In viata suntem supusi unor teste,trepte pe o scara de formare.Pana la urma odata ce ne nastem suntem aruncati de divinate pe aceasta scara.La inceput treptele sunt mici si moi,mereu avand alaturi de o forta ce ne ridica.Parintii.Dar nu sunt ei subiectul acestui scurt monolog,pentru ei ar trebui sa scriem o piesa intreaga, care sa contina nici mai mult nici mai putin de 1000 de acte.Ajutorul acesta se departeaza de noi si usor usor incepem sa simtim dificultatea treptelor.Dar nu ne putem intoarce,divinitatea se asigura ca orice treapta pe care o depasim se sa piarda in ireversibilitatea timpului.Ramanem blocati cu o singura directie.

Din cele mai vechi timpuri omul a fost capabil sa ia decizii,fiind unul dintre elementele care au stat la baza evolutiei noastre ca specie.Dar acum , in fata acestei situatii suntem niste copii care se joaca.Va amintiti jocul acela in care eram nevoiti sa introducem niste forme in spatii decupate special pentru ele si trebuia sa le potrivim.Noi la fiecare treapta ne aflam la ultima piesa.Oricat de greu ar fi, trebuie sa introducem si pe aceasta.

Provocari.Fiecare treapta este o provocare.Mai sus am relatat o scurta idee despre cum apar.Dar inainte de a intelege un fenomen,un concept,o idee,un lucru, trebuie sa ne cunoastem pe noi inainte.

Nu încape nicio îndoială ca orice cunoastere a noastră începe cu experienta; caci prin ce altceva ar putea fi desteptata spre functionare facultatea noastră de cunoastere, dacă nu prin obiecte care exercită influente asupra simturilor noastre si care, pe de o parte, produc ele însele reprezentări, pe de alta parte, pun în miscare activitatea noastră intelectuala, pentru a le compara, a le lega sau a le separa, prelucrând astfel materialul brut al impresiilor sensibile într-o cunoastere a obiectelor care se numeste experienta ? Astfel, cronologic, nicio cunoastere nu precede în noi experienta, şi cu ea începe orice cunoastere.

Immanuel Kant

Ce simtim cand ajungem la ultima piesa ?

Niciodata nu am fost capabil sa cuprind complexitatea unei alte persoane.Tot ce urmeaza sa spun se refera strict la mine.La copilul din mine ajuns pe o noua treapta.Acest copil simte un cald si placut fior.O unda ce ii perturba linistea.Un singur gand ii stapaneste cursul ratiunii.Depasirea acestei provocari.Stiu ca am o singura directie . Simt cum cu fiecare respiratie ceva evolueaza.Caldura imi cuprinde sufletul si imi aduce sublima placere.

Totusi viata mi-a demonstrat ca totul are si profunzime.Orice stea a carei stralucire strabate o mica parte a infinitului,are o umbra care ii da cea de-a treia dimensiune.Fiorul meu imparte aceiasi caracteristica,are o urma rece.Frig ce se transforma in frica.Viitorul ma inspaimanta.Provocarea care imi sta in fata, este perfecta,ma incarca de energie pozitiva.Dar dupa ? Ce mai urmeaza ? Dupa ce termin puzzle-ul acesta,ce mai urmeaza.

Stiind asta pot incepe sa inteleg ce inseamna o provocare. O provocare este … o sansa, o sclipire,o treapta,un gand,un drum…nici eu nu stiu.Nu pot defini ceva atat de complex printr-un singur cuvant ca si „Mai Marii Lingvisti/Gramaticieni/Ortopedicieni/Fonetisti si etc” . Pentru mine nu poate fi o simpla instigare.

Este o sansa pentru ca de alta nu vei mai avea parte,
Este o sclipire care te face sa te vezi mai departe,
Este o treapta ce te apropie de divinitate,
Este un gand care te face sa plutesti pana pe Marte,
Este un drum parcurs de intreaga umanitate.