Scrisoare deschisă către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu:
Măi Traiane,
Ne-ai mâncat zilele vreme de peste 8 ani cu toate scandalurile, îmbârligăturile, furăciunile, combinaţiile cu licuricii mai mici sau mai mari, măsurile antieconomice luate de idioţii pe care i-ai pus în Guvernele Boc şi Ungureanu etc etc. În tot timpul ăsta, subsemnatul Adrian Niculae, cetăţean român şi om mai cinstit decât îşi poate imagina unul ca tine, a fost în stare să-ţi găsească un singur merit: faptul că l-ai băgat la puşcărie pe Vântu, fie şi pentru o scurtă perioadă. La cum te cunosc, probabil că ai făcut asta din răzbunare personală, nu din simţ al dreptăţii, dar oricum, rezultatul contează şi pentru isprava asta ai marcat un punct în ochii mei de jurnalist care a văzut vreme de atâţia ani cum individul ăsta ţepuia fraieri după fraieri sub ochii nepăsători ai autorităţilor române. Cam puţine realizări pentru 8 ani şi ceva de mandat, nu crezi?
Azi, după ce sinistrul Piţurcă a îmbolnăvit de nervi vreo 20 de milioane de oameni între care ne numărăm şi noi doi, mă văd nevoit să-ţi scad de pe răboj până şi punctul de care vorbeam mai sus. Nu pentru că ai avea tu cum să-l dai afară direct (deşi o ţară întreagă te-ar aplauda dacă ai pune serviciile să mai facă încă o chestie ilegală pentru tine şi să-l sperie pe idiotul ăsta suficient cât să-şi dea singur demisia) ci pentru că, sub mandatele tale, n-ai fost în stare să te atingi nici cu o floare de mafia de la FRF.
De când ai venit tu la putere măi Traiane, naţionala de fotbal a României a participat la un singur turneu final. Şi asta nu pentru că n-am avea jucători sau antrenori valoroşi, ci pentru că mafia din FRF, condusă de „naşul” Mircea Sandu, a avut grijă să pună în funcţia de antrenor, din 2004 încoace,doar indivizi mărginiţi, complexaţi şi încăpăţânaţi: Piţurcă, Răzvan Lucescu şi, desigur, din nou Piţurcă. Nu ştiu cât te pricepi tu la fotbal, dar bănuiesc că ţi-e clar că, după ce ne-a arătat câtă valoare are în meciul de la Budapesta, Bogdan Stancu nu avea ce căuta azi pe teren. Sau că Dodel e bun pentru un meci cu Olanda doar dacă vrei să-ţi baţi joc de el. Sau că Gardoş, rezervă la Steaua, n-are cum să dea satisfacţie ca titular într-un meci cu Olanda.
Una peste alta, subsemnatul îţi poate face lesne de tot o echipă care poate nu bătea cu Olanda, poate nu scotea nici măcar un egal, dar sigur nu se făcea şi nu ne făcea de râs: În poartă Bornescu (pentru că joacă titular şi o face bine, la o echipă la care portarul este deranjat din visare ceva mai des decât e deranjat Tătăruşanu de obicei), fundaş dreapta Săpunaru (singurul român care joacă pe postul ăsta la un nivel înalt) , fundaşi centrali Chiricheş şi Tamaş (folosit în sfîrşit pe postul lui), fundaş stânga Ştefan Radu (titular la Lazio), închizător Pintilii (confirmă meci de meci), coordonator Sânmărtean (ne trebuie şi un om cu glezna fină nu numai cărăuşi), aripi oricare doi dintre Adi Popa, Maxim, Torje şi Chipciu, în atac Mutu şi Rusescu. Bănuiesc că ai văzut şi tu suficient fotbal la viaţa ta ca să-ţi dai seama că nu bat câmpii şi că, oricum, Gardoş, Dodel (Tănase decerebratul) şi mai ales ineptul Bogdan Stancu NU AVEAU CE CĂUTA PE TEREN CU OLANDA nici măcar la nivel de echipa a treia.
Fii sigur că şi Piţurcă ştie lucrurile astea, iar motivele pentru care face cu totul altceva ţin de relaţiile mafiote din jurul FRF şi de propria lui încăpăţânare patologică. La fel de sigur poţi fi şi că va face pe viitor tot ce vrea el, sfidând în faţă 20 de milioane de oameni, dacă şeful său direct, Mircea Sandu, continuă să-l ţină în post. Ori, în condiţiile astea, nu crezi că ai putea să faci şi tu, măcar pe final de mandat, un lucru care să-ţi aducă aplauze din partea întregii populaţii a ţării? Asta înainte să –> Citește restul acestei intrări »
Publicat de optimvs 
