit-muzică, lectură, arta plastică, teatru, film, petreceri cu prietenii, excursii, jocuri de societate, sport, scade în mod îngrijorator. Situaţia, treptat, se extinde negativ, asupra funcţionării creierului, cu urmări de genul: scăderea dorinţei de a munci şi de a socializa, somnolenţa, lipsa de atenţie, irascibilitate, agresivitate, alienare. Simptomele lipsei drogului, se exprimă, intens la nivel fiziologic, prin dureri de cap, sensibilitate la lumină şi zgomote, valuri de căldură şi de frig, gânduri iraţionale şi dezorientare, dureri insuportabile, violenţă verbală şi fizică, intoleranţă la comunicare. Spaima suportării consecinţelor lipsei drogului, induce, de multe ori, gânduri aberante, disperate, în vederea procurării lui. De aci, disperarea violentă, a obţinerii drogurilor, care poate evolua, până la furt sau crimă! Drogurile care dau dependenţă, se împart în două categorii: legale-tutunul, cafeauua şi alcoolul; şi ilegale-cocaina, marijuana si amfetaminele. Dependenţa de alcool este provocată de substanţa etanol(alcool etilic). Consumul îndelungat de alcool, duce la o boală cronică progresivă (alcoolismul), cu posibile urmări fatale, întrucât produce dereglări metabolice în fiecare celulă din corp. In acest caz, dezalcoolizarea (renunţarea la alcool) este destul de dificila. În lipsa drogului, etanolul, pacienţii, devin nişte epave jalnice, cărora, impresionat, însăşi personalul medical, încearcă episodic, să le vină în ajutor. Reacţia pacientului, poate fi interesantă. S-a întâmplat la o secţie de dezalcoolizare. Pacientul, implora, impresionant, fie şi un strop de alcool să se linişteascăa. I se dă să bea puţin alcool, diluat, pt atenuarea momentană a crizei de sevraj. După prima înghiţitură, scuipă şi aruncând totul, începe cu reproşuri, la adresa personalului medical, pe care il acuză, că, din cauza prestaţiei proaste, nici pacienţii nu-l mai respectă. Dovadă, poşirca din care i-au dat-o lui să bea. El, necăjitul, cu mintea slăbită de băutură, şi-a închipuit, că i s-a dat să bea, din ce probabil primise atunci medicul, de la vreun pacient nemulţumit.(16.02.2010)

Colaborare3. Supozitorul

Nimeni nu se bucură de spital:de emoţie, de teamă sau de panică. Este locul unde ajungi viu, forţat sau de bunăvoie, şi din care, pleci, refăcut, dacă nu ai avut ghinionul unei boli incurabile, caz in care nimeni din lume nu te-ar putea ajuta. Este o etapă obligatorie, în traseul necăjit al multor vieţi. În spital însă, ca şi în afara lui, medicul, spre a fi înţeles de pacient,trebuie sa-si adapteze limbajul, nivelului acestuia. Astfel, actul medical, pe langă aspectul nobil al vindecării, devine şi un act educaţional, de dezvoltare a comunicării, fără mari eforturi, a dialogului medic-pacient, pentru realizarea unei colaborări benefice. Nerespectarea acestei reguli elementare de comunicare, poate duce uneori, la cazuri de confuzie, nu doar hazlii, ci chiar periculoase. Aşa s-a întâmplat cu un paciet vârstnic, internat pentru constipaţie cronică.Aparent destul de evoluat, datorită volubilităţii sale verbale, medicul, in ziua internării, îi explică: dacă simţi nevoia de scaun, înainte de a merge la veceu, iei supozitorul ăsta, îi desfaci ambalajul, îl introduci în anus şi aştepţi puţin.Le vei primi , prin doamna asistentă.Fără a fi prea lămurit, bătrânelul, mulţumeşte, şi pleacă spre salon, cu gândul la cele aflate, curios să vadă urmarea. Când intră, găseşte deja pe noptieră, aduse de către doamna asistentă, supozitoarele, de care-i vorbise medicul. Se grăbeşte către veceu. Acolo, îsi aminteşte, că nu a înţeles un cuvânt de la medic, însă de ruşine, n-a întrebat ce înseamnă. Nedumerit, îşi bagă supozitorul în nas, cu gândul că totul, porneşte de sus în jos. Revine in salon, dar în câteva clipe, i se face rău;respiră greu, se sufocă, începe să horcăie. Chemată urgent, asistenta de serviciu, nu înţelege ce se întâmplă, şi solicită la rândul său, ajutoare de specialitate. Acestea, constată prezenţa în nas, a unui corp străin, care la îndepărtare, se pare a fi tocmai supozitorul cu pricina. Salvat, bătrânelul, povesteşte că neînţelegând cuvântul anus a presupus, că poate fi vorba de nas, unde a şi introdus hapul cu pricina. S-a făcut mult haz, de necazul păţitului dar, s-a tras şi concluzia adecvării obligatorii a limbajului, indiferent de impresia de evoluţie, pe care o lasă pacientul; ca pază bună, să prevină primejdia. Cazul, îmi aminteşte o întâmplare personală, apropiată: la o externare , o soraămedicală îmi explică, felul în care ajung la un anumit cabinet, indicându-mi denumirile medicale ale reperelor de pe traseu;îi multumesc, dar după un timp, uitându-le, nu-l găsesc, şi mă întorc, dezamăgit; n-am găsit, îi spun; uşor enervată, îmi răspunde: păi, păreai a fi înţeles tot! sau doar dădeai impresia? Am avut impresia, încerc eu o scuză, nejustificată!trebuia să-i fi cerut denumiri pe înţelegerea mea.(15.02.2010)

Corina Cretu,europarlamentar roman, veritabil!

Preocupat de blogul Oanei Niculescu Mizil, implicit de gazda lui, am descoperit tarziu, blogul Corinei Cretu;dupa ce am vazut-o la emisiunea Nasul, B1 tv.Tot acolo, am aflat si de Oana.
Corina,cu o nota sensibil nostalgica, a remarcat, in emisiune, lipsa unor legaturi, mai stranse; ca o expresie de solitudine a colegilor sai, daca bine am inteles. Si m-am intrebat:De ce ? Ce ne determina? Cuprins de starea exprimata,m-am gandit la imaginea:Sobrietatea unei europarlamentare romance. Ne lipseste sociabilitatea? Nu afecteaza impactul diplomatic?

Dati mana libera Politiei!

In ziarul Gandul,p.11,citesc:Deoarecejumatate din tre elevii bucuresteni nu se simt in siguranta la ore, Primarul Oprescu creeaza "butonul de panica"in scoli.Laudabila masura,dar cat de eficienta in planu l social? Sugerez trei masuri,, care sigur vor prinde in constiinta sociala.Acestea, arfi:cresterea autoritatii cadrelor didactice;interrelationare potentialului in -formational al media cu Guvernul si, sa se dea mana libera Politiei, sa-si faca treaba. Mariti autoritatea cadrelor didactice, sa nu mai fie la cheremul huliganilor care au decis, pe baza imbecilitatilor presei, ca pot face orice, fara consecinte.Democratie inseamna disciplina si ordine sociala implacabile, implicit din partea presei. O adevarata Doamna a Presei, prin sinceritatea relevanta, a spus ceva ce trebuie sa dea de gandit intregii societati civile, inclusiv presa scrisa si racnita pe sticla tv: “Inventezi, ca sa ai ce vinde!”. Onorante cuvinte pentru demnitatea profesionala a dnei Doina Levintza,daca nu cumva m-am prostit. Si, inca ceva: dl Senator Voiculescu,sa-si stapaneasca masina de propaganda, care,la “Sinteza zilei”, in opinia mea , prin prezentarea cazurilor aberante, pe care o face tot mai frecvent, nu reuseste decat sa incite la aceasta destrabalare a violentei, in mintile debile,deseori retardate, ale unora. Ca sa nu doar trancanesc,sugerez dlui senator, sa-si instruiasca oamenii, ca toate neregulile de care dispun, prin prea abila lor capacitate de a le procura, sa nu le mai foloseasca pentru ratingul cu care vad ca Mircea Badea se lauda in gura mare, pe blog; sa le comunice forurilor competente: Interne, Invatamant, Sanatate s. a., iar acestea, sa aiba obligatia implicita,sa le rezolve responsabil, sub raspunderea periclitarii functiei si a veniturilor banesti. Ce sa ne mai ascundem dupa deget:”Frica pazeste bostanaria!”. Nu ti-ai facut treaba, afara! OUT!, le va spune si Barak Obama alor sai.Al treilea pas, decisiv, este sa se dea mana libera Politiei, sa actioneze adecvat,impotriva derbedeilor care dau tarcoale elevilor sau Scolii respective. Adecvat?
Dur, fata de orice nesupunere,fata de orice tupeism al delincventei juvenile sau interlope.
Doar astfel, vom reusi sa instalam normalitatea. Dar sa ne apucam imediat si responsabil de treaba! (25,01.09)

Ganduri peste zi. Iata ca se poate!

Sa fim sinceri. Nu cred in superioritatea romanului. Ma inclin in fata olimpicilor (elevi si sportivi), in fata noncomformistilor stiintei,in fata truditorilor harnici si serios preocupati sa-si asigure cinstit existenta zilnica. Nu dau doi bani pe puslamalele de duh, care in carenta de duh,agreseaza si murdaresc totul cu zeflemeaua lor homosexuala ( de nici de tampiti, nici de utili in vreun fel societatii). Nu cred in imbogatitii peste noapte, care au ramas in stadiul larvar,din care-si continua comportarea rapace fata de semenii lor si de natura. Si nu cred in moralistii atavici, la care moralitatea este strict conjuncturala. Peste toata aceasta materie umana neomogena, apare insa un inconvenient;lipsa de control asupra mintii; mintea, care face din om, neom. Dar si ea , mintea, oricat de zvapaiata ar fi, se supune acelorasi legi inexorabile:frica si interesul.Confirmarea acestui adevar, am avut-o cu ocazia Sarbatorilor de iarna 2008, cand n-am mai fost terorizati de bubuiturile petardelor aruncate la intamplare sau intentionat de amatorii de zgomote(cazuri patologice sau expresii ale inculturii si cinismului unora ). Rezolvarea a fost simpla: s-a strans putin surubul coercitiv al legii; s-a interzis sub amenintarea cu pedeapsa-confiscarea marfii si amendarea utilizatorilor de orice fel de materiale zgomotoase; si probabil s-au dat si exemple preventive. Cert este ca si dupa Anul Nou, canonada cu petarde si alte soiuri de pocnitori, nu s-a mai declansat, spre mentinerea unei atmosfere nepoluate de stres chimic si fonic, in care si asa, Bucurestiul exceleaza.
Apreciez ca un merit incontestabil, revine autoritatii Primarului Capitalei dr. Sorin Oprescu.
Dovada in efectele aplicarii legii, fiind facuta, n-ar strica o abordare de pe aceleasi premise, a civilitatii bucurestene (buna crestere, politete, curatenie, liniste,pastrarea bunului public). Si atunci,Europa s-ar vedea altfel! In 2 ian. 2009.

Ganduri peste zi. Pistolarii verbali Iliescu si Basescu

I-am notat cronologic. Primele gloante cu efect le-a tras Ion Iliescu:”niste golani”, “mai animalule”.A continuat Traian Basescu:”iarna, nu-i ca vara”, “……., nici nu stii, cat de mic incepi sa fii!”, “sa traiti bine!”.Au urmat: Basescu, “solutia imorala”, “tiganca imputita”; apoi Iliescu,”prostanacul”, “niste dezaxati”.Si le-am pierdut sirul, tot minunandu-ma cat de mari sunt si ca de unde le-or mai scoate. De ce sunt mari? Simplu!.Proiectilele lor verbale au insusiri incontestabile:
1. importanta alimentara: au format hrana mult gustata,mai ales de media si partidele politice; cat despre multime, au capatat o extindere proletara.
2.apoi, poarta in ele valente sinucigase: sa le luam pe rand:scuzele la care a fost somat Ion Iliescu pentru”niste golani” si eruptia de ecusoane”sunt golan”sau “golan”n-au cantarit usor in balanta sa de sanatate, prin stresul suportat; Cat priveste tevatura cu “tiganca imputita” , probabil ca nici lui T. Basescu, nu i-a fost usor.Consecinta ruperii PC din coalitia guvernamentala si urmarile actiunilor revansarde ale PC, finalizate in context politic, prin disparitia de la guvernare a aliantei DA, au fost tot consecintele torpilei”alianta imorala” a comandantului Basescu.
3.sunt premonitorii;ce exemplu mai edificator decat “solutia amorala” cu urmarile scoaterii PSD de la guvernare, in 2004, ca si a lui Miron Mitrea din sansa de a deveni vicepresedinte al Senatului in 2008; moment potential al iminentei unui pagubitor razboi fratricid in PSD; dupa cum s-a scapat MM fata de un onorabil coleg de partid, “finul” lui Ion Iliescu ar fi aranjat aceasta consecinta; iar faptul confirma premonitia proiectilului nasului Iliescu.Despre ”…, nici nu poti sa stii, cat de mic incepi sa fii!”, invitarea lui Adrian Nastase la DNA nu mai necesita comentarii asupra premonitiei respective.
5.in sfarsit,potentialul istoric al proiectilelor sus-numite, este probat de intrarea, antum, in posteritate, prin folclor, a celor doi: azi, orice roman, cu, sau fara abandon scolar,stie si declama ritos ca “iarna nu-i ca vara!” sau iti tranteste un “mai animalule”, cand ti-e lumea mai draga! PS: n-am mai vorbit despre “sula-n coaste”, expresia avand deja o consacrare folclorica.La inceput de An Nou, 2009.

Realitati romanesti.Stupiditate de ziarist

Nu-i dau numele specimenului, am stomac sensibil; si-apoi nu vreau sa-i fac o reclama care nu-i trebuie; isi are o fauna consacrata congenital, care face criza de ocluzie intestinala, doar cand ii vede numele. Redau cateva afirmatii din gandirea-i patologica, comentate consecutiv:- rolul viitorului parlamentar nu este neaparat sa mearga cu vidanja prin Ferentari. Cu alte cuvinte, nevoile electoratului, trebuie rezolvate dupa stomacul parlamentarului(gretos sau nu), gandit de penibilul scrib. Electorat roman,am ajuns rau de tot, daca niste naimiti fara rusine, traseaza conduita parlamentarului fata de noi, in functie de stomacul lor canceros!
-va subestimati electoratul, afirmand “garantat de Vanghelie”; deci, credibilitatea, demnitatea cuiva sunt pendinte de “compatibilitatea” cu partizanatul abominabil al “pseudoistului”(sic!) respectiv; din nou, abject, fara echivoc!
-apoi, dincolo de vrajeli electorale(ce limbaj cotidian de centura !), ce nevoie are de un scaun in parlament o persoana realizata ca dv?; cu alte cuvinte, in Parlament intra numai nepricopsiti, pusi pe capatuiala, fara nici o vibratie altruista;de aci expresiile cretinoide la moda in Romania:butoane, cascaval, coruptie si cate alte nascociri antinationale, care pe langa conditia socio-economica datorata poate si unor asemenea pitecantropi,Patria noastra, trebuie sa lupte si cu stafia dezonoarei de a fi o tara corupta.
Ce mai,dpdv medical, vizavi de penibilul relatat, s-ar putea concluziona: la asa scaun, asa sanatate!In Ajun de An Nou 2009, in spirit Salus populi suprema lex esto.

Realitati romanesti.Randamentul muncii, la romani.

Am vazut odata la lucru, doua echipe de muncitori: una de sasi, alta de romanasi.(ii dezmierd de dragi ce-mi sunt). Ce diferenta intre ei; sasii munceau tacuti si preocupati; morocanosi parca! Romanasii: ce bucurie de viata; munceau rational, cu pauze lungi si dese, intens traite spiritual, de nu le mai venea sa reia lucrul; ce mai glume, ce barfe, ce tachinarii reciproce, si ce ma sarje amicale asupra ursuzeniei sasilor. Distractie ca la ei, la nimenea! Insfarsit, ziua rasplatii; sasii incaseaza cel putin dublu si pleaca demni, spre casa, intr-un dispret suveran, fata de veselia romaneasca.Precizez ca era un santier cu specific de terasamente.
Un caz similar, la fabrica de rulmenti, din Alexandria; tot in Romania. Echipa straina era compusa din japonezi; dar finalul a fost diferit; romanasii n-au mai vazut incasarile japonezilor; fusesera dati afara pentru activitate nerentabila. Au facut probabil mult haz de necaz; c-asai romanul fire vesela; si admirator neinteles al prosperitatii altor natii, care-s niste incuiate intr-ale distractiei. Cele doua episoade, mi le-am amintit, citind postarile penibile dintr-un blog local, intens vizitat. In Ajun de An Nou, 2009.

Ganduri peste zi. The Coxcomb

Baietas razgaiat, dintr-un nimeni, prin politica Antenei 2, a devenit cineva in ochii gloatei amatoare de bascalierea a tot ce misca-n tara asta.Cu agoniseala pe care a reusit-o bunul nostru patriotel, ne culturalizeaza printr-un pseudojurnal de calatorie; din care aflam cat de civilizati sunt unii fata de noi, cei care ne irosim clipele cate o ora cel putin, in fata cutiei de zgomote,cu o atractivitate pe care o mareste presupun, gras platit, si blogerrasul nostru , care acum ne civilizeaza din medii, unde probabil, umorul sau plebeic, nu i-ar fi acceptat cu nici o ocazie. De fapt, erouasul nostru, n-are nici o vina ca trudeste “din greu” intr-un mediu romanesc in care totul se face cu gandul la rating. Iar rating inseamna lipsa de respect,impresie de curaj,teribilism infantil, prost gust, proaste moravuri,, bascalie, apologie ipocrita. Asa o fi-n lumea civilizata, careia ne ploconim si ne caciulim, fara nici o demnitate, ca sa parem,vezi Doamne, ca la hlizeala si la un soi de desteptaciune-maimutareala suntem “pricepatori” si devoratori de “civilizatie” si de evolutie(scalambaieli, rasete la comanda platite unor adunaturi, incapabile sa-si priceapa conditia penibila, dar sa mai si realizeze de ce se compromit razand si aplaudand prosteste;
femei goale, carora poate prezenta unor bube elocvente la vedere nu le permite sa apara in nud, spectacole de un prost gust ingretosetor (intr-o alta postare, daca pana atunci nu ma voi imbolnavi, incercand sa le privesc pentru exemplificare, voi cita cateva). Dar aceasta lume civilizata pe care nestraduim bezmetic sa o copiem, ne ofera si un spectacol de prosperitate, care s-a obtinut uitand de puslamalacul distractiei, de teama ca viata-i scurta. De altfel, cred ca cine munceste onorabil, nu mai are nevoie de superfluul distractiei bezmetice , ca la noi. Trebuie sa recunosc,fara echivoc, in logoreea de la “In gura presei”, autorul a avut cateva ziceri perlate, care ,probabil in alergatura disperata dupa circ, cei vizati nu le-au sesizat; nu este vina sa, ca are asemenea interlocutori. Poate ca ar trebui sa constientizeze ca el este platit pentru Romania si nu pentru zeflemeaua din teasta rezonatoare a multora, despre care Victor Ciutacu a filozofat cu amaraciune:”Si cand te gandesti ca votul lor este egal cu votul nostru!”
Este momentul sa intru in tema: MB, nu te citesc, ma delecteaza uneori aprecierile de o factura speciala, facute de unii comentatori, pe care candva, si te-am apreciat, i-ai gratulat cu:Ce tampiti sunteti! Oar ce IQ are mitza, daca te vede cum o declara, fffffffffffffffffffffffff inteligent! Te rog, pentru admiratia nedisimulata pe care ti-o poarta,ai grija de ea! Am avut si eu o admiratoare, atat de proasta, ca dadea in gropi. Am indepartat-o de mine, sa nu-si rupa picioarele, de o frumusete de asigurat. In echivalent de frumusetecupiciorele proastei mele, cred ca blondele lui Dan Negru, sunt foarte inteligente. Dar oare ce –or vrea? Sa ma explic de ce nu te citesc. Nu-mi plac bascaliozitatile tale, pe care le consider antiromanesti. Pentru asta, nutresc uneori fata de prestatia ta, o greata prm-ista. Te consider raspunzator, prin neluare de atitudine,intrucat apreciez ca ai un potential educational redutabil.Apropo,Antena2 cultiva rating pentru alegerile prezidetiale? Atunci, n-o mai expune pe partaitoarea orala, TT, faci de dezgust eternul feminin!
Ce deosebire este intre sfidarea de laudare, (mi s-a parut slugarnica), a restaurantelor frecventate sau lasate in urma in goana masinii si bascalierea rasfaturilor dlui Liiceanu, (o problema de intimitate stricta), asupra carora, fara sa le sesizezi rafinamentul- fire proletara, ce esti!, te-ai napustit ca un propagandist de altadata, contra credintei si le-ai asezonat cu pseudorafinamentul infatuarii tale parvenitiste? Sfat: controleaza-te, cum te-a sfatuit dl CTP si nu te mai lua ca ai fi o valoare, dupa dl valentin Stan, care te intrece in scabrozitati, la Sinteza zilei. Iti plac:”auzi mai basescule?,bai tariceanule, mai melescanule, bai cioroianule? Iti plac, Mirciulica al mitzei? Si asta cica-i cadru didactic universitar! Intelegi, ce educatie poate da studentilor, unii din ei, poate clientela ta? Si sa te mai miri ca nimic in tara asta, nu este privit cu simtul respectului de sine?
Pacat de plecarea maestrului In Cristoiu, care mai mentinea echilibrul bunului simt civic.
Ti-amintesti de seara cand te-a atentionat ca trebuie sa privim serios la Romania? Retin ca te-a indispus/ranchiunosit pe toata seara, si mult timp, n-ai mai deschis gura? Te-am apreciat ca ai inteles si ai stat sluj, la locul tau. Si sa stii, ca absenta prestatiei tale, a imprimat o nota pertinenta discutiei respective.In speranta ca, superior cum esti, nu te-ai suparat, te mai caut cand voi observa ca ti-ai regasit capacitatea de respect de sine! Poate Sinteza zilei, te va coopta in locul dlui Ion Cristoiu; vezi, cum te porti, este de umplut un mare gol! Onu Ionescu, in a 3-a zi de Craciun, 2008.

Ganduri peste zi.Inadvertente

Uneori simt nevoia neserioasa, sa-mi pierd timpul si sa ma indispun, in fata cutiei cu zgomote; momente dupa care regret atat irosirea timpului, cat si nesansa posibilitatii de a etala imperfectiunile naturii umane ce sunt. Fie si prin delirul debitarii unor inconsecvente. Am crezut in criza de sinceritate a lui Cesare Pavese, cand a spus:”Sunt om si de nimic din ce-i omenesc, nu sunt strain!” Nu mai departe,cateva zile in urma, priveam la un post de tv, care in spiritul afirmatiei lui Pavese, imi satisfacea nevoile de penibil;ascultam aprecieri asupra candidaturilor la postul de ministru; recte, despre Gabriel Oprea, pentru Interne. Argumentul obiectiei era un discurs al Presedintelui Traian Basescu, asupra sus-numitului. Mai precis, nonvaloarea candidatului consta in aprecierile defaimatoare, proferate candva, asupra lui intr-un limbaj violent; si, poate inexacte, admitand prezumtia de nevinovatie cuvenita. Surpriza mea a fost invocarea ca argument a afirmatiilor celui, despre care, insusi comentatorul, afirmase altadata, cu aceeasi vehementa, ca din motive subiective, respectivul ar avea numai rostiri duplicitare.. N-am stiut ce sa mai cred; mi-am zis ca poate nu aud bine; si m-am scarpinat in urechi de era sa-mi sparg timpanele. Adept al ignorarii reactiilor necugetate, am continuat sa urmaresc emisiunea; poate le-o veni mintea la cap. Mi-a fost imposibil. Am schimbat dezgustat postul vizionat. Am preferat canalul ANIMAL PLANET. Stiti de ce? Am preferat patrupedele, in locul penibilului bipedelor. Adica, incepuse o secventa de ras grotesc, similar cu al celor platiti special, sa dea iluzia de valoare, umorului de prost gust, proferat de pseudoartisti naimiti in acest scop, pentru rating. Concret, participantii la emisiunea respectiva,radeau de discursul unei deputate, neavand alte elemente de defaimare in adversitatea lor fetida. Se fortau atat de nedemn sa para convinsi de rasul mimat, incat, pareau a se lovi cu capetele de pupitrul la care se aflau. Asa ca, am preferat cruzimea carnivorelor, care ucideau fara plata. Abid, 20.12.08.

Ganduri peste zi.Pactul pentru Romania

Initial, am vrut sa-mi numesc blogul “Ziarul meu”. Poate era mai inspirat in ceea ce priveste audienta. Ieri am auzit un gand valoros:”Important nu este numarul celor care te apreciaza, ci calitatea acestora.M-a bucurat aforismul si i-am fost in sinea mea, recunoscator celei care l-a enuntat: Wanda Vlasov. Dar, pentru azi, vreau sa incerc o abordare , conform intentiei ca blogul sa-mi fie ziar; si nu un ziar oarecare, infestat cu partizanate, ci o emanatie a propriei mele gandiri, sanatoase, nemarcate de bufeuri fruste, generate de infantilismul tranzitiei politico-economice; o spiritualitate de care sunt mandru, si pentru care, nu ma dau pe nimeni. Dar, sa intru in tema care de fapt, nu este prima:”Pactul pentru Romania”. Un titlu inspirat, demn de aprecierea cuvenita; nu stiu, daca si traita ca atare. Am dubii asupra puritatii emotionale a trio-ului care l-a scris.
Dintre ei, numele Lilianei Ruse, ma determina sa-i acord prezumtia de sinceritate necontaminata de varii influente. N-am citit articolul, spre a-mi mentine gandirea neafectata in incercarea sa-mi etalez opinia, nemanipulat de prestatia asa- zis politica a unor auto -declarati analisti, consultanti, vociferatori, sau cum vreti de cuviinta. Am in vedere tam-tamul supra-african, pe doua teme, de-a dreptul gretoase prin repetarea lor obsesiva; una, se reface FSN-ul sau, mai boland, PCR-ul, si alta, scoaterea UDMR de la guvernare, pe motive antiminoritare. Pe masura ce lucrurile se limpezesc, “clarvazatorii” nostri ganditori intr-ale politicii, se tempereaza, dau semn ca farul lor sufletesc isi reintra in normalitate. De ce gandesc ei incetosat? Simplu, pentru ca traiesc dispersat: pe de o parte, nu pot face abstractie de moda-anticomunista, la vedere si la auz; pe de alta parte, nu se pot stapani sa nu-si dea o importanta care le lipseste, si care-i face sa se simta cineva, egoul lor fiind supradimensionat de imprejurarea de a se afla acolo unde nu le este menirea. Pentru ca, mie-mi este foarte clar: “media este incontestabil a patra putere in stat,cu un rol mai decisiv decat acela al unei “Curti cu Juri”, o interfata intre Autoritate si Social.
Poate comit o serie de greseli teoretice, nefiind omnidoct in poliloghia talk-shouri-lor, cu scopul de a face rating-uri, si nu educatia “simtului ridicolului” de care suntem atat de napastuiti in betia rece a mercantilismului, inductor al unei stari sufletesti abracadabrante.Concret,PSD-ul a intrat la guvernare, nu pentru ciolan, nu din nedemnitatea de a-l sluji pe Presedintele Basescu, nu pentru a reface PCR-ul; sunt politicieni prea elevati, ca sa nu constientizeze “ca mortul de la groapa nu se mai intoarce”; ci pentru motivul mult mai subtil de a-l tine pe Inchipuit sub control de aproape, de a-l cunoaste mai bine, in contextul guvernamental, din care altfel, nu ar reusi sa obtina informatii actuale veridice; sa nu uitam ca informatia calda este cea mai benefica! Si, de ce sa nu admit ca, obiectivul PSD este ROMANIA, pentru care, ii intind o mana cetateneasca si Presedintelui; poate, va pricepe in sfarsit ca binele tarii, este si al Sau. Al doilea aspect, acela de a nu accepta UDMR-ul la guvernare, este mai subtil in pragmatismul psd-ist: El, PSD-ul, nu are nevoie de uzura in finalitatea dezideratului de mai sus, pe care in mod abscons, si l-a propus.
De ce sa-si piarda timpul si energia in contre sterile si poate chiar nocive, cu un partener , in opinia mea, destul de redutabil? Ca intr-o cursa automobilistica, traseul trebuia eliberat de orice obstacol! Si poate, “Pactul pentru Romania” va fi marcat Ora astrala pentru toata tara!15.12.08.

Realitati Romanesti.De prin bloguri!

In blogul "morar.catavencu", citesc titlul:"Ma lamureste cineva?Decat intreb:PC e la guvernare?" Daca n-ar proveni de la "morar.catavencu", ci de la comentatori,intrebarea era acceptabila! Asa, vorba lui Petre Roman:"Merge ca Dracu!".
M-am simtit obligat, sa transmit urmatorul comentariu:
Multumesc!
Postarea ma ajuta sa nu fiu agramat.Aveam tendinta sa spun""Doar intreb:", dar as fi
fost un agramat, nelucrand intr-un lacas de cultura in care limba romana este la nivelul:"Decat intreb:".

Ganduri pest zi. Daca as fi antrenor

Meciul dintre CFR Cluj si AS Roma mi-a reamintit unele ofuri personale privind fotbalul nostru.
In mare, cred ca avem ce ne trebuie: si jucatori talentati, si antrenori capabili, si fani devotati! Ne lipsesc insa inovatia, nonconformismul la antrenamente.
Din goluri aparent intamplatoare, dar care, in mod sigur au la baza logica intuitiva a marcatorilor respectivi,am tras o concluzie, pe care o prezint, sub riscul de a-mi atrage oprobriul specialistilor, fie consacrati, fie conjuncturali( din acestia, fac si eu parte, dar pe o pozitie echivalenta emisferei cerebrale drepte).
Pe scurt, dupa ultimul exemplu, cel de ieri, golurile lui Brighi, dar si ale altora in meciurile cu echipele noastre, supun antrenorilor valorosi, sa ia in considerare urmatoarea idee: “infiintarea postului de VM( “valorificator de mingi” ). De ce? Si Brighi ieri, si altii, in alte ocazii, au stat la primit mingi, pe care, fara nici un efort sau speculatii tehnice, le-au pasat in poarta din apropierea lor. Pentru asemenea post, vad potrivit un jucator, care sa manuiasca mingea ca un magician; nu trebuie sa fie un geniu fotbalistic, ci pur si simplu un impatimit in preluarea balonului: ocazional, sau adresat direct lui. Pentru aceasta, ar trebui sa-si insuseasca doua reguli: 1) sa evite instinctiv ofsaid-ul;si 2) sa posede simtul balonului (fie nativ, fie prin antrenamente asiduie): sa-l preia, sa-l potriveasca in scurt si sa-l suteze sec, in poarta adversa; sau sa-l suteze, imediat din preluare (cum am vazut ca o face foarte bine, uneori, Mirel Radoi);3) sa nu se gandeasca, nici o clipa, la golul care va urma; o infima fractiune de gand, este de natura sa-l deconcentreze, si de la distragerea respectiva, urmeaza: ezitarea, imprecizia si debilitatea sutului respectiv.
Pentru pregatirea jucatorului VM, antrenorul va lucra separat, la: 1) formarea simtului de orientare in teren, pentru evitarea ofsaid-ului si primirea mingilor de la coechipieri;2) simtul balonului, prin repetarea pana la crearea automatismelor necesare; (repetare pana la epuizare, daca va fi nevoie) ; 3) dezvoltarea, prin exercitii psiho-mentale speciale, a capacitatii de atentie si de concentrare asupra preluarii si transmiterii in poarta adversa a mingilor de la coechipieri; este stiut ca nu ne putem gandi la doua lucruri, in acelasi timp, de aci si riscurile neatentiei in momentul sutarii pentru gol.
Antrenarea se va face cu mingi speciale, mici, in asa fel ca preluarea mingilor de joc normale, sa fie o bagatela pentru el. La fel si la tehnica de control al mingii.
Fotbalul nostru merita o asemenea incercare, oricat de titrati ar fi antrenorii. Desigur, jucatorul VM,va avea rolul sau de participare, la jocul de camp .ABID, 27.11.08.

Nunta

Frumusetea miresei uritea pe toata lumea.; chipul, pictat parca, stralucirea blanda a ochilor, zambetul ca o raza de bucurie, unduirea felina in timpul dansului, creeau impresia unei promisiuni de fericire neasteptata, chiar din clipa in care o vedeai, fara sa te intrebi daca va continua, si cat. Vecinatatea ei in timpul dansului, doreai sa nu se termine vreodata. Chipurile perechilor de dansatori o cautau cu privirea voalata, in incercarea de a nu-si exterioriza tumultul emotiilor pe care frumusetea ei il declansa, fara drept de a-i rezista, fie macar si intr-o admiratie instantaneu indiscreta.
In pauza de dans, sub emulatia pe care o crease perechea mirilor, conversatia se desfasura insufletit; se inodau cunostinte noi,din franturi de remarci de circumstanta.In timp ce urmaream incantat revarsarea de emotie din salon,cineva ma lua de brat si cu voce gingasa, imi sopti: "vino sa-ti fac cunostinta cu varul nostru din Brasov"; era chiar mireasa, verisoara mea dupa sora tatei.Si ma prezinta imediat cuiva cam de varsta mea;
- Ionescu, spun intinzand mana, cu un zambet de incantare, datorat si prezentei miresei;
-Popescu, imi raspunde cel prezentat, a fi varul meu din Brasov.Desi vizibil nedumeriti, nu facem nici un comentariu, asupra diferentei de nume; preferam, conform uzantelor, o lamurire ulterioara, a acestei ciudatenii.Cateva amabilitati asupra atmosferei din salon si iuresul recomandarilor continua. Sa -ti prezint pe cineva special zice Lenuta, mireasa; vei fi incantat, ai sa vezi!
-Tanti, iti prezint pe varul meu Ionel ; tatal lui este unchiul meu,din Galati, fratele cel mai mare al mamei.
-Vasiliu, imi intinde mana o doamna zambitoare, cu chip de matusa. Dupa care, cu un aer sugubat, continua:Ionescu sau Popescu?
-Ionescu, de ce Popescu?
-Banuiam ca nu cunosti motivul deosebirii de nume. Dar la inceputuri, si tu ai fost un Popescu. Un Sfat de Familie ti-a atras insa schimbarea de nume in Ionescu. Vazandu-mi perplexitatea, ca sa ma salveze, continua in aceeasi nota binevoitoare:Faptele s-au petrecut , cu mult inainte de a te fi nascut. Complet derutat, de parca pana atunci, bausem in nestire, am luat-o deoparte pe matusa Vasiliu, si am rugat-o sa a ajute sa inteleg misterul in care intrasem. Mireasa, mustacea in timpul dansului, alegand prin miscari dibace, pozitii, care-i permiteau sa se amuze cu luminile si umbrele de pe chipul meu, efectiv socat de surpriza ce-mi facuse. Ma simpatiza, pe baza unei inflacarari copilaresti pentru mama ei, o frumusete coplesitoare la randul sau, careia ii declarasem ca nu ma voi casatori decat cu ea, cand ma voi face mare.
Retrasi intr-un loc ma linistit, matusa, mi-a relatat cea mai uluitoare intamplare, pe care la inceput am crezut-o rupta dintr-o legenda, daca nu macar o snoava de sezatoare dupa terminarea culesului viilor din Niculitel, locul plin de vraja al copilariei mele la bunici si al iubirii mele copilaresti, inflacarate pentru tanti Cristina, mama miresei.
-Stii, verii tai Popescu, din Brasov, sunt mai aproape de locul vostru de bastina, si de numele adevarat al inaintasilor vostri.
-Adica? holbez eu, aproape speriat, ochii.
- Pai, inceputurile voastre, au avut loc intr-n sat de mocani, din Marginimea Sibiului, intr-o familie pe nume Pop; si care prin transhumanta s-a stabilit cu turma de oi, in pasunile manoase ale Dobrogei, in satul Niculitel, acum stiut ca zona viticola cu podgorii renumite. Oameni harnici si mandri, familia Pop, devenita intre timp prin jocul imaginatiei locale, Popescu,a fost brusc pusa intr-o dilema de Gheorghe, unul dintre copiii sai cei mai linistiti. Nu se stie cum, Gheorghe s-a hotarat sa nu mai invete carte inalta; in timp ce in familie se stabilise deja, traditia preotiei. Din ce i s-o fi nazarit lui Gheorghe, nu s-a aflat;dar a spus un nu hotarat, invataturii preotesti. Fara multa vorba, in cel mai specific mod sibian, rudele au hotarat ad-hoc, Sfat de Familie:”daca nu mergi la scoala, te dezmostenim!" Impricinatul,caracter darz de transilvanean, a raspuns scurt:Nu! dezmosteniti-ma si daca vreti, am sa-mi schimb si numele,ma voi numi Ionescu! Cunoscandu-si taria de caracter, rudele au acceptat schimbarea numelui, sa nu-i faca de rusine, dar nu l-au dezmostenit; l-au ajutat sa-si incropeasca o gospodarie si sa porneasca pe drumul ales de el, agricultura.
-Ei bine, acel Gheorghe Ionescu va fi bunicul tau, gospodar de vaza in satul Niculitel.
Desi n-a facut carte, Gheorghe a continuat traditia de buni gospodari a familiei. Darz, cumpatat, harnic si curajos, dupa ce si-a format o gospodarie frumoasa, s-a casatorit, si a avut sase copii:trei baieti si trei fete. Poate ca un regret tarziu, si-a dat feciorii la scoala; doi s-au facut preoti, iar unul, cel care va fi tatal meu, invatator. Fetelor, dupa mentalitatea timpului, cum le era norocul prin casatorie. Si cu zestrea de acasa, ceva teren arabil si vie,
ba si cate o casa la fiecare, erau in felul acesta despagubite ca nu facusera scoala inalta, precum baietii. Totul chibzuit si cu omenia cuvenita.
Copilaria mea, petrecuta episodic la bunici, a fost foarte placuta; chiar cu numele Ionescu. Dimineata, bunicul ma lua in brate, se urca pe un scaun, ma aseza cu burtica pe unul din butoaiele imense, pline cu vin si ma indemna sa trag vin, printr-un bat de stuf, transformat special in acest scop. La inceput, m-am speriat, sa nu cad in butoi prin gaura in care era introdus firul de stuf; dar cu timpul, am observat ca dupa asta, aerul rece din pivnita adanca, nu ma mai speria; ma invarteam ca un titirez, in jurul bunicii, care cu o rabdare blanda , imi raspundea la toate curiozitatile starnite dupa coborarea de pe butoiul urias de vin.Ca in orice gospodarie, bunicul avea si un caine. Dulaul mare, ciobanesc, imi producea multe spaime cu latratul lui gros si puternic. Ca sa ma linisteasca, bunica imi spunea sa-l mangai pe cap printre sipcile cerdacului impodobit cu flori care mie imi pareau crescute direct din lemnul constructiei. Dulaul, maraind bucuros, ma lingea pe mana, ca intr-o mangaiere; avea limba aspra si ma temeam sa nu-mi jupoaie pielea. Cand am prins curaj, am iesit in curte, sa fiu mai aproape de el. Mare cat o oaie si jucaus ca un miel, m-a trantit cand s-a urcat cu labele din fata, chipurile sa ma sarute. La racnetul meu ca fiara ma inghite, bunica, grabita sa ma salveze, a cazut pe treptele cerdacului; am crezut ca moare; am uitat de amenintarea fiarei si am fugit s-o ajut; s-o scot din ghiarele mortii in care-o aruncasem. Dup aceasta patanie, am fost declarat spre mandria mea, desi nu pricepeam nimic, in afara de privirile iubitoare ale bunicilor, “cruce de barbat”. Dar nimic nu poate egala clipele minunate petrecute in casuta de la vie.
Parca agatata pe marginea unei vai, pe fundul careia curgea firul argintiu al apei unui parau, casuta imi parea de vis. In timp ce bunicul si oamenii lucrau in vie, sprijinit de peretele casutei, urmaream fascinat desfasurarea vietii in vale :ciripit maiestru de pasari, oracait amuzant de broaste, rosul-intunecat al spatelui unei vulpi in sprintul ei scurt, dupa un iepure,erau pentru privirea mea de copil, bucurii fara seaman. Rareori, ramaneam peste noapte, la casuta, cand admiram covorul albastru instelat, al cerului. Spectacolul este feeric! Intinzi firesc mana spre cer sa iei o stea, ca sa te simti invaluit in esarfa mirifica a boltii, pictata cu un numar necuprins de stele; stele, al caror licar, iti pare un zambet pe care nu vrei sa-l pierzi. Si cu aceasta grija, adormi in mangaierea nevisat de placuta a Naturii.
Dupa ani si ani am revazut aceasta splendoare neinchipuita a boltii ceresti niculitene;privind-o, parca ma invaluie miracolul aurorei polare.
Anii au trecut, viata si- a urmat firul, dar bucuriile si spaimele de basm ale copilariei, le retraim la fel de intens.
Au fost insa si momente pe care acum, cred ca le pot numi dramatice! Intr-o noapte, cineva i-a furat bunicului, porcul din cotet; fara ezitare si in miez de noapte, bunicul si-a luat arma de vanatoare, a incalecat, si cu felinarul aprins, a plecat dupa hot. Acum, presupun ca gestul de curaj a fost facut in disperare de cauza.Poate ca nu i-ar conveni nimanui, ca in apropierea Sarbatorilor de Iarna, sa-i fie furat porcul crescut in acest scop.
L-a ajuns pe hot si sub amenintarea armei, l-a adus in sat si l-a predat jandarmilor.
A doua zi, am asistat la o scena de educatie civica, a carei amintire, m-a infiorat continuu.
Hotul,cu fata invinetita de lovituri, cu mainile legate la spate, era plimbat pe strazi, ca un caine purtat in lesa, si obligat prin inghionteli in spate, cu o bata, sa strige mereu:”Cine-o face ca mine, ca mine o s-o pateasca. Pe pancarta atarnata de gatu-i scheletic, era scris acelasi lucru.Infatisarea plina de suferinta a hotului,m-a cutremurat. Cu lacrimi in ochi, i-am povestit bunicai cele petrecute.
Aspra si rece, bunica mi-a spus sa nu-mi para niciodata rau pentru un hot; si-a primit pedeapsa meritata;daca nu s-ar face asa, s-ar ivi si alte faradelegi. Doar frica-i tine in frau!
Aproape atipisem in derularea copilariei petrecute la bunicul meu, rebelul, de la Niculitel, cand, matusa Vasiliu m-a atins usor pe umar: scuza-ma, sunt invitata la dans; si s-a pierdut in vartejul dezlantuit de nuntasi. N-am inteles ce a vrut vara-mea. Pe matusa Vasiliu, n-am mai intalnit-o dintr-o neglijenta ce ma caracterizeaza (12.11.08)

Realitati Romanesti.Tranca-fleanca despre "jmecheri cu tupeu si cascheta"

Tipic romanesc; bani sa iasa!
In supraelevatul blog al Titanului Adrian Paunescu, citesc plin de revolta:”Analfabetii ataca Profesorii”; “Oare cine ataca militienii?”
Intr-un titlu abracadabrant “Mentalitate de militian” intrezaresc apelativul “fatuca”(prin asimilare, “fatuc”), inspirat lansat pentru piata media de Maestrul Ion Cristoiu! Pe cand, aberatia: ”Mentalitate de Cod penal?”, cu o ilustratie de “mentalitate fatuceasca?”Adica, in jurul unui titlu, sa zicem Codul penal,situat pe un soclu demn de statutul Justitiei, sa apara, ca in poza care arata pumnii amenintatori de militieni, simboluri de genul: catuse, un judecator care ii sugruma cu latul legii pe delincventi, simbolizati si ei, tot fatuceste, ca niste victime nevinovate, precum cele ale politistilor; gratii,celule de detentie si cate altele specifice in fantezia “tudorico,lele”.Iar pe soclu, sa fie scris cu tupeu : “Dura lex sed lex”. Azi noapte, un dezaxat, ne-a spart geamul usii de la intrarea blocului. Daca autorasii imbecilului “Mentalitate de militian”, l-ar fi prins pe avortonul in cauza, ce “corectie” i-ar fi aplicat? L-ar fi mangaiat cu pixul cu care i-au luat apararea, incriminandu-i pe aparatorii ordinei publice? Dupa cate stiu, medicina, in afara de eutanasiere si malpraxis, admite si metode dure(cobaltoterapie), recurgand chiar si la actul chirurgical, pentru eradicarea raului din viata pacientilor in stare critica limita. De ce sa nu admitem ca societatea civila poate fi si ea un pacient in stare grava , pentru care este necesara interventia dura si “cu tupeu de jmecher cu cascheta”? Delincventa nu asculta de vorbe frumoase, cum si microbii nu dau doi bani pe adjuvante! In incheiere, pentru depasirea crizei, ce-ar fi sa apara in Jurnalul National un articol intitulat: “Dura politia sed politia”.Si sa lasam politia sa-si indeplineasca menirea. Doar nu li s-o fi dat bastonul de cauciuc sa se scobeasca in urechi si pistolul din dotare , sa prinda muste! Cetateanul Abid, nu are nici o legatura cu militia sau cu Politia!

Ganduri peste zi.Salus populi suprema lex esto

Frontispiciul blogului Dlui Adrian Nastase, a fost ornat spiritual, cu o formula demna:"Cititorii mei sunt mai inteligenti decat scriitorii vostri" Foarte inspirata, formula atrage "inteligentii", precum un bec puternic, gazele noptii. In Africa, spectacolul este grandios.
Din lectura catorva asemenea inteligente opinii, dupa cum mi-a rezistat stomacul, am dedus, ca un membru al echipei ar putea scrie o carte "Limbajul la romani", in doua parti:Exprimarea viscerala si Exprimarea echilibrata.
Prima parte, intr-un abordare eleganta, specifica Dlui A. Nastase,ar fi mai bogata si mai agrementata cu insasi argumentele vizitatorilor respectivi.Cateva insusiri relevante pentru titlu, ar fi: partizanat politic,ostilitate, impulsivitate,superficialitate, pripire, brutalitate,emfaza, infatuare, intoleranta, indecenta, meschinarie.
Cui vrea sa ma contrazica, ii recomand consultarea sursei sus-numite, care nu face decat sa ofere teme de meditatie civilizata. Nici pe mine nu ma exclud de pe lista unor asemenea constatari.
Am insa meritul ca imi impun o abstinenta comportamentala, oricat ar colcai in mine, pornirile mentionate.
Ma gandesc , plin de groaza,ce era daca ostilitatea verbala ar fi mirosit urat;pentru lectura parerilor respective, ar fi trebuit sa por sigur masca de gaze.Sau poate ca, formula folosita este gandita strategic, sa actioneze la nivel subliminal; cine nu si-ar dori sa fie inteligent , doar pe spuse? Dar, pentru dezideratul din titlu, ar fi poate util, sa ne constientizam pornirile de mai sus si sa ne abtinem sa le mai exteriorizam, fie si de dragul autoadmiratiei.

Ganduri peste zi. LaLOKA

Aparitie fantomatica, in timpul unui blog-duel; fler, sensibilitate,
stil lapidar. Disparitie asemenea, regretabila! Oare cum arata:
-mica, vioaie, zglobie ca o pasare colibri?
-potrivita, grava si meditativa ca un sfinx?
- eclatanta ca un graunte de uraniu?
- incitanta ca un jet de feromoni?
- de toate, cum trebuie?
Dupa perceptia vibratila, simt ca are ceva aparte.
Sa fie oare "nebunie la prima vedere?"
A nu se gandi masculinist! (sic! ).Universul este
un ocean de vibratii, iar noi, noi, ce suntem ?
Nostalgic ( 09.11.08)

Realitati Romanesti. Aberatii atitudinale

Dintr-un cotidian: intr-o Scoala de Arte si Meserii din localitatea constanteana Independenta, o eleva este batuta pana la lesin, de catre o colega. Nimic special intr-o lume in care violenta este proliferata mercantil, printr-o media fara nici o finalitate.Aberatia apare in momentul afirmatiei:”Politistii vor demara o ancheta numai daca parintii elevei agresate, vor depune plangere impotriva agresoarei”.”Totodata, consiliul profesoral se va intruni astazi pentru a lua masuri in cazul respectiv”.Deci, lasam liber violentei, din motive de lege? Cred ca nu este primul caz, si chiar de ar fi, Justitia, ca a patra putere in stat, nu este cazul sa se autosesizeze? Nici Guvernul, nici Parlamentul si nici Presedintia nu sunt in masura sa umple aceasta lacuna sau sa corecteze eroarea respectiva?Un Decret, cu 2-3 articole, care sa oblige Autosesizarea (din oficiu, la aparitia cazului) a Autoritatii Locale: Nationale, Comunitare ( a se citi “care apartine unei colectivitati”).
Cine s-o faca, daca nu noi insine? Cine sa ne civilizeze, daca n-o vom face prin noi insine?
Cat priveste consiliul profesoral(ce-o mai fi si asta?), ce motive are sa se intruneasca? Nu exista un regulament disciplinar al Scolii respective? Directorul nu-l cunoaste? ; nu-l poate aplica imediat, cat impresiile sunt proaspete iar masurile disciplinare receptate ca atare? Cred ca procedand astfel, incurajam delincventa juvenila, iar actul justitial, va ramane efectiv, o vorba inutila. Si actul patriotic (nu patriotard!) nu-si va indeplini rolul cuvenit in devenirea Neamului Romanesc. Desigur, daca vrem sa ne depasim conditia europeana!

Realitati Romanesti.Cainii vagabonzi ai Capitalei

Realitati Romanesti
Cainii vagabonzi ai Capitalei


Acronim: PIC-ii =Prozelitii Ipocriziei Caniniste (prin similitudine cu Umaniste)

Dintr-un cotidian, aflu ca in Capitala, ar exista peste 30000 de caini fara stapan,concentrati in special in piete si in zonele mai aglomerate. Autoarea articolului pare efectiv debusolata cu privire la solutia salvarii Capitalei, de acesti vagabonzi; Autoritatile, de asemenea.Pentru ca, pe langa cei cel putin 30000 de caini vagabonzi,exista probabil, tot atatia PIC-isti si SPIC-isti (sustinatori ai PIC-istilor).SPIC-istii sunt vociferatori de ocazie pentru a-si da o importanta care le lipseste; sunt aparitii strict ocazionale, gen incurca lume(civilizatie),ca sa nu mearga lucrurile bine si la noi. Eu nu sunt impotriva animalelor, fie ele si cainii, dar militez pentru o civilizatie romaneasca avansata.Asa ca, “distrugeti cainii vagabonzi”, prin orice mijloace, fie din Capitala, fie din oricare localitate din Tara.Si obligati PIC-istii, la o civilizatie responsabila: sa-si ia in locuinta, cate un caine vagabond, sub ingrijire stricta.Se va rezolva absolut uman problema celor peste 30000 caini vagabonzi, cu ajutorul celor peste 30000 de PIC-isti si SPIC-isti , care cu vociferarile lor isteroide nu ne dau voie, noua, celor circa un milion de locuitori sa ne construim o Capitala si localitati civilizate, fara latraturile si muscaturile protejatilor lor, neglijati chiar de ei insisi. Sunt absolut sigur ca odata solicitati prompt la aceasta minima regula de civilizatie, toti adeptii cainilor vagabonzi din Romania vor face “ciocu mic”, dupa care vor disparea de pentru totdeauna .Si, ar trebui ca Primaria Capitalei, daca vrea sincer sa rezolve aceasta problema, atunci cand este boicotata sa actioneze astfel: sa le bage in gura cate un caine vagabond, aparatorilor acestora. Sa li-l ofere pentru adoptie, pana le piere cheful “ipocriziei caniniste”. Ce strangere, ce sterilizare, ce adaposturi costisitoare?
Deunazi am primit indirect raspunsul acestei parodii “caniniste”: mergand la Dispensarul Veterinar pentru hrana pisicii mele, am citit un anunt, afisat la vedere pe usa de la intrare a acestuia; esenta mesajului catre acei “iubitori de animale”, care-si fac uitate “odraslele”, aduse la tratament este ca daca nu si le iau acasa in cateva zile, animalele respective, caini si pisici, vor fi eutanasiate. Usor intrigat, am intrebat cum este cu grija fata de animale; raspunsul a fost ca, mai bine asa, decat sa fie lasate in voia sortii; ca si la Facultate se gandeste astfel. Quod erat demonstrandum( Ceea ce era de demonstrat”).






,

GANDURI PESTE ZI

Plictisit sa astept”musafiri” si sa ascult opinii, favorabile desigur,m-am dus la A.Nastase, sa mai ascult vox populi.Opiniile de sub nivel pe care le citesc, imi cresc respectul de sine, vizavi de cumpatarea defularii; de fapt, echilibrul pe care mi-l impun, indiferent de imprejurari, ma cruta de acumulari sufletesti morbide, de care sa fie necesar sa ma eliberez.Oricum,lipsa vizitatorilor, ramane ca o acumulare reziduala, ca o respirare de aer poluat, in cazul careia celulele, fie si cele necerebrale, sufera. Deunazi,l-am auzit pe cel pomenit mai sus, ca blogul sau a fost vizitat de la creeare, in 2007, de peste 1,5 milioane de curiosi; cifra, m-a inspaimantat, nu mi-a venit sa o cred; mai exact, m-a descurajat. Auzi, un adevarat miting pe unde, iar la mine nici macar o persoana, in afara celor apropiati! Povestindu-i sotiei, m-a consolat realist:”ce vrei, el este o persoana publica, notorie, iar tu…., n-ai fost prim-ministru, nu ai probleme cu DNA, nu avem termopane, nu ai o ruda celebra precum matusa Tamara, nu esti mancat de confrati politici s. a. m. d., nu ai avut multe evenimente care sa starneasca interesul asupra ta, pentru o revarsare de atrocitati, din partea caracterelor indoielnice!Amarat ca nu am fost atatea si altele asemenea, am acceptat fortat, rationamentul sotiei.I-am spus vestea, si surorii mele, ca pe un oftat. Reactia, a fost categorica: “Nu cred. Este o minciuna; se lauda ca toti politicienii!” Sora mea, Marcela, diplomatul familiei, se abtine de la vorbe aspre, fie intern, fie extern. Mi-am dat seama ca iesirea ei, destul de neasteptata, era de fapt, zaduful asupra secetei mele de vizitatori; mai ales ca ea, pretuieste destul de vizibil, elita intelectuala a lui A.Nastase. Cand i-am spus despre articolul acestuia, intitulat “M-am Mizil-it”, mi-a raspuns dezamagita:”Pacat, inseamna ca a inceput sa se prosteasca. Trebuie sa-mi reconsider pretuirea pentru el!” Necajit, ca pentru un strain, mi-am indispus bunatate de sora, am continuat sa caut alte pretexte care sa explice suportabil mie, penuria de vizitatori, a blogului meu. Nu mi-a fost greu sa gasesc in opiniile tendentios exprimate, mentalitati de camarila, jenant pro si contra;fapte care nu sunt pe gustul meu, in aspiratia ca noi romanii sa constituim o entitate distinct superioara, dincolo de mimarile grotesti, la care se apeleaza uneori. Am vizitat pentru comparatie, blogul lui Victor Ciutacu.Alta nota de plecare, alta muzica: penibil grotesc,nu sufera comparatie cu musafirii lui A.Nastase; se vede neindoielnic insusirea de “personalitati accentuate”, fie si numai in agresivitatea intolerantei aprecierilor. Si cand ma gandesc la faptul ca Mihai Gadea, cu nedisimulata autoapreciere, facea elogiul intelectualismului audientilor emisiunii sale “Sinteza zilei”,frecventi vizitatori ai blogului V. Ciutacu. Nu sunt convins ca “genialul”, cum in gluma subliminala, ii place sa se ironizeze-poate prinde ceva- , nu tinteste o satira de valoare nationala pe insasi proverbul;”orice pasare pe gura ei, piere “.
Daca am intuit corect, ma inclin neconditionat, “genialului”. Presupun ca valoarea implicit autoeducativa, se regaseste in constientizarea penibilului opiniilor nonsalant strigate. Succint, apologetii si preopinentii Mizil-itului, ii surclaseaza pe cobaii “geniului”Dar,desigur este loc rezervat si pentru “De gustibus et coloribus……..”, asa ca pentru parerea mea subiectiva, prezint scuzele de rigoare cuvenite. Faptul ca m-am dumirit, chiar malitios,merita umilinta!