In viata suntem supusi unor teste,trepte pe o scara de formare.Pana la urma odata ce ne nastem suntem aruncati de divinate pe aceasta scara.La inceput treptele sunt mici si moi,mereu avand alaturi de o forta ce ne ridica.Parintii.Dar nu sunt ei subiectul acestui scurt monolog,pentru ei ar trebui sa scriem o piesa intreaga, care sa contina nici mai mult nici mai putin de 1000 de acte.Ajutorul acesta se departeaza de noi si usor usor incepem sa simtim dificultatea treptelor.Dar nu ne putem intoarce,divinitatea se asigura ca orice treapta pe care o depasim se sa piarda in ireversibilitatea timpului.Ramanem blocati cu o singura directie.

Din cele mai vechi timpuri omul a fost capabil sa ia decizii,fiind unul dintre elementele care au stat la baza evolutiei noastre ca specie.Dar acum , in fata acestei situatii suntem niste copii care se joaca.Va amintiti jocul acela in care eram nevoiti sa introducem niste forme in spatii decupate special pentru ele si trebuia sa le potrivim.Noi la fiecare treapta ne aflam la ultima piesa.Oricat de greu ar fi, trebuie sa introducem si pe aceasta.

Provocari.Fiecare treapta este o provocare.Mai sus am relatat o scurta idee despre cum apar.Dar inainte de a intelege un fenomen,un concept,o idee,un lucru, trebuie sa ne cunoastem pe noi inainte.

Nu încape nicio îndoială ca orice cunoastere a noastră începe cu experienta; caci prin ce altceva ar putea fi desteptata spre functionare facultatea noastră de cunoastere, dacă nu prin obiecte care exercită influente asupra simturilor noastre si care, pe de o parte, produc ele însele reprezentări, pe de alta parte, pun în miscare activitatea noastră intelectuala, pentru a le compara, a le lega sau a le separa, prelucrând astfel materialul brut al impresiilor sensibile într-o cunoastere a obiectelor care se numeste experienta ? Astfel, cronologic, nicio cunoastere nu precede în noi experienta, şi cu ea începe orice cunoastere.

Immanuel Kant

Ce simtim cand ajungem la ultima piesa ?

Niciodata nu am fost capabil sa cuprind complexitatea unei alte persoane.Tot ce urmeaza sa spun se refera strict la mine.La copilul din mine ajuns pe o noua treapta.Acest copil simte un cald si placut fior.O unda ce ii perturba linistea.Un singur gand ii stapaneste cursul ratiunii.Depasirea acestei provocari.Stiu ca am o singura directie . Simt cum cu fiecare respiratie ceva evolueaza.Caldura imi cuprinde sufletul si imi aduce sublima placere.

Totusi viata mi-a demonstrat ca totul are si profunzime.Orice stea a carei stralucire strabate o mica parte a infinitului,are o umbra care ii da cea de-a treia dimensiune.Fiorul meu imparte aceiasi caracteristica,are o urma rece.Frig ce se transforma in frica.Viitorul ma inspaimanta.Provocarea care imi sta in fata, este perfecta,ma incarca de energie pozitiva.Dar dupa ? Ce mai urmeaza ? Dupa ce termin puzzle-ul acesta,ce mai urmeaza.

Stiind asta pot incepe sa inteleg ce inseamna o provocare. O provocare este … o sansa, o sclipire,o treapta,un gand,un drum…nici eu nu stiu.Nu pot defini ceva atat de complex printr-un singur cuvant ca si „Mai Marii Lingvisti/Gramaticieni/Ortopedicieni/Fonetisti si etc” . Pentru mine nu poate fi o simpla instigare.

Este o sansa pentru ca de alta nu vei mai avea parte,
Este o sclipire care te face sa te vezi mai departe,
Este o treapta ce te apropie de divinitate,
Este un gand care te face sa plutesti pana pe Marte,
Este un drum parcurs de intreaga umanitate.

Yesterday, being assigned to clear the attic of our house, I came across few old boxes from my childhood. There I found my favorite toy of all time and that was a wonderful metal miniature of a Rolls Royce Silver Dawn. They were stuck between dozens of old dusty books belonging to my mother and the ancient retro German developing system belonging to my father. I couldn’t wait to see what was inside.

I opened the boxes like a child on Christmas’s morning. With each item I was getting out of there , the child within me was shedding a tear, for the long-gone memories. Everything had a sentimental load which was deeply cutting my pseudo called maturity. When a saw the car I just lost it . It was the first time in years . I didn’t even know that was still in the house. That nice big metal car that was traveling with me everywhere became a vintage rusty miniature.

The illusion couldn’t stop there. My childish imagination remembered it as the most beautiful toy. Its large and blue hood with the chromatic accessories where now tiny pieces of metal passed by years. It had a nice cyan aluminum body made manually with a lot of attention due to the corners well-preserved. The pale light of the solitary candlestick from the table made the pattern look scrathed but in reality it was as shiny as I remember.

From the first second when I got it out my first thought was about my grandma who died when I was very young. I had a special connection with her from the first second fact that leaded to a deep sadness from a small and scared boy. After her funerals ,my father seeing my sadness, stopped at the nicest toy shop in Suceava and brought me this . I couldn’t stop smiling when I saw him with such a gorgeous car in his hand.

The second reason why this car has such a great importance to me is the fact that since my brother was born , i had to share everything, which for a me was a little bit traumatizing at first,but with time it got better. This marvelous miniature was an exception, a reflection of my inner soul , away from the hands of the unknown, It was my special thing.

This was a big flashback of my sweet and innocent days. Not only that it aroused an instant curiosity of what were the things that made the most innocent period of my life so wonderful as I remember but also it induced me a subtle melancholia.

Astazi,datorita minunatelor festivitati de venerare  a Sfintei Parascheva,elevii Colegiului National Iasi am primit o zi libera,din cauza conditiilor de trafic dezastroase.Totusi aceasta zi este binevenita datorita proiectului pe care l-am desfasurat in aceste zile si anume : „Flori de Toamna”. Mai multe detalii veti gasi pe site-ul catedrei de biologie : BioArt . Au fost zile in care stateam pana la 6 la scoala pentru a termina toate detalii organizatorice.Oricum proiectul a devenit un succes si sunt incantat ca am reusit sa il duc pana la capat.

Totusi oricarui lucru frumos ii corespunde un lucru urat si anumite birocratia din scoli.Un detaliu atat de insignifiant dar atat de calcator pe nervi incat mai bine te lasi de proiecte.Poate asta se refera strict la scoala noastra dar este un element distrugator.

Birocratie=Interpretare și aplicare a legilor, a dispozițiilor, a regulamentelor etc. numai în litera lor, fără preocuparea de a le înțelege spiritul; birocratism, funcționarism

Eu vad conceptul in felul urmator,atunci cand domina un sistem bazat pe hartogaraie,logica,rationea,bunul-simt si bunavointa dispar lasand loc unui aprig gust de plictiseala si scarba,pentru ca mai ai de facut 100 de hartii doar pentru a oferi un premiu unor copilasi care au muncit si au invatat,care au depus efort intelectual.

Efortul intelectual fiind cea mai presus moneda din zilele noastre,aceasta dominand lumea in care traim.Capacitatile noastre deriva din acesta.Daca nu premiem asta atunci ce ? Pentru a face asa ceva trebuia ca sa depunem o serie infinita de formulare.De ce ? Pentru ca sa fim siguri ca nu se fura.Birocratia este o metoda antifurt.Dar daca oamenii ar fi educati sa diferentieze furtul de bunatate,adevarul de minciuna,ar mai fi nevoie de asa ceva ? Eu zic ca nu. Din nefericire realizez ca ma refer strict la o societate ideala.Realitatea este ca in anumite cadre ar trebui ca aceste conditii sa fie restranse.Nu mai suntem intr-o era a intunericului unde oamenii nu aveau constiinta si nu puteau gandi pentru ei.Acum orice pas este trecut prin filtrul gandirii si daca un cadru este educat incat sa nu permita micile talharii sa treaca prin filtrul gandirii,acel cadru nu are nevoie de constrangeri pentru birocratia.

Ce cadru este mai demn de o astfel de incredere decat scoala ?

De mult mi-am dorit sa scriu un astfel de post dar nu am apucat.Cat de importantele sunt sansele in viata ?

Pentru mine acestea valoreaza totul din lume.Fara sansa nu as fi reusit nimic in viata.Haideti sa va prezint cateva elemente simple.

In clasa a V-a am avut sansa sa prind un profesor tanar de informatica nedescoperit.Amandoi aveam enorm de invatat.El m-a abtionat si in acel an am fost la Olimpiada Nationala de Informatica.El din acel moment a inceput sa aiba foarte multi olimpici si sa devina autorul unor multitudini de probleme interesante.

Haideti putin sa ne apropiem de prezent.Cu un an in urma chiar prin aceasta perioada am inceput cu prietenul meu Andrei,Android Romania,anul acesta am fost „preluati” de un channel serios din Romania si mai exact War Arena Gaming.Numai sansa aceasta este una enorma pentru mine.

Ar mai fi multe momente de acest gen pe care le-as putea descrie.Acum stau si ma intreb cati oameni cu adevarat inteleg importanta acestor sanse.Imaginati-va o lume in care orice lucru pe care l-am avea ar stagna sau ar putea fi imbunatatit doar de noi insine fara a fi cuprinsa de aceasta cortina de eveniment ce se materializeaza intr-o oportunitatea ce uneori iti poate schimba viata.

Daca astazi nu as fi avut aceste sanse,poate nu as fi pus mana niciodata pe C++,poate nu as fi un content creator,poate nu as fi unde sunt astazi,totul datorita unui amalgam de evenimente pe care nu le cunosc dar care par nesimnificative pe langa rezultatul final.

Pauza,pauza,frumoasa ai fost

Am lenevit si am tinut post,

Dar vremea a venit

De treaba m-am pregatit.

Cam asa pot descrie ultimele doua saptamani in Iasi.Cred ca pentru prima oara am simtit intradevar un dor de acest oras de nedescris.Nu am putut sa stau departe de orasul care poate fiecare persoana normala l-ar uri,orasul in care invat,dar pentru mine a fost cu o bucurie exceptionala.Poate pentru ca am fost complesit de prietenii mei(in special cea mai buna prietena a mea) si de energia lor,poate pentru ca am fost prins in planuri pregatite cu mult timp in urma si vroiam sa vad cum a iesit,poate pentru ca am lucrat si putin in fotografie lucru care m-a trezit putin.

Oricare din aceste motive ar fi,idea principala este ca abia asteptam sa ma intorc.In ultimele zile am bantuit pe strazile acestui oras minunat,de la cele pietruite ca in epoca lui Kogalniceanu si pana la cele pline de gropi,am trecut si m-am plimbat mai mult decat am apucat vreodata de cand stau in acest oras(locuiesc aici de aproape 4 ani).Totul a culminat in seara aceasta cand am misunat intorcandu-ma acasa pe niste strazi abandonate de langa Copou,locul unde natura si urbanul se imbina armonios.Am fost foarte surprins de cate poti vedea daca tii ochii deschisi,de cate poti auzi daca iti tii mintea limpeda si de cate poti realiza daca iti tii orizonturile deschise.Faptul ca am avut si camera dupa mine m-a facut intradevar un cautator avid de frumusete.Dupa cateva ore de fotografiat orice de la fina panza de paianjen ce se odihnea intre doua ramuri tinere de prun si pana la o casa batraneasca strecurata printre vilele de lux din acea zona,am realizat cu adevarat cat de mult indragesc acest oras.Din nou,nu neaparat cafenelele minunate de pe Aleea Alexandru Lapusneanu in care mereu vei fi primit cu un zambet mai mult decat calduros,nu neaparat Palas Shopping Center si varietatea de lucruri in care iti poti pierde cu orele cautand acel ceva pentru tine dar pur si simplu Iasul.Liniste,calm,distractie,atractie…

Mereu privim înainte , ne gândim la viitor , cum să avansăm și cum să aducem totul la o nouă formă , o formă modernă.

Ars imitatio naturae

Conform acestui proverb tot ceea ce realizezi,ceea ce mintile noastre creează este o imitatie.Nimeni nu poate audce ceva nou,ceva nu a mai văzut niciodată ceva nu se află in mintea noastră.
Ganditi-va puțin la extratereștrii,cu toate ca ei par total noi și diferiți defapt sunt o exagerare a formei umanei.O descriere tipică suna cam așa formă umanoida,culoare…,miros…,ochi …,mâini…și așa mai departe . Sunt niște exagerări ale unor elemente ale naturii.
Revenind la ideea mea principala. Noi dorim să evoluăm dar pentru ne dezvolta trebuie să urmărim un model prosper,o idee.
Conform unei alte zicale

Istoria se repeta

cel mai bun loc din care să ne inspiram.
Un model poate fi reprezentat mediu,aici referindu-ma la partea frumoasă a acestei perioada,înflorirea culturală , construirea unor cetatatii la a căror umbră te mai poți răcori intr-o zi toridă de vară.
De unde această idee ?
În ultimele zile am fost plecat în  puțin prin România. Mai exact am fost în Kronstadt și acum mă aflu în Hermannstadt. Nu este prima oară când vizitez aceste minunate orașe șahul și matematică oferindu-mi această oportunitate anual.De această dată am ajuns să îndrăgesc aceste orașe și în special Sibiul.Orașe a căror splendoare medievală continuă să uimească turiștii care vin an de an. Totul este minunat pornit de la drumurile pavate cu piatră tocita și până la vechile case secuiesti. Liniștea ce dăinuie pe orice străduțe și care continuă până în cele două piețe . Un peisaj mai calm și mai încântător ca asta nu am mai văzut de ceva timp. Cladirile cu ochi care parcă supraveghează piață ca niște osteni.
Acest oraș magnific m-a captivat și m-a făcut să mă gândesc ce idei geniale au reușit să fie puse în aplicare. Mintea mea a mers și mai adânc și s-a gândit la tehnologia impusă de romani,un popor care a trecut prin toate și mereu erau în progres.
Mă întreb : astăzi idei geniale nu mai exista ?
Exista, sau ,cel puțin asa, continui să cred.Făcând pași mici,îmbunătăți continue,descoperiri putem evolua.Ideile geniale vor straluci ajutate de aceste mici îmbunătățiri,dar întotdeauna trebuie să facem un pas inapoi,să ne lăsăm pe spate,să închidem ochii,să ne lăsăm duși de liniște și să vedem viitor,gandindu-ne la trecut.

Acest termen îmi domina viață de ceva timp…Cred ca am ajuns în punctul în care nimic din ce fac nu mai este intenționat și totul e un șir involuntar de acțiuni cu un rezultat când pozitiv când negativ.
Niciodată nu sunt sigur ca voi ajunge să înțeleg pe deplin acest fenomen dar voi incerca să cuprind o fracțiune dein experiență mea.
Ce înseamnă o greșeală ?
O greșeală,în vizunea mea,înseamnă o acțiune care involuntar a decurs intr-un alt sens decât cel prestabilit.
De ce greșim ?
„Toți oamenii greșesc”,cred ca este o zicala care spune în totalitate tot ce trebuie să stim.Greșelile exact cum am spus mai sus aparțin sferei involuntarului și probabil stau la intersecția cu sfera incontrolabilului.Nu.știu dacă aceastea au un motiv pentru care survin.O.perioadă de timp.am crezut ca sunt rezultatul unei.decizii ce nu o pot înțelege( de natură.divină) și după am început să cred ca sunt o.metodă de echilibru a realității, de a balansa binele cu raul.Nici una dintre teorii nu mi-a satisfăcut curiozitatea și până astăzi nu am găsit un motiv sau un tipar conform căruia să apăra aceste elemente.
Nimic nu este perfect în natură,totul are o eroare și presupun până astăzi ca acea eroare umană se reflectă în greseli.
Cum greșim ?
Astă este o întrebare grea.Mult timp am fost în ceață și nu m-am gândit o secundă la această latură a elementului greșetoții.Sunt sigur ca orice greșeală are un mod unic de a se desfasura,dar contrat aparențelor, greșelile sunt similare. De exemplu,cât suntem copii cu toții spargem ceva,fie o vază,o oglinda…și cred ca toți copii fac greșeală de a spune:”nu eu am fost”.
Greșelile în sine cred ca sunt un set „de bază” prin care toți trecem intr-un fel sau altul,contextul total fiind probabil diferit,în esență sunt identice.
Ce impact au greșelile asupra vieții noastre ?
Aceasta este de departe cea mai interesantă întrebare pentru mine.Nu sunt un cercetător în acest domeniu,dar curiozitatea mea este cum ar arăta viață mea dacă nu aș fi produs nici o greseala sau dacă aș fi produs anumite greseli. Ce s-ar fi schimbat ? Cineva si-a pus această întrebare vreodată ? Din nefericire, sunt sigur ca în continuare nu voi primi un răspuns.

Nu de mult timp m-am intors de la ITYM,concursul pe care l-am mentionat si in postarea anterioara.Cred ca atunci eram extaziat de acest concurs,program si idee.Asta pana sa vina realitatea sa imi toarne o galeata de apa rece in cap…

Odata ajuns acolo am intrat in campusul universitatii in care am fost nevoiti sa stam.Nu stiu daca sunt bland cand spun ca „Hotel Cismigiu” descris de Vama Veche,nu este nici pe aproape cu ce am vazut acolo.Acest fact m-a condus la urmatoarea intrebarea:

Sunt o multime de minti inteligente spre sclipitoare si statul bulgar nu are bani sa ne ofere niste conditii oarecum acceptabile ? Chiar la asta s-a ajuns ? Pe tot parcursul concursului ne-a fost mentionat si rementionat cat ajutor au oferit statul bulgar si partenerii pentru acest concurs…

Nici macar o mana de oameni dintre care intr-o zi poate sa izvorasca o idee ce poate revolutiona planeta nu merita ?

Asta a fost mare meu of legat de acest concurs.In afara de asta a fost un concurs exceptional cu o desfasurare de forte nemaintalnita pana acum . Am intalnit si facut schimb de experiente cu o multitudine de culturi si mai important cu o multime de „minti frumoase” ce,cel putin pe mine,au adus idei si metode de percepere noi a realitatii.

All in all,pentru mine acest concurs a reprezentat o oportunitate de dezvoltare personala si de initiere in lumea cercetarii,dar si o trezire la realitate cand vine vorba de adevarata viziune a lumii cand vine vorba de inteligenta.

Cred ca de mic m-au fascinat acei „oameni deștepți” care apăreau la televizor și prezentau miște semne care pentru mine erau limbi străine.Acei oameni am flat mai târziu ca sunt numiți cercetători.
Pasiunea mea pentru acest domeniu a continuat,facandu-ma din ce în ce mai atras de enigme nerezolvate lână atunci și treznd în mine o curiozitate exceptionala.Dacă îmi amintesc bine prima mea încercare de a „cauta” a fost în clasă a VI-a când domnul diriginte mi-a prezentat pe tablă conjectură lui Goldbach….doamne când mi-a spus ca nimeni nu găsise o rezolvare la ea,în mine s-a aprins un foc tanar și vioi care mă împingea să „caut” și numai eu știu câte pagini de caiete am umplut cu încercări….
Astăzi , oră 12:30 , după aproape două luni de muncă,am încheiat un capitol foarte important din pregătirea mea pentru viitor,ITYM.Ce este ITYM,un turneu internațional de matematică.
Ce a insemnat pentru mine acest turneu ?
Prima guriță dintr-un tort al placerii,prima picătură de apă ce mi-a amorțit  setea de cunoaștere,de cercetare.Acest turneu mi-a oferit ocazia să lucrez aproape 24/7 ca un adevărat ccercetator în științe.Folosesc științe pentru ca aparent problemă care mi-a fost atribuită a fost una mai mult științifică de determinare.A fost pentru prima oară când am realizat câtă muncă sta în spatele până și a celor mai mici articole,idei,descoperiri….când am înțeles ce înseamnă pentru prima oară cercetarea și când am văzut în realitate ce presupune o echipă de cercetare.Am lucrat alături de niște oameni minunați și am învățat și realizat cât de multe se pot face cu cât de puțin și cum orice problemă oricât de complexă ar părea în esența va ramane mereu simpla și cum o problemă oricât de simplă ar fi,va ramane mereu complexă.Am evoluat din atâtea puncte de vedere în care poate nici eu nu am realizat inca: de la răbdarea de a căuta raze întregi intr-un spațiu infimit până la explicarea unei idei dintr-o forma științifică completă și corecta.Această echipă minunata cu care am lucrat merită un premiu .Spuneti-mi mie dacă ați mai vazut profesori de matematică care sa stea până la 12 noapte lucrând la o problemă groaznică de analiza matematica.Eu nu,sincer nici nu cred ca voi mai vedea prea curând.
În concluzie pentru mine a fost o experiență excepțională și abia aștept adevăratul concurs unde vom vedea adevărata valoare a muncii noastre.
Hai Team România 1 !