Becali, Bergodi şi suporterii stelişti

18 septembrie 2009

 M-a distrat copios astăzi vreo jumătate de oră citind pe site-urile prosport şi gsp corul de înjurături şi blesteme la adresa lui Gigi Becali, cor care însoţea, uneori pe cateva pagini, orice articol despre demiterea lui Begodi.  Evident, nici un om cu mintea întreagă nu poate aproba halul în care oierul îşi tratează antrenorii şi jucătorii. Cu atât mai mult cu cât demiterea lui Begodi pentru vina de a nu fi lăsat patronul să se dezlănţuie în vestiar, în pauza meciului cu Sheriff Tiraspol, e doar ultima faptă dintr-o lungă serie, în care figurează umilirea lui Hagi, declaraţiile defăimătoare la adresa lui Goian, exact înaintea transferului, sau chiar ropotul de insulte şi de batjocuri revărsat asupra bietului Grzelak.

 Pe de altă parte însă, dreptul suporterilor stelişti de a se indigna în faţa metodelor oiereşti e cu totul altă poveste. Discutăm aici despre aceiaşi suporteri care s-au felicitat reciproc când Berbecali a cumpărat meciul de la Vaslui şi, implicit, ultimul titlu de campioană al Stelei, vorbim despre oamenii care s-au bucurat la cele trei puncte făcute cadou de Deaconu-brichetă şi care şi-au dat coate când misiţii ciobanului au fost prinşi la Cluj cu valiza doldora de dolari. Moralmente vorbind, nu prea înţeleg ce îi îndreptăţeşte pe aceşti oameni să-i judece acţiunile oierului, din moment ce toate metodele venite de la stână li s-au părut foarte bune câtă vreme au produs rezultate.

 În momentul de faţă, gloata „suporterilor” stelişti dezlănţuiţi arată exact ca o trupă de mercenari care-şi lichidează angajatorul pentru că a întârziat cu plata. Iar explicaţia este foarte simplă: saltul subit al Stelei de la condiţia de echipă care juca în cupele europene în anii 80 cu tribunele umplute cu soldaţi la „cel mai iubit club din România” s-a produs artificial, strict datorită rezultatelor excepţionale dobândite de echipa lui Valentin Ceauşescu. Marea masă a Citește restul acestei intrări »


Dan Petrescu, umilit de jagardeaua Meme Stoica

11 iunie 2009

 În corul de laude la adresa performanţei rarisime reuşite de Unirea Urziceni, nimeni n-a mai stat să analizeze ruşinea petrecută în ultima etapă pe stadionul din Bărăgan. Şi totuşi, Unirea Urziceni a făcut ieri cu Steaua un blat jalnic, în urma căruia echipa oierului Becali s-a calificat in extremis în Europa League, iar Universitatea Craiova a rămas pe dinafară.

 Sigur, se poate argumenta că oricum Universitatea s-a împuşcat singură în picior, pierzând acasă în ultima etapă.  Foarte adevărat, numai că egalul obţinut de Steaua în culisele meciului cu noua campioană scotea oricum din ecuaţie una din participantele meciului de la Craiova. Dacă egala în ultima clipă, Ştiinţa  mergea în Europa League, dar Vasluiul pica sub Steaua în clasament. Aşa că blatul făcut cu echipa lui Bucşaru l-a lăsat pe Berbecali descoperit numai dinspre Giuleşti. Şi cum Poli Iaşi îşi juca în meciul cu Rapid locul din prima divizie, egalul din Grant n-a fost un rezultat chiar neaşteptat.

 În condiţiile în care Unirea n-are stadion de Champions League, iar Becali a anunţat c-o găzduieşte gratuit în Ghencea, blatul de la Urziceni n-ar fi părut prea straniu într-una din ediţiile „obişnuite” ale ligii I. Numai că, după ce DNA Piteşti a început să salte cu duba fluieraşii borfaşi de sub pulpana lui Mircea Sandu, campionatul de anul acesta a devenit brusc mult mai curat, fenomen care, de altfel, i-a şi dat o şansă la titlu echipei din Urziceni. Şansă care, însă, n-ar fi valorat mare lucru, dacă Braşovul lui Răzvan Lucescu nu juca cinstit (şi, practic, pentru Urziceni) meciurile cu Dinamo şi Poli Timişoara, în care a adunat 6 puncte din 6.

 Aşa că, dacă ne reamintim despre insistenţa cu care Dan Petrescu îi pomenea lui Răzvan Lucescu despre onoare în săptămâna dinaintea meciului Dinamo- FC Braşov, nu are cum să nu ne apuce greaţa când vedem cele întâmplate la Urziceni. Sigur, Dan Petrescu s-a făcut la pauză, la 1-0 pentru Steaua, că vrea să plece de la stadion. Poate chiar avea de gând să plece, având în vedere că o victorie a Stelei, care ar fi pus-o la adăpost şi de rezultatul meciului din Giuleşti, ar fi fost un blat mult prea „gros” pentru a fi trecut cu vederea chiar şi de jalnica presă sportivă de la noi. Dar remiza  „de salon” aranjată la pauză de jigodia Meme Stoica Citește restul acestei intrări »


Mioriţa de Pipera

10 decembrie 2008

Gigi Becali a fost, este şi va rămâne până la sfârşitul vieţii sale un oier ghiolban şi parvenit, căruia nici măcar sutele de milioane de euro nu-i pot oferi vreun dram de respectabilitate. Dispreţuiesc prea mult tot ce reprezintă Becali în viaţa publică din România, ca să pot nutri pentru el vreo urmă de simpatie. Dar, cu toate acestea, felul în care se încearcă acum să i se ia clubul Steaua mi se pare de-a dreptul vomitiv. Nu prin metodele folosite, absolut legale după părerea mea, ci prin felul viclean în care s-a aşteptat prilejul potrivit, ascuţind în taină cuţitele.
Când Gigi Becali se umfla în sondaje mai dihai decât i se umfla averea prin creşterea preţurilor terenurilor, când pilea cu Băsescu la Golden Şpriţ, curajoşii generali erau pe nicăierea. Acum, când oierul a ratat de la mare distanţă intrarea în Parlament, când averea lui scade văzând cu ochii, la fel cum crescuse, din pix, când echipa merge prost iar suporterii îl contestă pe patron, hop şi onor generalii cu manevra lor.
Probabil că pentru unii acest mod de acţiune trece drept realism şi înţelepciune. În afaceri sau în război asta şi este Citește restul acestei intrări »


Gigi Becali a ajuns să se împrumute de la Olăroiu

27 noiembrie 2008

 Nu e nici un fel de banc, chiar Becali a confirmat ştirea la Realitatea. Bine, a adăugat că are nenumăraţi bani de luat de la diverşi prieteni pe care i-a împrumutat la rândul lui, dar nu ştiu cine mai stă să-l creadă. Realitatea e că impactul crizei economice asupra valorii terenurilor deţinute de Becali a fost aşa de mare, încât patronul Stelei nu mai are credit, şi a ajuns să se împrumute de la singurul fost angajat care-i mai este şi prieten.

 Tot în acest context a apărut şi zvonul că Becali ar vrea să vândă Steaua pe 80 de milioane de euro. Toată lumea dezminte de zon, fapt care înseamnă, desigur, că zvonul e adevărat.  Aşa că suporterii Stelei dau de zor acatiste, cu speranţa ca măcar în felul ăsta să scape de oier. Altă metodă nu prea au, întrucât nu-i clar cine ar fi dispus să dea 80 de milioane pe o echipă cu un lot aşa subţire ca al Stelei.


Lăcătuş a demisionat!

22 octombrie 2008

GSP zice că fosta glorie a Stelei şi-a strâns lucrurile personale din biroul de la stadion  şi a plecat acasă, fără ca măcar să-l anunţe pe Becali. Adevărul e că nu văd ce om care se respectă mai putea rămâne la Steaua, după ce oierul a făcut asemenea declaraţii despre el. Reacţia logică nu poate fi decât „antrenează tu!”.


Premieră ruşionasă pentru Steaua

22 octombrie 2008

Pentru prima oară de când participă în cupele europene, Steaua a primit cinci goluri pe teren propriu. E drept, a şi reuşit trei, contra unei apărări realmente debusolate, în spatele căreia trona un portar care la noi n-ar avea loc nici în divizia B, iar în Franţa se gândeşte la Naţională. Ma rog, să fie la ei, acolo, ideea e că Olympique Lyonnais (apropo, ăsta e numele corect al echipei, Lyon e oraşul) ar fi luat-o urât pe coajă în seara asta până şi de la Catania lui Zenga. Doar că Steaua s-a apărat şi mai debusolat decât francezii, iar duelul atacanţilor a fost net câştigat de aceştia, cu goluri spectaculoase, execuţii rafinate, tot tacâmul. Asta în timp ce Steaua puncta cu spinarea lui Goian.
Pentru o echiă care are Cupa Campionilor în vitrina cu trofee, Steaua s-a făcut cumplit de râs. Nu neapărat pentru că a luat bătaie acasă, ci pentru că a făcut-o jucând cu un amatorism crunt, intrând într-un meci gen curtea şcolii, în care a fost surclasată net.
Evident, nu trebuie să fii vreun expert pentru a identifica vinovatul: finanţatorul, care pune presiune pe echipă şi antrenor în stilul în care a fost învăţat în copilărie că trebuie procedat cu ugerul oii, este cel care a reuşit să căpieze până şi jucători pe care, în mod normal, te poţi baza. Când Rădoi se împleticeşte prin careu şi Citește restul acestei intrări »


Falimentul „gândirii” fotbalistice tip Becali

18 septembrie 2008

Diferenţa dintre jocul arătat ieri de CFR pe „Olimpico” şi miuţa prestată de Steaua azi în Ghencea se explică simplu: în momentul în care a avut certitudinea că va juca în Champions League, Paszkany a cumparat jucatori de care se mai auzise prin Europa (gen Yusuf Kone sau Perralta), în vreme ce Becali a plecat la cumparaturi prin liga a doua spaniolă şi prin campionatul american de soccer.
De fapt, eşecul Stelei şi triumful Clujului demonstrează clar cât de falimentar e stilul Becali de a administra o echipă: în loc să bage banii în jucători, eventual în stranieri care cer salarii mai mari decât al finului Rădoi, Becali preferă să trimită câte un milion de „îngeraşi” pe la adversarele directe ale rivalelor la titlu, în finalul campionatului. Pe plan intern, strategia funcţionează: Steaua a furat un titlu Rapidului şi a fost la un pas să-l fure şi pe al CFR-ului strict datorită învârtelilor tip Becali.
Când scoţi însă capul în Europa, „îngeraşii” verzi Citește restul acestei intrări »


Un oier prost şi, mai ales, lipsit de cuvânt

31 iulie 2008

„”Dacă mă bate Vasluiul, mă las de fotbal. Nu mă mai interesează nimic. Nici Liga, nici nimic. Nu o să mai fie Steaua de aur, ci Steaua de tinichea. Totuşi, mă gândesc că un egal este posibil, cum a păţit şi Dinamo, dar în niciun caz nu concep să pierd.” declara, cu a aroganţă de parvenit, finanţatorul Stelei. Ce să vezi, Vasluiul lui Porumboiu a bătut Steaua lui Berbecali cu 1-0, şi, în mod normal, ar fi fost de aşteptat ca oierul să-şi ţină gura vreo câteva zile.
Cum însă Becali şi normalul nu se cunosc, imediat după înfrângere fostul cioban s-a prezentat la o emisiune TV şi a declarat senin „”Am glumit când am zis că mă retrag. Am zis aşa, pentru că eram sigur că o să bat la Vaslui şi de aia v-am aruncat-o pe asta. Doar nu mă retrag acuma după un meci pierdut…Acum sunt mai calm, nu mă mai agit ca înainte, n-are rost”. Logic, l-a spălat rapid şi Tolontan, cu un articol scris în pripă despre de toate şi nimic, dar al cărui scop evident era să mai scuze în ochii suporterilor „aroganţa” stupidă făcută de Becali. Oricum, recordul la umor involuntar a fost bătut, cum altfel, tot de Becali, care a mai declarat după meci „am fost aşa de sigur de victorie că nu mi-am făcut nici rugăciunea”.

 Ce mă şochează pe mine e felul în care acest personaj lipsit de inteligenţă, de Citește restul acestei intrări »


Un arbitru cinsitit i-a stricat jucăria lui Berbecali

7 mai 2008

A fost suficient ca la meciul U Cluj- CFR Cluj să fie delegat un arbitru care să nu fluiere după indicaţiile venite de la stâna lui Berbecali, şi tot puhoiul de murdărie revărsat în retur asupra ligii I s-a dovedit inutil. Haţeganu a văzut corect faultul în careu asupra lui Ruiz, a văzut la fel de corect şi intrarea de karate în urma căreia i-a lăsat pe cei de la U în 10 oameni, şi, pe scurt, a arbitrat impecabil un meci jucat cu milioane de euro pe masă.
Practic, Dumnezeul atât de invocat de oier a avut grijă să nu se câştige un campionat cu o brichetă, cu blaturi şi cu sacoşe de bani împinse în dreapta şi în stânga. CFR-ul n-a arătat azi ca o mare campioană, dar a putut învinge curat într-un derby al banilor şi orgoliilor. Rămâne doar să vedem dacă anul viitor CFR, Dinamo şi Rapid vor face dovada că au înţeles lecţia acestui sezon şi vor folosi influenţa pe care o au pentru a evita o nouă revărsare de mizerie umană marca Becali.


De ce e o prostie să urmăreşti meciurile din liga lui Naşu&Corleone

7 aprilie 2008

Un scenariu devenit deja banal: cu câteva ore înaintea meciului Stelei, într-un restaurant se întâlnesc trei oameni. Ce ţi-e şi cu Soarta, cum ar spune unii. Întâmplător, desigur, cei trei sunt Neţoiu (finanţatorul Mioveniului), Cârţu (antrenorul aceleiaşi echipe) şi Virgil Becali, vărul celui mai cunoscut oier al ţării. La finalul întâlnirii prânzului, Cârţu şi Neţoiu pleacă împreună spre stadion. Pe bancheta din spate şoferul pune o ditai servieta. Cameramanul ProTV-ului este la un pas să ia bătaie când filmează scena.

 Rezultatul final al unui blat greţos? 2-0 pentru Steaua. Ce zice Mircea Sandu? Şi ce dacă Virgil Becali şi Sorin Cîrţu au luat masa împreună? Nu mai au voie oamenii să mănânce? Lăsaţi-mă dracului cu prostiile astea!

Fie cum spui tu, „naşule”: du-te dracului, cu oierii şi blaturile tale.

 


Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe